CUM SE PROMOVEAZĂ UN ORAȘ PENTRU A OBȚINE O RECUNOAȘTERE INTERNAȚIONALĂ și apoi CUM SE FRUCTIFICĂ ACEASTĂ OPORTUNITATE.

    ”Activitatea industriei culturale vizuale, ce are o bază umană supercalificată, la prețuri ce bat Bucureștiul sau Budapesta, compusă din plasticieni, compozitori, calculatoristi, arhitecți, scenariști, modiști etc., ar putea să se dezvolte în zona Fabric, Timișoara și, astfel, toate acestea să conveargă spre punerea în valoare a zonei ”Cetate”, nestemata turistică a regiunii. Or, aceasta nu se poate face în zona centrală amintită decît prin stimularea tuturor celor cinci simțuri, la care trebuie adăugat și cel de- al șaselea simț: imaginația (sublinierea ne aparține azi 2019.06).  Turistului nu-i trebuie arătat și spus totul, ci, dimpotrivă, el trebuie lăsat să-si completeze golurile din acest mozaic așa cum visează el, pentru a-l teleporta într-o lume nemaivăzută, pentru a dori să mai revină și altă dată, pentru a răspîndi informația tuturor cunoscuților că aici, la Timișoara…”  am scris aceste gînduri într-un articol, dintr-o lungă serie publicate în publicația Focus Vest între 2002 și 2004 și retipărite într-o carte în 2004 [1].

M-am bucurat cînd acum ceva vreme am aflat din presă că s-a decis inscripționarea ”vaporette-lor” pentru promovarea evenimentului ”Timișoara 2021- CAPITALĂ CULTURALĂ EUROPEANĂ”.  Timpul a trecut și NIMIC. Mă văd obligat să public o postare pe care am amînat-o mereu, în care se poate constata diferența de rapiditate în acțiune a diferiților lideri ai administrațiilor locale.

Azi voi prezenta abordări utilizate în Japonia și Singapore de folosire a cursurilor/canalelor de apă pentru promovarea comunităților lor în lumea largă. Acum doi am vizitat Japonia. Am scris despre această aventură în care respectul cetățenilor/liderilor administrației locale/centrale față de comunitatea/orașul/țara lor este prezent în orice acțiune.  Deși în Osaka (Japonia) majoritatea canalelor de apă sunt transformate în suport pentru autostrăzile rutiere urbane suprapuse, în zonele turistice ele sunt utilizate azi doar pentru plăcerea călătorilor de pretutindeni, precum este cazul canalului Doton (după numele celui care a avut ideea realizării acestuia pentru transportul mărfii). Azi nu este vorba pentru transportul mărfii, nu pentru transportul în comun, nu pentru sport/canotaj, ci doar pentru promovarea comunității lor în lume, (respectiv al districtului Dotonbori) în cea mai vibrantă zonă din Osaka, o metropolă ce are peste 19 milioane de locuitori. Să nu uităm că este vorba de un canal artificial, început după 1600 (Canalul Bega a început cca 100 de ani după). În nici 30 de ani de la construire sa, zona din jurul canalului Doton a devenit districtul de entertaiment preferat al localnicilor, prin amplasarea acolo a numeroase companii de teatru, o componentă majoră a culturii tradiționale locale. Evident că după consumarea produsului cultural teatral tradițional, s-a trecut la consumarea produsului culinar, fenomen ce a devenit una dintre obsesiile locuitorilor marelui centru metropolitan. Ca să nu-i supărăm pe admiratorii doar ai culturii europene, putem afirma că pînă aici lucrurile se petrec ca în orice oraș de pe bătrînul continent.  Însă activitatea apărută ulterior cea a ”birourilor” asiatice și nu numai, nu putea rata șansa de a se lipi de produsul cultural/culinar local atît de gustat de localnici. Panourile uriașe iluminate cu neon de pe fațadele acestor birouri mențin viața 24 din 24 de ore/zi. Este zona comercială cea mai densă pe care am vizitat-o în întreaga lume. Și nu putea lipsi (pentru noi  vizitatorii de o zi) o plimbare cu vaporul printre zgîrîe-norii ce bordează canalul (fig. 1).

Capture 1

fig. 1- Canalul Doton din supraaglomeratul district comercial/cultural Dotonbori (Osaka, Japonia) utilizat pentru plimbările turiștilor cu vaporul turistic (sursă foto : Radoslav R, 2018.04);

Dar ce m-a frapat acolo a fost inscripția de pe vaporul turistic, de susținere a metropolei de a obține locația ”EXPO MONDIALĂ 2025”, utilizînd sloganul ”Designing Future Society for Our Lives”.  Pe panourile stradale de pe întregul district aceiași susținere. După Dubai, unde s-a desfășurat ”EXPO MONDIALĂ 2020” și avînd piezători în finalul competiției orașe precum Baku (Azerbaidjan) sau Ekaterinburg (Rusia) puteri propagandistice fabuloase, Osaka a obținut desemnarea pentru desfășurarea ”EXPO MONDIALA 2025”. Abia aștept să văd cum vor utiliza această oportunitate pentru a demonstra capacitatea lor de a realiza modelul viitoarei societăți informaționale mondiale.

Capture 2

fig.2- panou publicitar/propagandistic de susținere a candidaturii metropolei Osaka pentru obținerea locației de ”EXPO  2025” (sursă foto : Radoslav R, 2018.04);

În Timișoara acțiunea de susținere a început și ea cu mult timp în urmă în 2010.25.01 [2].

Revenim și dacă ne referim doar la eforturile de promovare/utilizare a vapoarelor din Timișoara, date în funcțiune nu de mult, situația se prezintă astfel:

– înțeleg că a fost o eroare obținerea fondurilor pentru utilizarea vaporette-lor din Timișoara pentru „transportul în comun” operațiune profund neeconomică[3];

– înțeleg că nimeni nu își asumă eroarea de a fi distrus canotajul pe Canalul Bega (ce a făcut faimă orașului nostru în trecut [3]) și de a nu fi făcut o strategie de realizare a unei piste de canotaj pe unul din brațele răului Behela (care are în amonte un baraj de acumulare)  sau pe rîul Beregsău situate în UAT Timișoara; 

-înțeleg că modificarea interiorului/exteriorului vapoarelor nu se poate face încă, din motive de fonduri europene;

-dar nu înțeleg de ce azi nu se pot înscripționa măcar ”așa numitele vaporetto” ce plutesc pe Bega, cu anunțul că în 2021 Timișoara va deține titlul de Capitala Culturală Europeană, mai ales că autoritatea publică a anunțat această acțiune ?

       O altă problemă  a valorificării Canalului Bega este modul în care trebuie curățat/păstrat un canal cu apă pentru a putea fi utilizat de numeroșii vizitatori ai unui oraș.

Capture 3

fig.3- Modul civilizat de curățire a unui canal în vederea navigării lui pentru turiști (sursă foto : Radoslav R, 2019.05);

        Credeți că imaginea de mai sus este la Timișoara ? Pare simplu, dar ea nu este în urbea noastră, ci în Singapore, unde utilajul este folosit zilnic ca orice mașină de curățat o arteră de circulație (în acest caz doar pentru frunzele ce cad pe apă). Situația pe Canalul Bega este mai complicată pentru că ar trebui efectuat mai întîi dragatul anual. În timpul copilăriei mele se utilizau căruțe ce întrau în albia canalului după ce cursul apei era deviat în rîul Timiș (grație sistemului conceput în sec XVIII-lea), pentru încărcarea lor cu nămolul depus. În loc de șalupe ale poliției navale (operațiune caracteristică înalților funcționari publici de orice fel din România)  mai bine s-ar fi achiziționat utilaje pentru dragarea canalului Bega.

         Cum se desfășura o călătorie cu vaporul pe canalele artificiale din Singapore? Plecarea se face din vechiul port (fig 4a) care s-a dezvoltat ca o zonă comercială reamenajată foarte activă (în Timișoara zona Josefin ar fi trebuit să primească această sarcină), traseul urmărea vechea piață comercială de pește, transformată în zonă cu restaurante/terase cu mîncare specific asiatică/de pește (fig.4b), avînd pe parcurs peste 5 stații.  

Capture 4

fig. 4- (4a)- zona de plecare a vapoarelor turistice urbane în Singapore se face din vechiul port; (4b)- vechea piață de pește transformată într-o zonă cu restaurante/terase cu mîncare specifică zonei (sursă foto : Radoslav R, 2019.05)

O călătorie cu vaporul/barca în Singapore face deliciul copiilor din lumea largă, fiind deseori salvarea părinților care sunt însoțiți de cei mici (fig.5).

Capture 5 

fig. 5  – O călătorie remarcabilă cu vaporul turistic urban în Singapore face deliciul copiilor din lumea largă, fiind deseori salvarea părinților care călătoresc cu cei mici (sursă foto : Radoslav R, 2019. 05)

Dar ce m-a mai impresionat în excursia pe apă în Singapore a fost modul de promovare a istoriei, a prezentului si a viitorului orașului stat. În interiorul vaporului era un ecran mare de TV, în care rulau imagini comentate în engleză cu istoria, cu prezentul și cu viitorul  fiecărei zone pe lîngă care navigam.

SIMPLU nu-i așa. De ce să nu utilizăm această metodă și la noi în vapoarele/bărcile utilizate de pe Canalul Bega. Sunt nenumeroase excursii pietonale tematice în oraș însoțite de un ghid specializat, dar nimic pe Canalul Bega. Despre traseul de pe Canalul Bega,  am scris în 2016 Acest traseu este bordat de fronturi de imobile cu valoare istorică, începînd cu Turnul de Apa-Josefin, fronturile de imobile de pe Splaiul Titulescu, trecind prin Piata Bisericii Nasterea Maicii Domnului -Kuttle, Piața Maria, Splaiul Tudor Vladimirescu, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Universitatea de Vest, apoi Bdul 3 august 1919-începînd cu Băile Neptun, trecind prin Piata Badea Carțan, Piața Traian, Piata Catedralei Millenium, Turnul de Apa de pe str. Lorena si finalizînd cu Turbinele, formind un mini TRASEUL al ARHITECTURII de calitate ce întărește TRASEUL CREATIVITĂȚII, EDUCAȚIEI și REFLEXIEI de pe CANALUL VERDE ALBASTRU BEGA [4]. Azi s-au mai adăugat acestui traseu turistic pe apă încă două obiective, ce demonstrează forța creativă a orașului nostru și anume zona bancară/rezidențială/comercială/culturală ”ISHO” pe fostul amplasament al zonei industriale ILSA și Centrul/Biserica Reformată de pe malul canalului Bega, proiectat de Imre Makowecz, de lîngă podul Șaguna (de lîngă turbine).

Și așa am revenit la primele rînduri ale postării noastre. CARTIERUL FABRIC, adiacent cursului Canalului Bega (fig. 6) pare a fi cel mai predispus a fi transformat în cartierul creativității artistice. Și aceasta din cauza stării precare a imobilelor (unele foste fabrici, azi părăsite), din cauza prețurilor scăzute a imobilelor care trebuie asanate, din cauza populației vulnerabile din zonă care dorește o altă locuință etc.

6

fig. 6 –cartierul ”industriei culturale vizuale Fabric”, ce cuprinde și Canalul Bega între podul de pe str. Dacilor și cel de pe Splaiul Andrei Șaguna (captură google);

Primele semne ale aplicării viziunii din 2002 și anume realizarea în Timișoara a ”Industriei Culturale Vizuale în zona Fabric”, au apărut: Conglomeratul artistic format din grupul care au condus fenomenul Ambasada, în frunte cu Norbert şi Andreea Tako (responsabili și festivalurile Plai, JazzTM şi proiectul Bega), grupul condus de  Valentin Mureşan şi Cristina Potra (promotorii acțiunilor Timotion, Alergotura, Fundaţia Comunitară Timişoara, comunitatea Banat IT) și grupul FOR – o echipă de arhitecţi care coordonează proiectele Upgrade My City, Beta – bienala locală de arhitectură, Light Edu şi Unde Locuiesc Eu, a achiziționat și a remodelat un imobil de pe malul drept (Splaiul Peneș Curcanul nr. 4) al Canalului Bega, fostă locație industrială a fostei Fabrici Unite de Ulei și Săpun S.A. (acționar familia Faber) în apropierea fostei fabrici ”1 Iunie”, spațiu pentru interacțiunea dintre arte. Acțiunea este urmată și de altele în curs de finalizare în zona Fabric. Asupra imobilelor proprietate privată abandonate (parte valoroasă a patrimoniului industrial al Timișoarei) de la piciorul podului de pe str. Dacilor ar trebui imediat intervenit (mai ales că terenul este al Comunei Timișoara) realizîndu-se un landmark simetric, ca simbolistică, cu cel creat la piciorul podului Șaguna de noul Centru/Biserica Reformată (mai sus menționat). Operațiunea trebuie însoțită de intervenția administrației locale în realizarea traseului pietonal pe malul Canalului Bega între cele două poduri mai sus amintite, adosat unui număr mare de restaurante cu specific local, realizate la parterul imobilelor reabilitate ce se pot întoarce spre Canal. Între timp administrația locală voluntar/din întîmplare a eliberat o serie de imobile în care stăteau locuitori fără acte, ce pot fi transformate în spații ale Industriei Culturale Vizuale timișorene.

Toate acestea ne fac să credem că peste un an se poate realiza un tur ghidat pe Canalul Bega cu ”Vaporul Turistic”, pentru contactul vizitatorilor cu o serie importantă a monumentelor Capitalei Culturale Timișoara 2021.

REFERINȚE:

[1] Despre Urbanism (2004) –Radoslav Radu- articol ”Sfîrșit de drum prin Timișoara turistică” ed. Brumar, Timișoara, ISBN  973-602-071-1, pg.79-81

[2] Managementul urban pentru un oraș competitiv (2012)- editor Radoslav Radu- articol ”Drumul Timișoarei spre o Capitală Culturală Europeană” autor Gheorghe Ciuhandu, ed. Politehnica Timișoara ISBN 978-606-554-424-6, pg 25-39

[3] https://radulblog.wordpress.com/2016/01/03/canotajul-de-timisoara-vs-vaporetto-de-bruxelles/

[4] https://radulblog.wordpress.com/2016/11/15/orasul-nascut-din-ape/

raduradoslav, Timișoara, 19.06.11

 

 

 

 

Reclame

CÎT DE NATURALĂ a mai rămas NATURA?

Acum aproape 20 de ani am vizitat leagănul european/mondial al epocii industriale și efectul său urban în dezastrul social născut atunci, dar și propunerea de rezolvare de către gînditorii vremii a problemei prin conceptul de ”Oraș Grădină”,  documentîndu-mă pentru cursurile de planificare urbană ce le predam. Mi-am programat o scurtă vizită și la Kew Garden, grădina botanică de lîngă Londra, a cărei seră principală avea o structură metalică ce a devenit un model mondial al acelei epoci.  Am stat o zi întreagă să admir misterul plantelor de pretutindeni, obligat să tai de pe listă mea alte obiective. Și nu mi-a părut rău. Grădinile engleze erau răspunsul unei filozofii ce se opunea încercării nereușite ale barocului continental de a ordona rațional NATURA.  Abia acum după 150 de ani Europa încearcă să se lepede de această neînțelegere a organicității naturii. Oare va reuși și va trece și înțelegerea organicității urbanului ? După cum merg treburile va mai trece ceva apă pe Bega.

Așa că vizita din Singapore, la ”Gardens By The Bay” (”Grădinile de pe Golf”), punct de atracție mondial, noul model interactiv educativ al spațiului verde al unei noi generații, un spectacol al plantelor, ce înconjoară zone ale urbanului supraaglomerat,  utilizînd coridoare ecologice, un ecosistem artificial creat prin remodelarea spațială a unei părți importante a teritoriului (60mp/locuitor), un festival floral, caracteristic acestui adevărat POL GEOSTRATEGIC ce controlează Asia, am sperat că-mi va oferi răspunsul.

Răspunsul lor este încercarea teoretică/practică de a transforma conceptul ”Orașului Grădină” în ”Orașul din Grădină”, program  inițiat de guvernul singaporez centralizat în 2005. Motivația analizei noastre se bazează pe faptul că acest model este visul multor lideri politici/profesionali locali/naționali, mai ales din fostele țări est-europene ce au cunoscut etatismul ca singura modalitate de planificare urbană, dar care nu au resurse economice/financiare/geopolitice ale fostei colonii britanice, dar nici capacități intelectuale rezonabile.

1

fig.1 –  ”Grădinile de pe Golf”, cu o parte din cele 12/18 structuri metalice (”supercopaci” ce se identifică cu simbolul lor național – orhideea). Se  speră ca aceștia să fie acoperiti în timp de plante agățătoare. O parte din structurile metalice sunt legate prin pasarelele pietonale ce plutesc imaterial (surse foto-Radoslav R 19.05);

       ”Grădinile de pe Golf” , zona în care s-a aplicat major noul concept sunt formate din trei culoare/zone ecologice majore (”Bay South”, ”Bay East” și ”Bay Central”) de a lungul malurilor golfului artificial nou creat.  Ele fac parte dintr-un ansamblu multifuncțional/formal mai amplu compus dintr-un golf/lac artificial ”Marina Reservoar” al rîului Singapore, finalizat cu un baraj de beton spre ieșirea la mare/zona de așteptare pentru intrarea vaselor în cel mai mare port din lume (fig.2).

02a

fig. 2– culoarul ecologic din jurul lacului artificial cu ansamblul urban format din promenada în jurul golfului, mallul, hotelul, autostrada Sheaves Ave., Garden By The Bay, Marina Bay, Marina Reservoir, Marea Chinei de Sud, etc. (extras Google);

       Legătura peste autostrada urbană (Sheaves Ave.) dintre această zonă și ”Grădinile din Golf” se face printr-o amplă pasarelă pietonală ce traversează interior/exterior zona culturală, mallul, hotelul (fig.2).

     Evident că lacul artificial este cu apă potabilă, rezultată în mare parte din stațiile de epurare ce limpezesc mizeria celor peste 4 milioane de locuitori ale orașului stat. Grădinile/spațiile verzi au fost realizate prin cucerirea unor suprafețe de teren luate și din mare, păstrînd totuși caracterul inițial prin realizarea de mari suprafețe de apă. 

03a

04a

fig. 3- (3a)”Marina Reservoar” cu barajul în fundal ce separă apa dulce de mare (și parte din așteptarea navelor de a intra în port). Operațiunea spațială construită este finalizată cu un imobil acoperit cu un teren înierbat, ce conține un traseu pietonal ascensional – (3b) parte din grădinile/serele cuprinse între mare și golful/lacul artificial (surse foto-Radoslav R 19.05);

        Golful nou creat este bordat de o largă promenadă pietonală, ce leagă zona bancară (down town-ul) cu clădiri sale înghesuite foarte înalte (fig. 4), de edificii culturale, de o ”roată”, un mall, un hotel de lux -Marina Bay Sand Hotel (fig.5), de care vom mai vorbi, etc.

05a

fig.4- zona promenadei de a lungul malului lacului artificial, cu imaginea în fundal a zonei bancare (surse foto-Radoslav R 19.05)

06a

fig. 5- (5a), zona promenadei de a lungul malului lacului/rezervorului cu imaginea în fundal a unei părți cu obiectivele culturale și roata (5b) obiective comerciale, respectiv mall-ul și hotelul (surse foto-Radoslav R 19.05);

       Parte din cei peste 20 milioane vizitatori anuali ai ”Garden by the Bay” o formează grupurile de turiști ce vin cu autobuzul (fig.6) ce se descarcă într-un nod discret, din partea opusă ansamblului anterior descris (centre culturale, mall, hotel, etc).

07a

fig. 6- grupurile de turiști formate din generația tînără cu a sa educație participativă și generația matură cu educația sa contemplativă (surse foto-Radoslav R 19.05);   

      În acest caz al accesului liber (fără taxă) cu autobuzul în ”Graden by the Bay”, primul contact vizual cu această fantezie naturală/artificială este un punct de meditație,  de unde se deschide o perspectivă atent studiată spre hotelul de 5 stele peste care plutește un acoperiș ecologic (fig. 7).

08a

fig. 7- privirea zen înspre o clădire ce rafinează esența conceptului de Feng Shui (surse foto-Radoslav R 19.05);   

       Urmează spectacolul oferit de ”SUPERCOPACII”, cele 12/18 structuri metalice (ce imită structura unei orhidei-simbolul național) de înălțime variabilă între 25 și 50m, legate fizic, la înălțimea de peste 25m, prin pasarele pietonale ce plutesc ireal (fig. 8). Pe aceste structuri metalice se dorește pas cu pas urcarea de plante agățătoare multicolore.

09a

fig. 8 – SUPERCOPACII, cele 12/18 structuri metalice (ce imită structura unei orhidei-simbolul național) de înălțime variabilă între 25 și 50m, legate fizic la înălțimea de peste 25m prin pasarele pietonale ce plutesc ireal (surse foto-Radoslav R 19.05);   

       Minunea diurnă este urmată în fiecare seară de un moment culminant care îți taie răsuflarea, format dintr-o lecție de cum se face un spectacol de sunet și lumină, reprezentare ce se face la ora 7,45 și la 8,45 (fig. 9). Spectatorii urmăresc minunea fie în picioare, fie culcați pe gazon cu fața în sus.  

10a

fig.9 – capturi foto din spectacolul de sunet și lumina din zona SuperCopacilor, oferit zilnic gratuit în ”Garden by the Bay”  Singapore (surse foto-Radoslav R 19.05);    

      linkul următor al imaginilor filmate nu au sunetul original cu melodiile unor autori celebrii  (Beatles, etc) pentru că YouTube mi-a interzis sunetul, întrucît nu am obținut drepturile de autor.

https://youtu.be/aOWLOXwh8J4

11a

fig.10 -traseul pietonal printre plantele mediteraniene ce sunt adăpostite de ”Flower Dome” (surse foto-Radoslav R 19.05);    

Dacă parcul în sine a fost uluitor, cireașa de pe tort a fost vizitarea ansamblului serelor ”Flower Dome” (cea mai mare seră ca suprafață cu H=38m) și ”Cloud Forest” (H=42m). Prima seră păstrează/consercă/expune vegetația uscată californiană/mediteraniană (baobabi din Africa, Moslini din Spania, etc) În mai 2019 în această seră a fost și festivalul lalelelor după modelul olandez.

      Apogeul vizitei este sera ”Cloud Forest” cu a sa înălțime ce te amețește. Domul/sera fără stîlpi interiori adăpostește un munte cu vegetație tropicală adusă de la 900m și pînă la 2700m (fig.11).

12a

fig. 11 – (11a), structura exterioară a ”Cloud Forest”; (11b),  muntele acoperit de vegetație ecuatorială, cascada, balconul/belvedere din interior serei (surse foto-Radoslav R 19.05);    

      Tehnologia utilizată aici este superlativă: apa de ploaie exterioară este recirculabilă și folosită pentru climatizarea interiorului, cascada de peste 30m naște o atmosferă umedă tipic tropicală (fig. 11b), un balcon/belvedere plutește la înălțime (fig.11b), trasee pietonale plutesc și ele la diferite înălțimi (fig. 12), etc.

13a

fig.12 – parcurgerea spațiului cu ajutorul traseelor pietonale fragile ce plutesc la cote diferite fac o experiență unică (surse foto-Radoslav R 19.05);   

        După ce liftul interior te ridică la ultimul nivel, urmează un traseu pietonal interior prin muntele artificial, obligatoriu descendent, întrerupt de parcurgerea pasarelelor pietonale agățate în aer. Traseul interior parcurge săli suprapuse cu tematici diferite (lumea peșterilor, lumea junglei, etc) unde sunt spectacole de sunet și lumină. Totul este organizat pentru educația participativă.

        Șocul programat al acestui traseu este o sală de proiecție (vopsită în negru) în care rulează în buclă un film documentar/educativ ce are ca scop să te înfricoșeze prin imaginile EFECTELOR POLUARII DATORATE ACTIVITĂȚII NOASTRE (fig. 13). Doar noi suntem adversarul nostru de azi. Abia aici am înțeles că mișcările verzilor din Europa sunt la scară mondială. Este un bun exemplu de urmat prin care latura educativă participativă a oricărei investiții din bani publici este prioritară.

      Și totuși după atîtea laude reapare dilema din titlul postării: Cît de naturală a rămas natura expusă aici? Creșterea și prezentarea plantelor publicului larg este suficientă?  E clar că ne îndreptăm spre o natură controlată de om, în speranța salvării ei și mai puțin una în care suntem parteneri cu ea.  

14a

fig. 13- captură din filmul ce rulează în buclă într-o cameră obscură și care face ca lumea (indiferent de vîrstă) să urmeze traseul mai departe în liniște, fără alte cuvinte, chiar și pentru grupul de turiști din România (surse foto-Radoslav R 19.05);      

     Și pentru că grija față de om este prezentă peste tot în acest oraș/țară, în final am să prezint două imagini ce dovedesc respectul față de cei cu dizabilități, sau față de cultura fiecăruia. Grupurile sanitare sunt separate pentru cei cu dizabilități/cu copii în scutece față de restul (fig.14a) sau că încăperile cu obiectele sanitare sunt diferite pentru cei însoțiți de copii, pentru creștini (WC-ul englezesc), sau pentru musulmani (WC-ul turcesc) (fig. 14b).  

15a

fig. 14- (14a), grupurile sanitare sunt separate pentru cei cu dizabilități/sau cu copii în scutece față de restul; (14b), încăperile cu obiectele sanitare sunt diferite pentru cei însoțiți de copii, pentru creștini (WC-ul englezesc), sau pentru musulmani (WC-ul turcesc) (surse foto-Radoslav R 19.05);

Această lungă prezentare a experienței mele/noastre din Singapore (oraș stat care bănuiesc că a apelat deja parțial/indirect la ”Sistemul de Credite Sociale din China”, o altă poveste de neînțeles pentru lumea democratică, vezi San Francisco care a interzis în 2019.05  ”recunoașterea facială”) trebuie însoțită  obligatoriu și de povestea/istoria acestui teritoriu.  Moștenitoarea Imperiului Britanic în această zonă este unul din punctele geostrategice esențiale ce controlează Marea Chinei de Sud (ce vor trece de la europeni la chinezi, precum Hong Kong-ul sau Macao). Singapore este un Oraș Stat  cu o suprafață de cca 700 kmp (am scris cca pentru că orașul stat cucerește anual o mare suprafață din mare). Populația orașului/stat este de peste 4,3 milioane de locuitori și are o densitate de cca 6.400 loc/kmp mai mare ca Kowloon din Hong Kong, cartier pe care sper să-l descriu. Și aceasta în timp ce Barcelona a avut 5.900 loc/kmp, Viena 3.894 loc/kmp, Timișoara 430 loc/kmp, întreaga Olandă are 380 loc/kmp.

Cum s-a ajuns la minunatul ”Oraș din Grădină” de azi? Ce ne interesează  acum este decizia prin care în 1974 în Singapore a fost înființată o ”Autoritate de Dezvoltare Urbană” care s-a ocupat cu mare succes de planificarea urbană (pozele o dovedesc). Altă decizie înțeleaptă a apărut ulterior prin înființarea ”Departamentului Dezvoltărilor Spațiilor de Locuit” ce a  controlat întregul program de construire de locuințe în corelare cu programul de ÎNVERZIRE.

Este statul/orașul care are destinat aproape 60% din suprafață sa pentru SPAȚIUL VERDE. În scopul  restricționării necugetate doar a dezvoltării speculative a obligat/oferit Culoare Ecologice Verzi-Albastre care alături de Culoare de Mobilitate (bordate de ample Spații Verzi) separă dezvoltările rezidențiale/de office cu multe etaje (în România se dorește 26mp/loc, în EU se dorește 50mp/loc, mult sub ceea ce s-a realizat deja în Singapore).

Cum s-a ajuns la acest procent de cca 60% spațiu verde într-un oraș dintr-o țară asiatică, unde supradensificarea este la ea acasă?

Poate știu liderii politici/profesionali de pe la noi, care se ascund în spatele legilor economiei de piață pentru a-și ascunde neputința de a concepe/aplica strategii în care omul nu este născut să distrugă natura, chiar dacă ea este din ce în ce mai artificială ci doar să trăiască în ea.

raduradoslav Timișoara 19.05.30

 

 

 

 

TROTINETELE ELECTRICE între OCCIDENTUL EUROPEAN și ORIENTUL ÎNDEPĂRTAT

Capture 1a

fig. 1- utilizarea trotinetelor electrice în Garden By the Bay – Singapore (sursă foto: Radoslav Radu 19.04/5)

Acum mai bine de doi ani, Europa Occidentală a fost lovită (fiind din nou nepregătită) de apariția unui nou PANACEU pentru rezolvarea nesfîrșitelor probleme ale furnizorilor de mobilitate și anume ”TROTINETA ELECTRICĂ”.  A apărut o adevărată nebunie urbană. La Viena, Zurich, Berlin, Barcelona, Paris, etc. turiștii preferă turismul cu trotineta electrică. Tinerii preferă trotineta electrică. Oamenii activi preferă trotineta electrică pentru că parfumul copilărie lor a fost readus în orașele europene pline de asfalt de apariția acestui nou mod de mobilitate. Este libertate pură. Simțind mirosul afacerii, la Paris piața a fost invadată de cca 10 firme de închiriat trotinete electrice, printre care nelipsita Uber, Bird sau Lime (la care sunt acționari Uber, Alphabet, Google), cu peste 15.000 trotinete electrice la începutul anului 2019. Și fenomenul nu se mai poate opri: se estimează să se ajungă  la sfîrșitul anului la peste 40.000 bucăți.

Unde sunt locurile de închiriere de trotinete electrice: peste tot, pe străzi sau pe trotuare. Cum se închiriază  acestea: utilizînd o aplicație pe telefonul mobil. Pe unde se merge: peste tot, pe trotuare, pe pistele de biciclete, pe șosea, pe autostradă, etc. Cine poate utiliza trotinetele electrice : oricine, de la copii de 2-3 ani pînă la oameni în etate de peste 80 de ani. Cu ce viteză se poate merge: de la 5km/h pînă la peste 80km/h pe autostrăzi.

Dar, ca întotdeauna există un dar. O parte a populației din orașele europene pomenite este nemulțumită pentru că nu există reglementări de utilizare a trotinetelor electrice, pentru că nici un utilizator de trotinetă electrică nu-l mai respectă pe celălalt participant fie că este pieton, taximetrist, șofer de autobuz, automobil, tramvai.

Ca atare în Spania în 2018 au apărut primele reglementări: circulația acestora este interzisă în zonele pietonale, pe trotuare (acolo acestea sunt bine definite ca utilizare). Este permisă pe drumurile secundare (categoria III/IV la noi) care au viteza maximă rutieră permisă de 30km/h. Dar reforma solicitată este mult mai amplă: acestea (drumuri cu max .30km/h) trebuie să reprezinte cca. 80% din totalul căilor rutiere din orice urban (la noi căile rutiere nu sunt nici măcar ierarhizate încă). Barcelona, îngrozită de fenomenul de ”turistificare”, a interzis sistemul de închiriere a trotinetelor electrice. O serie de operatori de închirieri și-au retras prezența după intervenția brutală a poliției. În localitățile în care acești operatori au lucrat fără autorizație de funcționare în domeniul public intervenția poliției locale a fost și mai dură.

Iată de ce azi toată lumea pare de acord că este obligatoriu să apară reglementări. Dar atenție, anterior trebuie făcută ordine în împărțirea SPAȚIULUI PUBLIC (la noi nu este nici măcar definit, darmite să se facă reglementări).

În Germania, din cauza implicării marilor furnizori de mobilitate (industria de automobile în care Wolkswagen este vîrful de lance) lucrurile în domeniu au trenat. Doar acum se supune votului, după dezbateri publice aprige. Se propune totuși susținerea sistemul de închirieri de trotinete electrice, dar cu condiții: se acceptă trotinetele care au viteza limitată la sub 25km/h, casca de protecție este obligatorie la utilizatori de mai puțin de 12 ani, se interzice utilizarea lor pe trotuare destinate pietonilor fără o zonă de protecție/demarcație. Dar cel mai important lucru este că se cere lățirea și demarcarea clară a părții din domeniul public oferită pietonilor, a zonelor de demarcare dintre zona pietonală și pistele de biciclete/trotinete electrice si dintre pistele de biciclete/trotinete electrice si pistele auto. Și ce dimensiune credeți că se cere? Un minim de 1,5m trotuar pentru pietoni, 0,5m zonă de protecție între bike/trotinete și pietoni și 1,5m pentru biciclete/trotinete electrice. Așadar minim cca 3,5m și uzual 4m pentru partea din spațiul public oferită pietonilor, bikerilor și celor cu trotinete electrice. La fel de important, dacă se utilizează domeniul public aferent circulației rutiere zona de protecție între pistele de bike/trotinete și pista auto este de 1,0m.

Ce părere au specialiștii din Primăria din Timișoara de aceste reglementări?  După cum se arată ce s-a făcut în ultimii ani, probabil nu-i interesează.

În timp ce în Europa Occidentală dezbaterea se poartă încă dacă trebuie interzise trotinetele electrice, cei din Orientul Îndepărtat le utilizează prin ordin. Despre amenzile drastice date celor care nu respectă ordinele în altă postare.

Adică au statuat că ele pot fi utilizate doar în spații publice pietonale bine definite, de exemplu în Garden By the Bay – Singapore (fig.1), cu delimitarea traseelor acestora față de zona pietonilor. Spațiile de închiriere (fig. 2) par identice în Timișoara cu cele din cea mai scumpă grădină publică din lume ”Garden By the Bay” (care a costat peste 1 miliard de dolari), vizitată lunar de peste 25 milioane vizitatori,  în suprafață de cca 100ha și a cărei întreținere costă doar 58 milioane dolari/an.

Capture 2

fig. 2 – 2a- spații de închiriere a trotinetelor electrice la Garden By the Bay – Singapore –cu un model de trotinetă publică ce nu se poate confunda cu altele; 2b –spații de închiriere a trotinetelor electrice în Campusul Studențesc Timișoara cu modele publice (sursă foto: Radoslav Radu 19.04/5).

Dar diferența este mai mare decît asemănarea : Delimitarea Campusului Studențesc nu este realizată  (pentru că sunt multe interese de prezența acolo a jocurilor de noroc, a băuturilor alcoolice, etc) precum sunt delimitate cele 100ha în Garden By the Bay la Singapore, apoi  în Timișoara acestor trotinete electrice li se permite accesul în zona pietonală centrală, unde însă bicicliștii sunt aspru penalizați printr-o gravă discriminare.  Diferența de respect față de concetățeni se poate remarca în modul de adresare a autorităților pe o promenadă renumită (fig.3).

Capture 3

fig. 3 –3a- modul de adresare respectuos față de concetățeni pentru atenționarea interzicerii prezenței bicicletelor, cîinilor, graffitti și hrănirii păsărilor; 3b- anunțul de interzicere a fumatului (se pomenesc și locurile exceptate). Pentru clarificare, cea de doua imagine este la Hong Kong (sursă foto: Radoslav Radu 19.04/5).   

Despre pistele de biciclete de 50cm de pe rutierul de categorie majoră fără zonă de protecție prezente în Timișoara, sper că nu mai este necesar să pomenesc.

Ce părere au specialiștii în domeniu din Primăria din Timișoara (și nu numai). Ne apropiem/depărtăm de cerințele democratice ale Uniunii Europene cu bună știință sau doar din neprofesionalism?

raduradoslav Timișoara 19. 05.20   

din ”Noua ÎNȚELEPCIUNE TEHNOLOGICĂ a Orientului Îndepărtat” și efectele ei în planificarea urbană

     Orientul Îndepărtat, așa a denumit în epoca modernă Imperiul Colonial Britanic, lumea aflată atunci la est de India Britanică. După ce cu mulți ani în urmă am vizitat China din jurul Beijingului (începutul anilor 90, cînd primele semne ale trezirii sale erau resimțite deja), în 2018 am vizitat Japonia (cu numeroase postări pe blogul meu despre realitatea tehnologică de acolo) în aprilie/mai acest an (2019) am făcut o călătorie în Honk Kong, Macao, Vietnam (de Nord și de Sud) și Singapore. Deși diferențele de dezvoltare dintre țările (regiunile) vizitate sunt imense, dacă omitem în prima analiză Vietnamul unit (care în raport cu celelalte abia acum începe dezvoltarea și de care ne vom ocupa într-un mod special), orice om care a făcut aceste vizite pe parcursul ultimilor 30 de ani poate constata cum zona ”EXOTICILOR” (cu le plăcea  britanicii imperiali și nu numai să-i denumească) s-a tranformat azi în zona ”TIGRILOR” lumii.

       Utilizarea noilor tehnologii este primul ingredient al acestui succes. Respectul/Păstrarea/Cultivarea tradițiilor este cel de al doilea. Dorința de revanșă asupra lumii ce a încercat să le distrugă valorile și să-și impună propriile valori  este un alt treilea ingredient. Acestea toate (probabil și altele) cred că au dat naștere la succesul noii ”Înțelepciuni a Orientului Îndepărtat”. Prin 2010 am fost Keynote speaker la o conferință universitară despre planificarea urbană la UPTimișoara. Unul dintre vorbitori a fost un bătrînel japonez (profesor universitar la peste 85 de ani), care a conferențiat despre necesitatea utilizării roboților pentru îngrijirea celor în vîrstă (ce ocupa atunci 3 oameni/zi, imposibil de susținut financiar și uman de societatea japoneză și așa îmbătrînită). Roboții (ce aveau toate informațiile despre venerabilii pacienți) erau puși să înlocuiască îngrijitorii umani, urmînd să-i converseze, spele, îmbrace, etc. Mi s-a părut cel puțin straniu atunci (o astfel de dizertație la o conferință despre Urbanism) pentru că atunci noi eram fascinați doar de partea estetică a fenomenului (și unii am rămas la fel). Nu au trecut nici 10 ani de atunci și azi după  vizitele din Japonia, Honk Kong, Singapore, este limpede că ei și-au regăsit înțelepciunea necesară traversării cu succes a lumii în care trăim.

       La locurile de control amprenta digitală și cea facială/cristalinului au început să înlocuiască pașaportul. Am să încep exemplificarea fenomenului de utilizare a tehnologiei, cu un aparat de dezinfectare a mîinilor prezent la intrarea majorității restaurantelor care se respectă (fig.1). Igiena corporală este venerată în aceste țări (vezi postările mele anterioare despre Japonia). Se spune că în Singapore, țară în care fiecare este urmărit în orice loc de o camera video (vom discuta poate și despre aceasta) ești aspru pedepsit cu amenzi astronomice dacă nu tragi apa la WC (sincer nu am încercat asta).

1  

fig. 1 -Aparat de dezinfectare a mîinilor/palmelor la intrare într-un restaurant (sursă foto : Radoslav R 2019.04)

         Utilizarea roboților pentru oferirea de informații celor aflați în fața recepției (orar, camere, etc) este uzuală și dacă reușești să interacționezi cu el corect, se ridică un capac și drept recompensă primești un jeleu pe băț. La micul dejun am întîlnit un alt exemplu de adaptare la noile vremuri prin utilizarea de roboți. Aceștia sunt utilizați la preparea unei omlete (fig.2) cu ce ingrediente dorești. Distracția era pentru toată lumea, dar a copiilor era imensă.  Cred că doar așa se poate face EDUCAȚIA noii generații, indiferent de statul social și nu utilizînd doar vorbe.

2

fig.2 –captură din filmul ”Mic Dejun” cu robotul care face omleta la cererea clientului (sursă captură: Radoslav R 2019.04)

 Video ”Mic Dejun” Singapore 19.05.01, vizionare plăcută:

Dimineața ,cînd am sosit la hotel, bagajele ne –au fost scoase pe stradă, pînă după eliberarea camerelor, spre spaima noastră, fapt ce i-a contrariat pe puținii angajați ai hotelului. ”Aici nu se fură nimic” ne-au consolat aceștia. Și aveau dreptate. Camerele video urmăreau totul. 

Revăzînd aceste imagini cu robotul de la micul dejun, mă gîndesc :

– cînd un restaurant din Timișoara (și asta sper să se întîmple înainte de TM 2021), va comanda în promovarea sa (adică în cercetare) și va solicita un astfel de robot Universității Politehnica Timișoara – Centrului de Robotică. Sper ca locurile de servit masa din Campusul Studențesc din Timișoara vor fi invadate cu astfel de utilaje, ce să elimine măcar în parte shaormeriile standard, ce fac ca absolvenții noștri universitari (viitorii lideri ai societății) să-și schimbe modul de gîndire tipic Orientului Apropiat și să se apropie de cel al viitorului.

Respectul/Păstrarea/Cultivarea tradițiilor este un ingredient complementar promovării noii tehnologii. Din nou stau și mă gîndesc :

-cînd în Timișoara va exista o travee/vitrină de pe o stradă dintr-o zonă istorică comercială care să ofere mîncare stradală tradițională locală în fața căruia să se stea la coadă (la Arad la intrarea dinspre Timișoara există o afacere familială ce produce și vinde nonstop la o coadă imensă langoși). În vecinătatea Honk Kong-ului, la Macao (copie banală a Las Vegasului american), în zona lor istorică protejată, există o mică întreprindere familială unde se stă la coadă cu bon (fig. 3) pentru un soi de ”pîinici” fierbinți cu o umplutură tipică asiatică, ce se coc într-un cazan de tuci, stimulînd toate simțurile.

3

fig. 3- lumea, în așteptarea produsului comandat, utilizînd toate simțurile (sursă foto : Radoslav R 2019.04)

4

fig 4- doi tineri prepară produsul, în spatele lor după o folie groasă de plastic transparent o bătrînică prepară conținutul, iar în față spre pietoni ”vitrina” cu recomandarea ghidului Michelin 2015 (sursă foto : Radoslav R 2019.04)

Cînd o întreprindere familială ce produce mîncare stradală va respecta identitatea culturală tradițională bănățeană în Timișoara  și va fi recunoscută pe plan mondial, prin recomandarea sa de către ghidul Michelin poate în 2021 (fig. 4), precum este cazul afacerii din Macao, atunci vom fi siguri că Timișoara este pe drumul bun.  În rest organizarea de Street Food Festival-uri sunt binevenite, dar ele nu pot promova identitatea culturală locală, ci doar divertismentul prezent oriunde pe glob.

raduradoslav Timișoara 19.05.09

 

 

 

TIMIȘOARA (imagini 1963/64)

 

Pentru că mă grăbesc să postez cîteva observații dintr-o vizită recentă în Orientul Îndepărtat (aprilie/mai 2019), doresc să închei reflexiile asupra epopeii urbane de RE-EUROPENIZARE a Timișoarei, petrecută între 1960-70. Despre aceste momente am publicat o serie de postări pe Facebook, între februarie-aprilie 2019, care au încercat să justifice decernarea Diplomelor de Excelență pentru Regenerare Urbană unor eroi (din marea grupare de specialiști care s-au ocupat de acest reveriment cultural) care ne fac onoarea de a fi între noi și anume arhitecții Gheorghe Gîrleanu și Vasile Oprișan. Cu această ocazie am publicat și o serie de copii/foto după Schița de Sistematizare a Timișoarei din 1964, elaborată la DSAPCBanat, dintr-un album găsit în biblioteca tatălui meu. Pe lîngă copii după planșe erau și o serie de poze mărturie a stării de fapt a zonelor periferice de intervenție, din jurul Cetății din Timișoara, din care am ales /grupat o parte în această postare.

I. Bastionul Theresia, Timișoara (1963/64)

Bastionul Theresia, înainte de operațiunea de transformare (arh. Iojică Ștefan- DSAPCB) și de traversare a traseului rutier actual (ing. Götter- DSAPCB) ca urmare a aplicării Schiței de Sistematizare 1964 (arh. Ionescu Natalia) adăpostea înainte de 1964 Tipografia locală.

1


2

fig. 1 – Starea Bastionului în 1963/64 ce adăpostea atunci Tipografia (funcțiune ce cuprindea și zona actualei Fîntîni din Piața Punctelor Cardinale – (sursa foto: colectia Ioan Radoslav).

II. Stadionul ”1 Mai”, (actual ”Dan Păltinișan”) Timișoara (1963/64)

Imagini de pe stadion, realizat prin ”muncă voluntară”, locul de unde a pornit revolta din 1964 (suporterii ”druckeria” știu despre ce estre vorba).

3

fig. 2 – imagine spre actuala str Cerna / terenurile de antrenament ale stadionului / zona industrială Buziașului (sursă foto: colecția Ioan Radoslav)

4

fig. 3. imagine spre actuala str. Surorile Martir Caceu / str. 1 Decembrie / primele cămine studențești Lipsesc blocurile P+10E, Sala Sporturilor, Centrul Regional de Afaceri de pe Aleea Ripensia, neconstruite încă (sursă foto: colecția Ioan Radoslav).

III. Zona fostei Cazarme Transilvania, Timișoara (1963/64)

Imagini de pe fosta str. Bocșa, actuala str. C. Telbisz (excepționalul manager/primar care a modernizat Timișoara la cumpăna dintre sec. XIX/XX-lea) în urma demolării Cazarmei Transilvania. În locul acesteia era programat a fi edificat noul ”Centru Civic” (noul brend timișorean al administrației Ceaușescu), soluție pentru care o echipă de arhitecți locali a obținut premiul Uniunii Arhitecților din România (UAR) în 1983. Între timp din lipsa fondurilor (cîteodată istoria lucrează în favoarea comunității locale) terenul a fost ocupat inițial spontan, apoi proiectat, actualul ”Parc Civic”. În 1990, membrii UAR din Timișoara au votat (cu un singur împotrivă) păstrarea spațiului verde ce a ”lucrat” natural pentru RE-europenizarea orașului. DEFINITIV.

5

fig.4 -imagine spre actualul Bulevard al ”Revoluției din 1989”. Încă nu apăruse Parcul Civic, Hotelul Continental Magazinul Bega. În fundal se remarcă ”Casa Comitatului și a Închisorii” (actuală berărie), frontul de case raport interbelice, un corp al actualei Facultății de Medicină și în dreapta actuala sucursală Timiș- Bancă Națională a României. De remarcat decalajul de imagine dintre învechitul camion sovietic și eleganța europeană a tinerei doamne (sursă foto: colecția Ioan Radoslav).

notă – dacă cineva poate să-mi ofere date despre această doamnă (care azi are mult peste 70 de ani). Pentru mine a fost simbolul eleganței timișorene în tinerețea mea.

6

fig. 5 -imagine spre actuala str. Eminescu, fostă Lenin (sursă foto: colecția Ioan Radoslav).

Bulevardul IC Brătianu, ”Casa Politehnicii” 2 nu erau încă realizate, dar se remarcă cele 3 imobile care au completat în jurul anului 1960 fronturile vilelor interbelice (sursa foto: colecția Ioan Radoslav)

IV. Piața Unirii, Timișoara (1963/64) –UN SPAȚIU PUBLIC CARE A RĂMAS EMBLEMATIC

7

fig. 6- imaginea fîntînii publice din Piață. A rămas o funcțiune comunitară simbolică, deși după 1964 a suferit trei modificări estetice successive (sursa foto 1963/4: colecția Ioan Radoslav);

8

fig.7- imagine unei zile de tîrg în Piață- se remarcă curățenia spațiului public (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

9

fig. 8- nelipsitele biciclete (tradiția comunității locale) lîngă Statuia Sf. Treime din Piață(sursa foto 1963/4: colecția Ioan Radoslav).

Ca orice spațiu public european ce se respectă, Piața Unirii are de la începuturile sale o fîntînă publică în zona sa centrală, ca semn al recunoașterii importanței ei pentru întreaga comunitate. Ea a rămas la mărimea sa inițială 150X110m (supradimensionată pentru acea vreme) din jurul anului 1750, ca un spațiu al coexistenței etnice/confesionale emblematice din Banat/Timișoara, avînd două biserici episcopale (cea catolică și cea ortodoxă/sîrbă) pe laturile opuse est/vest, monumentul ”Sf. Treimi” (1740) în centrul ei și pe latura sudică actualul ”Muzeu de Artă -Palatul Baroc” (inițial ”Casa Guvernatorului/ Generalatului” etc.).
Piața a fost timp de trei sute de ani centrul vieții din Cetate (”burgheze” după Bleyer) mărginită fiind de prăvălii, cîrciumi, locuințe. În centrul ei dalat (paviment de piatră), activitățile publice comunitare susțineau o viață efervescență (loc de întîlnire pentru locuitorii din Cetate, dar și prin ceremonii militare, fanfare, tîrguri, piață de alimente, corturi pentru activități culturale, loc de parcare pentru ”căruțe”, etc). A fost străbătută mai apoi și de automobile și de transportul în comun. A rămas aproape neschimbată pînă în 1964 (imagini 1963/64- 6,7,8).
După 1964 (anul nostru de referință în aceste postări) spațiul public emblematic ”Piața Unirii” s-a metamorfozat (în doar 50 de ani) în urma a trei schimbări fizice majore prin transformarea centrului pieții într-o zonă verde prin scufundarea parcului, prin reconfigurarea ei cu redalarea întregii piețe cu o zonă mai redusă verde în stilul barocului ceremonial imperial și în final prin introducerea pieții în noul sistem pietonal al întregii Cetăți (ceea ce dovedește importanța ei simbolică), păstrînd același caracter baroc al palatelor vieneze. A apărut inevitabil fenomenul de ”gentrificare” (înlocuirea rezidenților din piață cu funcționari/lucrători în servicii), iar acum urmează (tot inevitabil datorită TM 2021) fenomenul de ”turistificare” (înlocuirea localnicilor din piață cu vizitatori).

V. Turnurile de Apă – Simbolul modernității europene, Timișoara (1963/64)

10

fig. 9 – Turnul de Apă din Josefin Timișoara, cu vechiul pod metalic de pe actualul Bulevard Iuliu Maniu- în dreapta/prim plan fosta Fabrică de Țigări (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

11

fig. 10 – în fundal/stînga Turnul de Apă din Josefin Timișoara -imagine de pe podul CFR (str. Ardealului) ce desparte Timișoara de Freidorf -în dreapta/față terenul liber (”fostă cărămidărie/groapa de împrumut”) pe care s-a construit fosta Fabrică de Tramvaie, în dreapta/fundal coșul vechii cărămidări (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

12

fig. 11 – în fundal/centru Turnul de Apă din Fabric Timișoara – imagine din zona fostei Arene Progresul, fostă UMT, în fundal/stînga turlele Bisericii Catolice Millenium din Fabric -Piața Romanilor (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

Ca un adevărat manager primarul Telbisz Carol (cel ce a condus Timișoara între 1985-1914) și-a ales numai colaboratori excepționali, din care pentru această postare îl pomenim pe inginerul VIDRIGIN STAN (absolvent de liceu la Sibiu, absolvent Politechnica din Budapesta, cursuri de specialitate la Politechnica din Viena, în Germania şi în Anglia), cel care a proiectat între între 1904-1907 rețeaua modernă de apă industrială/casnică (finalizată 1914) și de canal (finalizată 1912) a orașului, după ce în prealabil a finalizat stația de epurare în 1910. Turnurile de apă în Fabric și Josefin construite între 1912-1914 au rămas ca simboluri ale orașului (pentru a marca epoca de vîrf a tehnologiei europene de infrastructură urbană realizată în Timișoara), deși funcționalitatea lor a încetat acum mai bine de 60 de ani. Înălțimea lor în vîrf este de 52m, ceea ce face ca ele să fie și azi remarcabile landmark-uri ale orașului.

       Notă: Despre Stan Vidrigin aș mai aminti că după 03.08.1919 (cînd Timișoara a trecut la administrația românească) a fost de două ori (cu intermitențe) primar al orașului între 1919.09.01 -1922.08.31. În calitate de primar a inițiat și a dus la bun sfârșit înființarea Școlii Politehnice din Timișoara, apoi între 1922-1924 a pus la punct alimentarea cu apă a Capitalei București, între 1926-28 a fost Președinte al Camerei de Agricultură Timișoara, apoi director general al Poștelor, Telegrafelor și Telefoanelor Române, director general al Căilor Ferate Române, expert-inginer în Delta Dunării (în interesul Pescăriilor Statului), între 1937-40 a pus în funcțiune Uzinele de armament din Cugir și Orăștie, a construit și a condus – în calitate de administrator delegat – Fabrica de tunuri „Astra” din Brașov. După primăvara anului 1940 s-a ocupat doar de agricultură. Datele sunt obținute din autobiografia trimisă de Stan Vidrighin în 1943 Institutului de Istorie Națională al Universității Regele Ferdinand din Cluj, refugiat la Sibiu, la solicitarea lui Ioachim Crăciun, care a fost însărcinat de directorul Institutului, Ioan Lupaș, să realizeze un album cu toți delegații oficiali, votanți ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, și cu toți membrii Marelui Sfat Național aleși în acea zi sau cooptați ulterior (cum a fost cazul lui Stan Vidrighin) și mi-a fost pusă la dispoziție cu amabilitate de dna Cristina Borca- Aquatim.

VI. CONTINUITATEA/PĂSTRAREA PROSPECTELOR STRADALE din 1910-13, Timișoara (1963/64)

13

14

15

16

fig.12- prospectele stradale existente din Timișoara 1963/64 ce s-au păstrat pînă astăzi, respectînd profilul stradal propus în schița de sistematizare din 1902 (sursa foto: colecția Ioan Radoslav);

17

fig. 13 – Aleea CFR (zona Gara de Est) 1963/64 înainte de introducerea tramvaiului (sursa foto: colecția Ioan Radoslav);

         Pornind de la proiectul din 1901/3 întocmit de arh. Laszlo Szeztay, Serviciul Tehnic al Municipiului Timișoara a elabotat o nouă Schiță de Sistematizare finalizată în 1910, aprobată de primărie în 1910 și apoi avizată de Ministerul de Interne din 1913. În această Schița de Sistematizare se propune ierarhizarea străzilor după importanță pe 4 categorii după lățime (de invidiat și azi pentru presimțirea atacului epocii automobilului):
(I) -45 m – str.
Michelangelo, 40m- str. Cluj, Bdul Take Ionescu;
(II)-34 m – str. Kogălnceanu, 30m-Bdul Revoluției 1989;
(III) -24m – bdul CD Loga, bdul Politehnicii, 20m- bdul Republicii, str. Hector;
(IV) -16m – str. Buftea, str. Eminescu, 14m- str. Lenau, etc. (remarcați că nici o stradă nu a fost proiectată atunci sub 14m lățime).
În conformitate cu fotografiile prezentate cu imagini din 1963/4, situația favorabilă a Timișoarei de azi a circulației rutiere se bazează pe păstrarea de a lungul anilor a prospectelor stradale concepute la începutul sec.
XX-lea. Două accidente grave de planificare spațială au perturbat această filozofie de planificare urbană și anume cel din anul 1975, cînd s-a aplicat procedeul de ”îndesire”. Calea Circumvalaținii, între str. Gh Lazăr și Calea Torontalului, în care pe prospectul existent atunci s-a mai îngrămădit un șir de blocuri P+8E cu efecte fatale azi pentru inelul II și str. Ana Ipătescu între Bdul Dîmbovița și Calea Șagului, în care pe prospectul existent atunci s-a mai îngrămădit un șir de blocuri ”doar” cu P+4E, deasemeni cu efecte fatale azi prin întreruperea unui inel, sunt exemple emblematice ale acelei perioade. Al doilea moment nefavorabil a fost perioada 1990-97 și cu erorile din periurbanul timișorean de pînă azi, cu aceleași efecte dramatice pentru noi azi, cînd anumite zone foste agricole s-au dezvoltat pe străzi cu prospect de 6-8m, care mai sunt și ”proprietate privată”. Sper ca aceste erori urbane grave să NU SE MAI REPETE niciodată, nici în Timișoara, nici în zona sa periurbană actuală.

        Pentru clarificare, postez două copii foto a planurilor cu situația existentă/propusă a rețelei rutiere din Schița de Sistematizare Timișoara (S.S.T.) 1964. 

18

19

fig.14 – poze după SS Timișoara 1964, rețeaua de drumuri existente, însoțită de natura îmbrăcăminții acestora și rețeaua majoră propusă de circulație, însoțită de transportul în comun (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

De remarcat traseul inelului II (între ILSA și str Pestalozii) care nu perturbă canalul ecologic verde albastru al Canalului Bega.

         VII- ZONE LIBERE pentru DEZVOLTARE, TIMIȘOARA (1963/64)

A. Zona de protecție strategică militară a limitei exterioare a fortificațiilor Zonei Centrale Cetate
Zona de protecție strategică militară a limitei exterioare a fortificațiilor Zonei Centrale Cetate (denumită linia de circumvalațiune) a rămas obligatoriu neconstruită pînă după 1891 (cînd a început demolarea Porților Cetății/fortificațiilor), ocupînd un teren liber (de lățime de 949m). Acest fapt a obligat administrațiile dintre 1740-1891 să dezvolte construcția noilor comunități/cartiere exterioare zonei fortificate a Cetății la 1700-2000 m de centrul acesteia (sursa Opriș M). În sudul Cetății după 1891 zona a fost sistematizată pentru dezvoltare servicii/rezidențiale, dar în partea de nord, unde au fost mutate cazărmile militare desființate din Cetate terenurile libere au fost utilizate pentru industria nou creată (relaționată cu noua linie de cale ferată). Acest teren a aparținut inițial armatei Habsburgice, apoi după 1919 armatei Române. După mutarea liniei de cale ferată din sudul Cetății în nordul ei (pe actualul traseu în jurul anului 1900) terenul a fost divizat în două. Parte din terenul militar liber de construcții din nordul căii ferate (dintre Calea Aradului și Calea Lipovei) a fost transferat de ministrul Antonescu M. (în anii 1940) pentru o nouă funcțiune strategică, cea a antenelor (fig.1). Funcțiunea a fost amplificată după 1964. După anul 2000, prin mutarea antenelor la Orțișoara, terenul a fost eliberat treptat și s-a început construcția celei mai ample investiții din Timișoara post 1989 (initial Iulius Mall, actual Open Ville). Prin dezvoltarea zonei comerciale și de birouri, distanța dintre Zona Centrala Cetate și Open Ville s-a redus la sub 500m, fiind despărțită acum doar de calea ferată, ceea ce obligă cooperarea dintre ele.
Terenul din nordul căii ferate ce a rămas liber după construcția zonei aferente antenelor, a fost ocupat în întregime după 1964 de Trustul de Construcții pentru realizarea Panourilor Mari de Prefabricate folosite la programul de blocuri. Astfel s-a blocat conexiunea, prin subtraversarea căii ferate Popa Șapcă, dintre Zona Centrală Cetate și noul cartierul de blocuri din Zona Periferică de pe Calea Lipovei. Conectivitatea rutieră a fost reluată, prin despărțirea Trustului de Construcții în două, după incidentul produs în 1983 la prezentarea variantelor de amplasament pentru noul Centru Civic (o variantă, propunerea mea de pe fosta Unitate Militară Oituz –actualul Campus Universitar UVT – a fost justificată atunci de prezența nedemocratică a deținuților în zona centrală a orașului și a clasei muncitoare într-o zonă periferică).

20

fig. 15 -imagine neverosimilă a antenei radio din Timișoara în 1963/4 surprinsă de pe amplasamentul liber atunci din nordul căii ferate (zonă centrală) pe care s-a construit actualului Iulius Mall/OpenVille (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

21

fig. 16- imagine din zona neconstruită 1963/64/actuala zonă a Bdul Antenelor- Iulius Mall/OpenVille – în fundal/față se remarcă proaspătul cartier de blocuri P+4E din zona Tipografilor (cca. 1960), în fundal/dreapta se întrezărește turnul Penitenciarului Popa Șapcă construit cca1900 (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

B. Zonele fostelor ”cărămidării”

Necesarul de materie primă pentru cărămizile fortificaților/altor lucrări de infrastructură au determinat autoritățile imperiale/locale să realizeze vestitele ”cărămidării” din jurul orașului. După 1900 gropile au rămas inutilizabile, iar după 1964 unele din ele (conf. Schiței de Sistematizare din acel an) au fost transformate în ștranduri/lacuri de agrement (în est Ștrandul Tineretului de a lungul canalului Behela, în vest lacurile dintre str. Ardealului și Calea Șagului). Restul au fost treptat ocupate cu funcțiunea rezidențială.

22

fig. 17- Răspîndirea terenurilor ”cărămidăriilor” (gropi de împrumut) s-a desfășurat în exteriorul zonei comunităților periferice Zonei Centrale Cetate. Un astfel de amplasament liber a fost cel dintre str. Bîrzava, str. Dunărea, Calea Bogdăneștilor, la capătul comunității Mehala, ocupat abia după 2000 cu parcele rezidențiale (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);  

       Pentru că primii ani în Timișoara i-am petrecut lîngă bunicii mei în Ronaț/Mehala am considerat că este important să postez imagini din 1963/64 din zonă. 

23

24

26

27

29

a1

fig.18- imagini Catedrala din Mehala,  imagini din Ronaț (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

Imaginea/sunetul Bălții Verzi, cinematografului ”Steaua Roșie”, tramvaiului 4, cișmelelor cu apă potabilă, lipsa canalizării, spălatul pe cap cu apă de ploaie adunată într-un cazan din curte, apariția primului auto Willis din Jugoslavia la vecinii din stînga ce a adunat întreaga comunitate, prezența temporală a vecinilor evrei, care au plecat prin 1958 în Palestina, dar mai alea tavanul fisurat al dormitorului unde petreceam nesfîrșite ore, pentru a-mi imagina cum au fost bombardametele din anii războiului care au lăsat aceste urme.

        Pentru o clarificare finală, postez două copii foto a planurilor din SS Timișoara 1964 cu zonele libere situației existente și zonele propuse spre edificate.

32

33

fig.19- poze după SS Timișoara 1964, cu zonele libere situației existente și zonele/funcțiunile propuse spre edificate (sursa foto 1963/64: colecția Ioan Radoslav);

raduradoslav, Timișoara 19.05.11

 

 

 

 

 

EUROPA POLITICIENILOR și EUROPENII ARTIȘTILOR

Ieri, 2019.05.09 la Casa Artelor din Timișoara, str. Pacha nr. 8 (sediul OAR și Café Klapka), a avut loc vernisajul expoziției de Watercolorist (acuarele) intitulată „Roma chiama Timișoara” a Asociației Acuareliștilor din Roma, la care au fost invitați și doi arhitecți timișoreni Gheorghe Gîrleanu și Vasile Oprișan cu lucrările lor, sub atenta coordonare a ”Asociația Expose Architecture”. Lucrările părții italiene au fost semnate de Marco Agostini; Nicolo Caito; Claudio Castiglione; Elio Cerchiara; Angelo Corrado; Maria Di Rienzo; Patrizia Dolcini; Claudia Falasca; Amedeo Galassi; Karen Gann; Enrico Genovesi; Cristina Giammaria; Luisa Grifoni; Sieglinde Kercher; Cinzia Lucantoni; Tonino Monaco; Enza Palesanti; Roberta Petrangeli; Daniela Piccione; Laura Rago; Marina Spadaro; Donatella Torcio și Eleonara Vetromile.

Din discursul prof. arch. Enrico Genovesi, fost profesor la prestigioasa Facultatea de Arhitectură Ludovico Quaroni a Universității „La Sapienza” din Roma (cel care acum mai bine de 13 ani prin intermediul studenților noștri care au studiat acolo a venit la UPT Facultatea de Arhitectură, la un prim schimb de experiență, însoțit de studenții săi din Roma), am remarcat ideea că Europa Statelor a fost realizată probabil cu succes de către politicieni, dar comunitatea europenilor încă nu s-a cristalizat. Ideea de comunitate europeană a apărut după 1200 în Universitățile de pe bătrînul continent (cu precădere din orașele de azi ale Italiei), dar s-a amplificat abia după 2000 prin numeroase programe universitare (de tip ”Erasmus”, cel în urma căruia a apărut și colaborarea dintre cele două universități ale noastre). Dar ce m-a marcat a fost scopul declarat al programul (inițiat de dna Eleonora Veteromile) de Workshop-uri între asociațiile naționale/regionale ale acuareliștilor, ce se desfășoară la Roma (prin reluarea unor obiceiuri din sec XIX-lea, cînd toți artiștii europeni ai vremii și nu numai veneau, să se educe artistic acolo, formînd prima unitate a EUROPENILOR). Domniile lor speră că diferențele culturale între comunitățile naționale ce stăpînesc încă azi Europa pot fi temperate tocmai prin aportul artiștilor.

1a

fig. 1 – arch. Enrico Genovesi și arch. Eleonora Vetromile (de la Associazione Romana Acquerellisti), sufletul acțiunii desfășurate la Timișoara (sursă foto : Daliana Iacobescu, Timișoara 19.05.09)

2

fig. 2 – arh. Gheorghe Gîrleanu și arh. Vasile Oprișan, parte din grupul arhitecților timișoreni care au marcat reverimentul urbei noastre la începutul anilor 1960, cei care cu ocazia primirii Diplomelor de Excelență din partea RUR pentru întreaga carieră, au deschis la sediul OAR Timiș o expoziție de acuarele  (sursă foto : Daliana Iacobescu, Timișoara 19.05.09)

4

3

fig.3/4-cei patru artiști, prezenți alături de o parte dintre invitații lor la eveniment (sursă foto : Daliana Iacobescu, Timișoara 19.05.09)

Capture 5

Capture 6

fig. 5- parte din lucrările artiștilor din Roma (sursă foto : Daliana Iacobescu, Timișoara 19.05.09)

Și astfel s-a lămurit sensul titlului expoziției ”La Mostra Roma chiama Timișoara” din urbea noastră,  care este de fapt o invitație pentru un demers similar dedicat artiștilor timișoreni care vor expune la Roma,  sperăm la Academia di Romania a Roma.

raduradoslav Timișoara 19.05.10

 

ÎNVĂȚĂMÎNTUL PREUNIVERSITAR OBLIGATORIU EXTINS LA 15 CLASE și PLANIFICAREA SPAȚIALĂ.

       În data de 29.03.2019 la sediul Direcției Județene de Cultură Timiș, str. Pacha nr. 8, Timișoara, a avut loc, după decernarea Diplomelor de Excelență pentru întreaga activitate dlor arhitecți Gîrleanu Gheorghe respectiv Oprișan Vasile și după vernisarea expoziției lor, dezbaterea profesională semestrială, organizată de RUR- Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest (RUR BTRDV) în parteneriat cu reprezentanții administrațiilor județene/locale din regiune, cu reprezentanții OAR jud.Timiș, cu reprezentanții Direcției Județene de Cultură Timiș, etc. Acțiunea s-a desfășurat în conformitate cu propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice, de participare activă a organizaților profesionale în Parteneriatul național pentru dezvoltarea teritoriului României, avînd tematica locuirii.

        Abordarea propusă de noi pentru această tematică s-a referit la relația dintre zonele rezidențiale nou propuse prin PUG/PUZ/PUD-uri, respectiv realizarea lor prin Autorizații de Construcții și infrastructurile aferente: rutieră/pietonală/velo/transport în comun (de toate tipurile)- verde/albastru (ce utilizează soluții naturale/seminaturale) – edilitară, toate necesare pentru funcțiunile sociale obligatorii unei dezvoltări sustenabile (creșe, grădinițe, școli, licee, terenuri de sport/bazine de înot, terenuri de joacă, parcuri, scuaruri, platforme gospodărești, policlinici, spitale, etc).

1

fig. 1 – imagine din timpul dezbaterilor 2019.03.29 (sursă foto –RUR BTRDV);

Întrucît subiectele abordate au atins o largă paletă de aspecte ale problemei sus menționate, vom dezvolta acum, din intervenția noastră doar situația realizărilor dotărilor de învățămînt preuniversitar în noile zone rezidențiale. Această opțiune a fost aleasă, pentru că în aceste zile a fost promulgată ”Legea de Modificare a Legii Educației Naționale 1/2011”, prin care învățămîntul obligatoriu a fost mărit la 15 clase.

Problema ridicată (în timpul dezbaterii) ca fiind toxică pentru o dezvoltare sustenabilă a localităților din regiunea noastră a fost neasigurarea terenurilor (proprietatea comunităților locale) în noile zone rezidențiale necesare acestei facilități. Această situație dramatică naște dezechilibre sociale, economice, ecologice, dar și o suprasolicitare a rețelei rutiere pentru deplasarea copiilor cu automobilul, alături de părinții lor, la școlile existente din nucleul central al orașelor. Astfel s-a născut propunerea noastră ce s-a bazat pe faptul că deși în multe prevederi legale naționale/locale cota în procente a terenurilor propuse spre urbanizare pentru căile de comunicare, spațiile verzi (proprietatea lor publică/privată a comunității respective) a fost legiferată/rezolvată corect, în domeniul învățămîntul preuniversitar această procedură nu s-a aplicat.

”Aceste modificări, însă, impun autorităților elaborarea unei strategii cu aplicare imediată, prin care să fie rezolvate o serie de probleme cu care se confruntă sistemul de învățamînt” [1] a susținut imediat, după apariția știrii despre creșterea la 15 clase a procesului de învățămînt preuniversitar în noua lege, pe bună dreptate liderul Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu.

Din punctul nostru de vedere, al planificării spațiale, sintagma ”strategii cu aplicare imediată” se referă pe lîngă programele școlare larg dezbătute, doar la strategiile de asigurare a terenurilor aferente (respectiv zona cu locațiile/suprafețele necesare fiecărui tip de învățămînt și proprietatea acestora publică/privată aparținînd comunității locale). Ca să ajungem la rezolvarea situației actuale, mai sus amintite, ar trebui să analizăm trei momente/strategii de planificare spațială total diferite (din motive ideologice) de implantare a dotărilor de învățămînt preuniversitar în noile zone rezidențiale propuse spre urbanizare ale orașului Timișoara.

  1. Programul de modernizare a Timișoarei în 1890-1900 și învățămîntul preuniversitar de stat și confesional.

Această acțiune majoră a fost realizată sub conducerea a patru profesioniști înțelepți: CAROL TELBISZ -primar, LUDWIG von Ybl-arhitect/urbanist  LASZLO SZESZTAY-arhitect/urbanist, STAN VIDRIGIN-inginer [2], care au realizat ”Schița de Sistematizare” a orașului Timișoara în jurul anului 1895 (fig.2), dar mai ales prin aplicarea unor metode inovative de implantare a amplului program investițional pentru învățămîntul preuniversitar.

2

fig.2 –(2a) ”Schița de Sistematizare” elaborată de LUDWIG von Ybl-arhitect/urbanist avînd tema întocmită de inginerul șef al orașului Aladár Kovács-Sebestyén în 1894 (cu roz sunt zonele neocupate, propuse spre urbanizare); -(2b) amplasarea unităților de învățămînt preuniversitar în aceste zone neocupate anterior, realizate între 1895/1914 și raza lor de absorție după reglementările actuale (sursă: 2b Radoslav R. & Cojocaru E.);

Realizarea amplului program de modernizare urbană a Timișoarei a conținut prevederi necesare dezvoltării sectorului economic, financiar bancar, sectorului dedicat culturii/cultelor, sportiv, spațiilor verzi/parcurilor, socialului, sănătății, a infrastructurilor de toate tipurile. SECTORUL EDUCAȚIEI a jucat un rol decisiv în susținerea tuturor celorlalte sectoarelor amintite și a necesitat adoptarea unei soluții inovatoare, anume cea de vînzare a terenurilor eliberate după demolarea fortificațiilor hasburgice (1,380,460mp) și a unei părți a terenurilor libere (nonedificabile) deținute de armata habsburgică, din jurul Zonei Centrale Cetate (zonă liberă cu o rază de 949m în 1868, respectiv redusă la 569m în 1889 în jurul fortificatiilor). Din fondurile astfel obținute s-a constituit un FOND pentru DEZVOLTAREA ORAȘULUI. Astfel s-au oferit gratuit noilor societăţi comerciale terenuri şi materiale de construcţie, scutiri de taxe şi impozite pe 15 ani, încât oraşul a ajuns să se dezvolte aproape singur, utilizînd teoria cheltuielilor productive și a afacerilor fertile. După cum am remarcat deja, în acest amplu program de dezvoltare urbană a orașului, EDUCAȚIA  a jucat un rol primordial, de la învățămîntul preuniversitar la cel universitar. Pentru suprafațele normate pentru buna desfășurare a activității și construirea clădirilor acestora s-a oferit gratuit terenul și o mare sumă de bani (spre exemplu pentru ”Colegiul Național CD Loga” s-au oferit gratuit 6.473 mp în perimetrul fostei zone needificabile din jurul fortificaților și suma de 50.000 de florini). Dacă spațiile necesare învățămîntului preuniversitar au fost realizat cu mare succes pînă în în 1914, cele pentru învățămîntul universitar au trebuit să aștepte anul 1920, cînd a fost înființată Școala Politehnică din Timișoara prin decret regal.

În urma aplicării acestor strategii numărul unităților de învățămînt preuniversitar în Timișoara a crescut de la 19 în 1870 la 80 în 1910. Această dezvoltare s-a produs cu precădere în perioada 1890-1914, cînd au fost planificate spațial zonele ce urmau a fi urbanizate (roz în fig. 2b), pe care a urmat amplasarea principalelor unități de învățămînt preuniversitar publice/confesionale și anume: ”Preparandia pentru Învăţători” (actualul Liceu „J. L. Calderon” 1895/96), ”Şcoala Profesională” (actualul Liceu Electromotor str. Asănești 1899/00), ”Liceul de Băieți” (actualul Colegiul Național ”C.D. Loga”- 1903/4), ”Liceului de Fete” (actualul Colegiul Național Pedagogic ”Carmen Silva”-1903/4), ”Liceul Piariștilor” (actualul Liceu teologic Romano Catolic ”Gerhardinum” 1909) sau ”Liceul Comercial” (actualul sediu al Primăriei Timișoara 1914).

  1. Programul de INDUSTRIALIZARE FORȚATĂ a Timișoarei/ României între 1958-75 și învățămîntul preuniversitar de stat.

În programul de industrializare forțată a României (după 1964), dezvoltarea urbanului în detrimentul ruralului a constituit punctul de plecare al strategiei. Timișoara a crescut astfel ca populație de la 111.987 locuitori în 1948, la 312.720 locuitori în 1984. Pentru CONTINUITATEA dezvoltării spațiale în Timișoara, a fost întocmită ”Schiță de Sistematizare” din 1964, sub conducerea arh. Ionescu Natalia, în cadrul DSAPCBanat, ce prelungea prevederile planificării spațiale de la începutul secolului.

3

fig. 3 –”Schița de Sistematizare Timișoara 1964” – (3a) planul de bază- situația existentă (se remarcă multitudinea terenurile neconstruite, din care cele cu roz erau terenuri militare de antrenament (de pe vremea administrației austro-maghiare); (3b) soluția propusă pentru dezvoltarea orașului pentru 1980 (sursă- arhivă Radoslav R); 

           Timișoara a beneficiat în 1964 de o suprafață imensă de terenuri neocupate/libere, rămasă din cele nonedificabile, deținute ante 1919 de armata habsburgică, din jurul Zonei Centrale Cetate. Aceasta era o zonă nonedificabilă în jurul fortificatiilor cu o rază de 949m în 1868, care s-a redus la 569m în 1889. După 1919 aceste terenuri au trecut în proprietatea statului Român. Acest avantaj a putut să evite acțiunile dure din alte localități din România, în care s-a apelat la exproprieri/demolări neoneroase/ masive pentru construirea noilor zone rezidențiale, respectiv pentru dotările publice de învățămînt preuniversitar aferente. Conform situației dotărilor socioculturale existente în 1964 (fig 4a) dotările/școlile se concentrau în zona centrală, acoperind doar o mică parte din nevoile orașului. Ca atare în noile cartiere (zone rezidențiale) de blocuri preconizate, s-a prevăzut construirea de școli, ce respectau normele vremii (fig 4b).

4

fig. 4- ”Schița de Sistematizare Timișoara 1964” – (4a) –dotări socioculturale existente cu raza lor de deservire, schemă; (4b) –dotări socioculturale propuse pentru 1980, schemă (sursă: arhivă Radoslav R);

         În aceste zone noi rezidențiale au fost rezervate suprafețele de teren proprietate publică necesare învățămîntului public preuniversitar, respectînd standardele de atunci de suprafață (cca 1ha/școală) și cca 500m raza de deplasare a copiilor din blocuri pînă la școli. Pînă în 1975 s-au realizat majoritatea noilor școli publice pentru învățămîntul public preuniversitar, conform prevederilor din propunerile ”Schiței de Sistematizare 1964” pentru 1980 (fig 4b). Probabil sprijinul extern oferit României a fost condiționat de stoparea exproprierilor fără despăgubiri rezonabile și de repararea efectelor exproprierilor brutale începute în 1948. Ca atare după 1975, s-a trecut la o accelerare a aplicării acestei strategii de urbanizare forțate, prin politica ”ÎNDESIRII” zonelor rezidențiale existente de blocuri rarefiate (pe proprietate publică). Cum și această rezervă de teren liber public s-a epuizat, după 1980 aplicarea strategiei a continuat cu exproprieri oneroase, ce au fost principala metodă de a obține terenurile necesare noilor zone rezidențiale. Deși s-au rezervat terenurile necesare dotărilor de învățămînt preuniversitar, ele nu s-au mai materializat fizic, din lipsa fondurilor necesare (cu o singură excepție Școala din cartierul Soarelui, finalizată după 1990). După 1990 aceste terenuri destinate dotărilor de învățămînt preuniversitar au trecut în proprietatea vechilor proprietari expropriați. 

     Ca atare situația de azi a dotărilor școlare publice preuniversitare în Timișoara, construite între 1890 -1915 și între 1965-1975, cumulate pe teritoriul urbanizat de la începutul anilor 1990, este rezonabilă (fig. 5) cu excepția unor comunități foste rurale cu o densitate foarte mică, alipite în nordul orașului după 1900 (Mehala, Blașcovici, etc). Lipsa dotărilor de învățămînt public preuniversitar din aceste zone tradiționale se remarcă și în zonele cu blocuri construite în ultima perioadă a industrializării forțate din 1980-1990, în zona Lipovei, Ion Ionescu de la Brad din nord-estul localității (fig 5). Zona de deservire a unei școli cu o rază de 500m (conf. cu normelor din 1970), aplicată atunci a rămas și în recomandările actuale.   

5

fig. 5- situația unităților de învățămîntul preuniversitar în 2019, suprapuse pe propunerea dotărilor socioculturale preconizate pentru 1980, din propunerea ”Schitei de Sistematizare 1964”  (sursă: Radoslav R. & Cojocaru E.).

  1. Programul de URBANIZARE de tip SPRAWL al Timișoarei în Zona Periurbană (2005-2020) și efectele sale dezastroase în ceea ce privește învățămîntul preuniversitar.

Perioada de tranziție dintre 1989 și 2005, nu a avut urmări importante în domeniul nostru de studiu, cu excepția realizării unor centre sociale pentru vîrsta III/IV în cîteva cartiere mărginașe din Timișoara. Perioada se remarcă prin statuarea ideii de stat liberal, în care comunitatea/publicul se retrage din învățămîntul preuniversitar, lăsînd totul în sarcina privatului.

Odată cu 2002 au fost întocmite în cadrul PMT o serie de studii/scenarii cu privire la dezvoltarea periurbanului timișorean –Aglomerarea Urbană Timișoara (aprobate prin HCL al Primăriei Municipiului Timişoara  nr. 325/2005- „Studiul privind dezvoltarea spatială în Aglomerarea Urbană Timișoara” întocmit Radoslav R. & colectiv). Previziunile noastre de o populație de 500.000 locuitori pentru periurbanul timișorean sau de o populație de 1 million locuitori pentru Sistemul Urban Arad-Timișoara au fost considerate de multă lume ca fiind necugetate. Deși atunci am atras atenția că fără o strategie spațială policentrică pentru dotările socio-culturale aferente (spații publice în centre de comunități, grădinițe, școli, terenuri de sport, etc) urbanizarea a avut loc doar în sprijinul dezvoltatorilor/speculatorilor de terenuri agricole, care neagă nevoia unor dotări comunitare/publice. Scenariul de Creștere al Zonei Metropolitane Timișoara (fig. 6 -(6a)- faza I 2010; -(6b) faza II 2010-2020; -(6c) faza III 2020-2030; – (6d) faza IV 2030-2050) s-a înplinit mult mai rapid, chiar decît ne-am imaginat noi, fără nici o dotare social/educativă nouă, într-o maniera de tip SPRAWL. Astăzi suntem aproape de faza III-a a scenariului nostru.

6

fig. 6 – Scenariul de Creștere al Zonei Metropolitane Timișoara (6a)- faza I 2010; (6b)-faza II 2010-2020; (6c)-faza III 2020-2030; (6d)-faza 2030-2050 (sursa: [3] Radoslav Radu, & colaboratori -Creșterea Organică (2010);

Lipsa unei strategii coerente de obținere de terenuri publice pentru dotările publice minimale preuniversitare strict necesare (un minim pentru o viață demnă), va avea urmări grave asupra generaților viitoare. Primele semne ale acestui dezastru anunțat sunt deplasările auto ale părinților cu copii școlari spre unitățile preuniversitare din zona centrală a Timișoarei, unde acestea sunt înghesuite (fig. 7) ceea ce produce blocarea căilor de acces rutiere la orele de vîrf. Despre Creșele/Grădinițele publice ce trebuie să absoarbă noile prevederi de prelungire cu încă 2-3 ani a perioadei de început de școlarizare din noua lege promulgată, nici pomeneală de cuprinderea lor într-o planificare spațială coerentă.

Dacă analizăm ce s-a întîmplat între 2000 și 2019 (fig. 7), constatăm că zonele urbanizate în interiorul centurii rutiere din periurbanul timișorean, aparținînd  localităților (UAT-urilor) vecine (cu violet slab) s-au unit cu Timișoara (cu o mică excepție în zona nord/vest), avînd străzi cu o latură aparținînd Timișoarei și o alta aparținînd altei Unități Administrative Teritoriale. Recomandările actuale sunt de a avea o rază de deservire de 500m de mers pe jos pentru grădinițe/creșe (cu o suprafață teren de cca 2.000mp), de 500m/15minute de mers pe jos sau sistem de transport special pentru școală primară/gimnazială (cu o suprafață de teren de cca 5.000mp), de 1.000m mers pe jos sau sistem de transport special  pentru liceu (cu o suprafață de teren de 10.000mp). La acestea din urmă (școală/gimnaziu/liceu) este recomandată o sală de sport (cu o suprafață teren de 1.000mp) și un bazin de înot. Deși în localități periurbane din zona Timișoara populația s-a dublat/triplat (inițial ele aveau cca 5.000 locuitori), administrațiile locale nu au avut preocuparea de a asigura necesarul terenului/investiților publice pentru unitățile de învățămînt preuniversitar, sprijinîndu-se doar pe școala/grădinița veche. În Timișoara problema grădinițelor/creșelor s-a rezolvat inechitabil (prin funcționarea lor în dotări private, cu ajutorul părinților cu bani), ceea ce va marginaliza o categorie mare de oameni nevoiași. Despre ce educație se face aici, se poate remarca și prin murdăria de pe străzile pe care sunt amplasate, un exemplu de comportament ce se va imprima în mentalul viitorilor membrii ai comunităților noastre. Dar mai grav este nerespectarea suprafețelor de teren aferente (total 2.000mp sau 20mp/copil), ce a născut deja o nouă generație agresivă, incapabilă să coopereze.

7

fig. 7- Zona Periurbană Timișoara 2019 -se remarcă prin faptul că dotările de învățămînt preuniversitar (marcate cu roșu) sunt concentrate doar în vechea zonă centrală a municipiului, desi localitățile periurbane s-au unit conform Scenariului nostru din 2005, fără a avea un concept comun de dezvoltare(sursă: Radoslav R & Barna A.)   

          Deși, conform celor prezentate, situația din Unitatea Administrativă Teritorială (UAT) Timișoara (fig. 7) pare mai bună, în realitate și aici distribuția unităților de învățămînt preuniversitar este neechitabilă, încurajînd tranformarea unor cartiere în zone bogate și altele în zone indezirabile. Conform ”Studiului Director privind Facilitățile Sportive și de Agrement Timișoara 2009” (elaborat pentru PMT, întocmit într-un parteneriat între PlanControl și UPT-Centrul de Cercetare pentru Planificare Urbană), erau zone în Timișoara neacoperite de școli (fig 8). Motivația era firească și anume o densitatea mult sub norme a acelor zone.

8

fig. 8- amplasarea școlilor în UAT Timișoara, conf. ”Studiului Director privind Facilitățile Sportive și de Agrement Timișoara 2009” (sursă: PlanControl & UPT Centrul de Cercetare pentru Planificare Urbană)

Propunerea noastră a fost atunci de achiziționare de terenuri (de către autoritatea publică) pentru dotări de învățămînt preuniversitar (în suprafețele recomandate anterior) în zonele neacoperite și aplicarea unor reguli de densificare pas cu pas de tip organic, fără locuințe colective de tip blocuri.  Strategia a fost materializată în ”Studiul Director de Densificare Timișoara 2009” (elaborat pentru PMT  întocmit UPT -Centrul de Cercetare pentru Planificare Urbană). Din păcate, prevederile acestui studiu nu s-au realizat, pentru că în aceste zone tradiționale cu densitate redusă s-au aplicat, împotriva voinței populației , prevederile HCL-ului cu nr. 140/24.04.2007 respectiv HCL-ului cu nr. 300/03.05.2008, prin care se permite realizarea  de locuințe colective multietajate printre locuințele individuale. Scopul acestor HCL-uri a fost de a satisface presiunile dezvoltatorilor în detrimentul existenței comunităților tradiționale ale Timișoarei și de a împiedica realizarea în aceste zone de dotări publice pentru învățămîntul preuniversitar.

 

  1. Programul de REINTRODUCERE a DOTĂRILOR PUBLICE pentru ÎNVĂȚĂMÎNTUL PREUNIVERSITAR în Zona Periurbană Timișoara (propunerea noastră)

În PUG-urile pentru care s-au cheltuit fonduri mari, ar fi trebuit să se întocmească studii pentru zonele periurbane, să se stabilească  locațiile pentru rețelele infrastructurilor majore  (rutiere, blue-green, de învățămînt preuniversitar, etc). Din păcate ele nu au oferit instrumentele necesare acestor operațiuni elementare și atunci s-a operat doar pentru satisfacerea nevoilor/dorințelor dezvoltatorilor imobiliari, în detrimentul nevoilor comunităților respective.

Prima disfuncționalitate a aplicării unui astfel de program este veșnica replică a administrațiilor locale ”NU AVEM TEREN PROPRIETATE PUBLICĂ/PRIVATĂ A COMUNITĂȚII LOCALE PENTRU GRĂDINIȚE, ȘCOLI, LICEE”. Este corect de cele mai multe ori, dar în acest caz:

propunerea noastră constă în aplicarea modelului déjà legiferat de trecere în domeniul public al unor terenuri necesare pentru circulația rutieră sau a unui procentaj pentru spațiile verzi, în cazul solicitărilor de trecere a unor terenuri din funcțiunea agricolă în cea urbanizată.  Tentația dezvoltatorilor este de a-și maximiza valoarea terenului (foste terenuri agricole). Cum se face aceasta? Doar prin ridicarea înălțimii noilor zonelor dezvoltate, prin trecere de la locuințe individuale cu P, P+1E, la locuințe colective cu 5/6 nivele sau chiar pînă la peste 10 nivele. Procedeul se face cu acordul administrației locale, prin creșterea Coeficientul de Utilizare a Terenurilor (CUT-ul) de la 0,5 în cazul imobilelor cu P+1E, la unul de 1/ 1,5/2/2,5 sau și mai rău de 3.

9

fig. 9 –imagine de zonă rezidențială din România, de maximizare a interesului dezvoltatorului, în detrimentul interesului comunității (sursă foto: Radu B.)  

Această densificare majoră se face azi mai ales în zonele periurbane ale Polilor de Creștere din România, fără a se asigura terenuri pentru învățămîntul public preuniversitar. La o analiză sumară a necesităților de teren pentru  aceste dotări, se poate sistematiza această nevoie stabilind o unitate standard de suprafață publică de 2.500mp. Ca atare este nevoie de o unitate standard pentru o creșă/grădiniță, două unități standard pentru o școală primară/gimnaziu,  trei unități standard pentru un liceu.

În caz că autoritățile locale nu găsesc terenuri publice necesare pentru viitorul comunităților lor, propunerea noastră este ca pentru dezvoltările rezidențiale cu un CUT de 1,5 să se prevadă un teren public de o unitate standard/învățămînt, pentru cele cu un CUT de 2 șă se prevadă un teren public de două unități standard/învățămînt, pentru un CUT de 2,5 un teren public de trei unități standard/învățămînt, etc. Cum se poate realiza aceasta? Prin emiterea unui HCJ/HCL, se pot  condiționa dezvoltările imobiliare cu Coeficienți de Utilizare ale Terenurilor ridicați, de asigurarea în prealabil a terenurilor publice necesare dotărilor de învățămînt preuniversitar, pentru a asigura un VIITOR sustenabil în comunitatea respectivă și un profit rezonabil dezvoltatorului.

Pentru  a obține densități rezidențiale rezonabile/sustenabile între 30-100loc/ha, rezultă că este nevoie de suprafețe/cvartale compacte de cel puțin 25ha pentru dezvoltarea unor astfel de programe, cu distribuția de 55% locuire (proprietate privată), 30% circulații, 5% spații verzi, 5% învățămînt (proprietate publică), 5% alte dotări (proprietate publică/privată). Este clar că apare nevoia de asociere a mai mulți proprietari de teren privat sau de prezența unui dezvoltator puternic.

Este imperios necesară o dezbatere despre obligativitatea existenței terenurilor publice aferente învățămîntului preuniversitar (creșe/grădinițe/gimnaziu/licee/școli profesionale, etc). Să nu uităm însă de nevoia modernizării noilor ”programe școlare” pentru schimbările ce s-au produs și se vor mai amplifica și mai mult în acest secol XXI.

Pentru că:

„PROFESORII ÎȚI DESCHID UȘA. DE INTRAT, TREBUIE SĂ INTRI SINGUR”, spune un vechi proverb chinez.

raduradoslav Timișoara 19.04.07

REFERINȚE:

[1] – http://www.ziare.com/scoala/elevi/invatamantul-obligatoriu-a-fost-extins-la-15-clase-in-bucuresti-e-deficit-de-7-000-de-locuri-la-gradinita-si-nici-educatoarele-nu-sunt-destule-1555976

[2] –https://radulblog.wordpress.com/…/cei-4-eroi-care-au-schim…/

[3] – Radu Radoslav coordonator & Ana Maria Branea, Ștefana Bădescu, Marius Stelian Găman, Tudor Morar, Iasmina Nicolau – Creșterea Organică (2010) – Editura Orizonturi Universitare, Timisoara, 2010, ISBN 978-973-638-440-0, pg. 43/44.