”REZBELUL”

La începutul fiecărui an, îmi reamintesc cu uimire textele lui IL Caragiale, demontate/remontate în spectacolele noastre ale Studioului de Caragialeologie- UPT Timișoara, în perioada 1980-1989 (unele publicate în postările mele de pe blog).

Au trecut anii. Pare că totul s-a schimbat.

Capture 1

fig. 1 – 1990, Teatrului Național Timișoara, sub noua direcție a lui Șerban Foarță, extras din foaia program a spectacolului nostru ”Fitanția”  (un mix cu actori profesioniști ai gazdelor noastre și unii din foștii membrii ai Studioului nostru). Grafică program Ioan Șandru (sursă: Radoslav R).

Fin observator al mișcărilor geopolitice ce ne învăluiau, Caragiale scria la vremea lui:

”Planul de bătaie al oastei rusești are de scop să bată pe turci- precum desigur planul turcilor e să biruie pe ruși. Dacă nu s–o întîmpla cea dîntîi, are să se întîmple cea d-a doua… și dacă nu s-or întîmpla nici una, nici alta, atunci o să se întîmple altceva – că ceva tot are să se întîmple. //Vapoarele turcești umblă pe apă, și cînd nu umblă… stă pe loc- iar oastea rusească stă pe uscat, și cînd nu stă… umblă. Aceste stiri îngrijetoare produc senzație în toată lumea europeană, care a ajuns de nu mai are poftă de mîncare, fiindcă nu are ce să mai mănînce – criză mare! […]. //În această privință vederile noastre se rezumă la puține cuvinte. //Dacă s-o întîmpla –cum cred unii – să bată rușii pe turci, atunci o să facă țarul chef mare și sultanul are să se facă ursuz și mahmur de tot; iar – cum cred alții – la din contră … viceversa. Putem afirma cu siguranță că și unuia și altuia le-ar face bine să facă chef. […].// Pe de altă parte, un corespondent al nostru ne scrie că la un ziafet ce marele duce Nicolae a dat ofițerilor la pornirea lor din Chișinău, comendirul-duce le–a ținut un discurs scurt dar coprinzător, în următoarele cuvinte: ”Dacă n-om bate noi pe turci, atunci au să ne bată ei pe noi!” […]. // În tot cazul, însă, noi tot n-am pierdut speranța în diplomația Europei: tot mai credem că are să se facă pace…. dupe ce s-o isprăvi rezbelul” [1].

Au trecut anii. Lumea s-a schimbat. Au apărut alte forțe pe harta geopoliticii Regatului Român. S-a schimbat și poziția lui Caragiale:

”….-Uite ce e…. Știi că venise odată americanul cela cu bani buni, și făcea propunere foarte folositoare pentru noi, și nu s-a putut face nimica.// – De ce?// -De ce, de nece! nu s-a putut.// -De ce nu s-a putut?// -Pentru că nu au vrut liberalii.// -Apoi, acuma auz că ei vor…// […].  -Uite ce e, neică -zic- dumneata ești de la țară, nu pricepi cum se joacă de sus politica subțire.// -Spune dumneata, ca să pricep; de aia am venit.// -Cînd era să se isprăvească daravera cu americanul, a venit altcineva și a zis: nu se poate! -Care altcineva? /// […]. -Disconto-Gesellschaft!// -Cum?// -Disconto-Gesellschaft! Ai auzit dumneata de Disconto-Gesellschaft?// – Nu! tot american e?// -Nu -zic eu- e neamț.// -Ei și, ce treabă are neamțul să se amestece?// -Știu eu?// -Și atunci?// – Atunci americanul a înțeles cum merge șiretenia, și, se zice, a propus neamțului… să-l ia tovarăș la parte… Dar…// -Dar ce?// -Dar s-a întîmplat și liberalii să se hotărească atunci să strige, ca să auză țara, că vor ciocoii să o vînză la americani….Și cînd au văzut ciocoii că nu le merge, s-au închinat cu plecăciune americanului, și americanul a-nțeles  cum devine politica, și-a luat geamantanul și a plecat.// -Care va să zică am rămas cu buzele umflate.// -Ba nu, fiindcă au căzut ciocoii și au venit liberalii, și acuma…// -Ce?// -Acum, zice că vine neamțul…// -Apoi, neamțul dă cît da americanul?// -Dacă n-o da tocmai pe atîta, tot o să dea ceva…// -Apoi are de unde?// -Are; și dacă n-o avea destul, o să ia acuma el tovarăș pe american la parte…” [2].

Au trecut anii și am ajuns în anul de grație 2019. Oare poziția României pe harta geopolitică s-a schimbat? Ce noi forțe economice au apărut?

Mă tot gîndesc ce ar fi scris azi Caragiale?

Radoslav Radu, 01.01.2019

 

REFERINȚE:

[1] I.L.Caragiale (1962)- REZBELUL –Opere 3 -NUVELE, POVESTIRI, AMINTIRI, VERSURI, PARODII, VARIA, Editura pentru Literatură, pg 208-209 .

[2] I.L.Caragiale (1960)- POLITICĂ ÎNALTĂ – Opere 2- MOMENTE, SCHIȚE, NOTIȚE, CRITICE, ediție critică de Al. Rosetti, Ș. Cioculescu, L. Călin cu o introducere S. Iosifescu – Editura de Stat pentru Literatură și Artă,  pg 514-515

Reclame

2018.12.15 TIMIȘOARA-COD PORTOCALIU

Să ne reamintim:

-acum un an am publicat prima postare despre MURDĂRIA (atît de străină de cultura comunității noastre) de pe domeniul public din Timișoara în 27.12.2017 ”Forța/Disperarea Solidarității Comunităților Locale Timișorene” [1];

-au urmat o serie cu o temă asemănătoare în 28.01.2018  ”Curățenia Spațiilor Publice și Asociațiile de Intervenție  Cetățenești-mai-sunt-doar-3-ani” [2], în 05.04.2018  ”Japonia, aprilie 2018, Imagini și scurte Comentarii, Curățenia Spațiilor Publice” [3], în 02.04.2018 ”Cum cauți afară, Radule!” [4], în 03.11.2018 ”Rușinea este a Fiecăruia!” [5], în speranța că ceva se va rezolva în ceea ce privește această pată rușinoasă de pe obrazul orașului. Din păcate situația s-a înrăutățit cu ocazia unui eveniment mărunt: o ninsoare anunțată.

Să urmărim pentru început doar faptele:

-de curățenea străzilor este responsabilă PMT care se ocupă de măturatul/spălatul străzilor, respectiv de golirea coșurilor de gunoi (de pe trotuare, din piețe, stații STPT, parcuri);

-de ridicarea gunoaielor de la Asociațiile de Proprietari se ocupă ADID (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Deșeuri Timișoara) care a încheiat un contract cu societatea RETIM (CLTimișoara este acționar cu 50%).

-pare clar, dar lanțul dezorganizării abia acum începe: pentru rampele clandestine de gunoaie este un contract între RETIM și ADID, la comanda/plata Primăriei, etc, etc.

Să urmărim ce au scris ziarele despre subiectul nostru:

-la începutul lunii decembrie 2018 Inspectorii Gărzii de Mediu Timișoara au amendat Primăria din Timișoara cu 50.000 lei, pentru cele peste 200 de rampe clandestine de gunoi, străzi/trotuare murdare,  coșuri de gunoi ce se revarsă , spații verzi pline de pungi de plastic, deșeuri biologice, PET-uri, etc. Primarul municipiului Timișoara a ripostat afirmînd că nu Primăria este responsabilă de curățenia orașului [6].

-sătui de mizeria și gunoaiele care au inundat orașul, dar și de lipsa de reacție a autorității locale, unii ”timișoreni au luat problema în propriile mîini. Zeci de persoane au ieșit pe străzi, cu mături, saci de gunoi și lopeți, să facă curățenie după ce s-au mobilizat pe rețelele de socializare” [7]. Au curățat gheața/zăpada de pe trotuarele de pe poduri, stațiile de transport în comun de la Gara de Nord, etc, după principiul enunțat corect de Radu Ticiu, unul din organizatori acțiunii ”unde e mizerie se adună și mai multă mizerie. Dacă facem curat, chiar și într-o zonă mică, probabil că se aruncă mai puțin gunoi”. Alții au curățat trotuarele din fața imobilelor lor.

-dacă ar fi să-i credem pe ziariștii de la ”debanat”, City-Managerul municipiului nostru (cel care este responsabil de punerea în practică a programului electoral al unui politician, în cazul nostru primarul) a declarat, atunci cînd Timișoara nu a mai reușit să contracteze o societate pentru curățenia orașului, că oricum vine iarna și nu mai este nevoie acum de un nou contract [8].

– 13.12.2018 primarul municipiului acuză consilierii locali că în postura de membrii AGA în unele societății ale Primăriei sunt supărați cînd trebuie să lucreze ”E foarte interesant. Cred că aveți și o declarație de loialitate semnată. (…) În anumite minți sunt mari nereguli” [9].

-15.12.2018 Agenția Națională de Meteorologie (ANM) anunța sec cod portocaliu pentru 9 județe ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă şi viscol … pentru perioada 15 decembrie, ora 13:00 – 16 decembrie, ora 12:00, în judeţele Timiş, ….” [10].

-15.12.2018 la Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara, majoritatea curselor aeriene au fost anulate/reprogramate cu peste 10-12 ore. Echipa de Rugby  Northampton Saints (England) după ce a ratat meciul cu Saracens la Timișoara [11], din cauza incapacității autorităților de a curăța arena (terenul) Dan Păltinișan, împreună cu suporterii săi erau să rateze și decolarea de pe Aeroport.

-15.12.2018 seara în oraș, lumea (autoritățile) admiră frumusețea peisajului (fig.1). Totul aduce aminte de vremurile tinereții noastre.

a

fig.1 – 15.12.2018 zona pietonală Cetate plină de nostalgia tinereții (sursă foto -prin amabilitate Radoslav D.).

-20.12.2018 ”Societatea de Drumuri Municipale (SDM) a ajuns cu lopețile în zona Cetate abia la cinci zile de la codul portocaliu. Vineri, piețele Unirii și Libertății și unele străzi pietonale încă erau acoperite de un strat gros de zăpadă, deși Timișoara a ieșit de sub codul portocaliu de ninsori duminică la prânz. Un prim utilaj de deszăpezire a putut fi văzut de timișoreni vineri, în piețele Libertății și Unirii”. Primarul municipiului este nemulțumit de modul în care s-a desfășurat deszăpezirea, dar susține că SDM s-a comportat exemplar. „Ce vâlvă, 500 de străzi sunt ne deszăpeziri. La contractul anterior, doar 600 de străzi erau sub contract, din 1.200, eu am mai adăugat câteva prin suplimentarea contractului, dar oricum au rămas sute de străzi, pentru că atunci când s-a făcut licitația nu era prevăzut să intre. Acum, când am scos la licitație, am avut intenția să prevedem absolut toate străzile în contract. Și, implicit, era obligația ca cei ce vin la licitație să aibă utilaje de toate dimensiunile, atât pentru bulevarde, cât și pentru străzile mici. Am fost mai nemulțumit decât oricine de modul în care s-au desfășurat lucrurile, sunt cetățean al acestui oraș și, ca orice cetățean, mă deranjează că nu s-a făcut deszăpezirea. Am făcut tot ce mi-a stat în putință omenește atât cât mi-a putut permise legea. Dincolo de frontiera legalității, eu nu trec”. Doar că la licitație nu s-a prezentat nimeni.  

-26.12.2018 ”RETIM a remis un comunicat de presă, din care reiese că această societate nu se face vinovată de debandada instalată în aceste zile şi că principala răspundere o poartă cei care nu au făcut deszăpeziri” [12]. Cine sunt aceștia nu ni se spune. În articolul pomenit anterior, RETIM ne spune că ”mașinile de colectare a gunoiului menajer au întîmpinat probleme majore de colectare din cauza străzilor pe care nu s-au făcut operațiunile de dezăpezire”.  Despre vestitele rampe clandestine de gunoaie compania sugerează că nu s-a putut intervenii din cauză că ele au fost acoperite de zăpada căzută. Totuși este prima dată cînd cineva/autoritate își cere scuze față de cetățenii care îi plătesc pentru incapacitatea lor organizatorică, a autorităților locale, de a realiza un sistem complex de intervenție a tuturor factorilor implicați în situații de urgență. Deși este Ajunul Crăciunului am vrea ca lumea să știe de ce nu s-a putut colecta în anumite zone și că echipele noastre vor munci chiar și de Sărbători pentru a asigura confortul tuturor în această perioadă. RETIM Ecologic Service SA mulțumește tuturor cetățenilor pentru înțelegere și le dorește Sărbători Fericite!” [12].

-26.12.2018 ”Au trecut mai bine de zece zile de la ninsoarea care s-a abătut asupra Timișoarei, iar timișorenii au rămas în continuare părăsiți de primărie. Albul de acum câteva zile a lăsat loc negrului și cenușiului. Gunoaiele ascunse de zăpadă se revarsă acum în întreaga lor splendoare. Doar o epidemie mai lipsește” [13].

-26.12.2018 primarul municipiului aflat în concediu în SUA susține că ale administrației sunt doar ”pasajele, drumurile, parcările, podurile, parcurile, construcțiile spitalicești și dotările pentru sănătate, construcțiile școlare și dotările pentru educație, mulțimea de festivaluri, etc, etc”, în timp ce gunoiul de pe străzi ar fi ”opera unor cetățeni nedemni de acest apelativ, cetățeni pe care, cu ajutorul timișorenilor celor mulți, civilizați, garantez că îi vom prinde și dezvăța de astfel de năravuri!” [14].

-26.12.2018 ”topirea zăpezii nu a scos la iveală doar munții de gunoaie, care împînzesc Timișoara din zona centrală pînă la cartierele de la periferie. Sute de crengi rupte și zeci de copaci căzuți zac în voia sorții” [15].

-26.12.2018 zone mari din Timisoara rămîn fără căldură și apă caldă aproape o zi întreagă… pentru că COLTERM lasă fără apă caldă și căldură sute de locuințe din Timișoara din cauza unei lucrări de extindere a rețelei de distribuție….pentru un nou consumator” [16]. Cine o fi acest nou consumator? Un dezvoltator imobiliar important, un potentat local/central important, sau poate…

-27.12.2018 primarul municipiului Timișoara (supărat de imaginile postate pe rețelele de socializare comunică de peste ocean Nu e niciunde ca la Timișoara…. Realitățile surprinse de pozele din postare sunt opera administrației publice locale, ca și pasajele, drumurile, parcările, podurile, parcurile, construcțiile spitalicești și dotările pt. sănătate, construcțiile școlare și dotările pt. educație, mulțimea de festivaluri, etc, etc, în timp ce gunoaiele surprinse de unii… în niciun caz! Ele sunt opera unor cetățeni nedemni de acest apelativ, cetățeni pe care, cu ajutorul timișorenilor celor mulți, civilizați, garantez că îi vom prinde și dezvăța de astfel de năravuri! De altfel, în 2018, am dat peste 2.000 de amenzi unor astfel de cetățeni!” și ”Știu că hater-ilor mei (…) nu le convine asta, dar, dincolo de minciunile lor, cu fiecare zi ce trece, informația adevărată oricum va ajunge la cetățeni, iar aceștia își vor direcționa corect nemulțumirile, cu mine alături de ei! În spirit de fair play, apreciez modul în care RETIM, operator aflat sub contract cu ADID – insist: nu cu primăria! –, RETIM criticat de mine de atâtea ori, s-a mobilizat, la solicitarea mea de la distanță,..” [17].

-27.12.2018 iluminatul stradal din Timișoara rămîne în aceiași stare, adică lasă de dorit. După 11 zile de la codul portocaliu zeci de sate din județul Timiș nu au electricitate, în timp ce SC ENEL își vinde în continuare patrimoniu (clădiri/sedii, etc), pentru că doar peste puțini ani contractul statului român cu ei se finalizează.

-urmează probleme cu rețeaua de canalizare, care se poate înfunda cu frunzele nestrînse de pe străzi ?

Să urmărim cîteva observații/propuneri personale:

-clădirile din zona centrală/istorică/tradițională alineate la domeniul public au avut în această perioadă benzi de protecție împotriva accesului pietonilor lîngă acestea, din cauza zăpezilor ce puteau să cadă de pe șarpantele care nu aveau elemente/parazăpezi de oprire a acesteia.  Într-un Plan de Acțiuni ar trebui pînă în 30.08.2019 fiecare dintre aceste Asociații de Proprietari să pozeze aceste elemente pe acoperiș/șarpantă.

-lățimea carosabilului sub minimum 7m a împiedicat operarea cu utilaje performante. Într-un Plan de Acțiuni, să se impună obligativitatea ca orice stradă nouă/reparată să respecte această condiție.

-trotuarele au fost curățate intermitent, doar parțial de Asociațiile de Proprietar/Spațiu Comercial- Servicii fără un program bine stabilit și o identificare a suprafeței/lungimii acestuia (de ex pe Bdul Take Ionescu, la blocuri operațiunea a fost făcută, dar la unele clădiri vechi care aveau case de avocatură în chirie operațiunea nu a fost executată). Este clar că nu sunt legi/HCL-uri care sa prevadă corect responsabilitățile proprietarilor/chiriașilor. Într-un Plan de Acțiuni ar trebui ca pînă în 30.03.2019 să se realizeze de către Direcția Specializată din PMT un GIS cu dimensiunile trotuarelor (lățime/lungime) care trebuie să cadă în sarcina de curățire pentru fiecare Asociație de Proprietari/Spațiu Comercial-Servicii și să se facă un parteneriat în acest sens între autorități și cetățeni.

-toaletarea arborilor/pomilor nu a fost făcută la timp ceea ce a determinat ca crengi rupte să zacă pe trotuar împiedicînd pietonii să le utilizeze și 10 zile.

-consilierii locali, prezenți în CA și AGA a societăților ce trebuiau să opereze în aceste cazuri (de urgență) nu au fost implicați, ca și cînd ei erau responsabili doar în fața partidelor/buzunarelor lor și nu în fața cetățenilor de care ar trebui să depindă. Ar trebui atenționați pentru început și în caz că vor continua cu aceiași mentalitate în viitor să fie amendați.  Într-un Plan de Acțiuni ar trebui ca pînă în 30.03.2019 fiecare consilier local să facă un raport asupra activității sale în acest domeniu (observații/propuneri).

CONCLUZIE PARȚIALĂ I: pînă în 30.03.2019 Consiliul Local Timișoara ar trebui să întocmească/aprobe un Plan de Acțiuni pentru cazuri de urgență (înzăpeziri/inundații/incendii, etc) cu îndatoriri/termene pentru fiecare actor participant la aceste operațiuni, pentru fiecare imobil/stradă/trotuar.

CONCLUZIE PARȚIALĂ II: unii participanți la alianța urbană (asociații de proprietari, firme/regii/SC, etc ce au operat în aceste momente de criză) și-au făcut datoria mai bine sau mai rău, dar coordonatorul politicilor urbane din administrația locală  (probabil City Manager-ul) nu a reușit șă se impună, fie din lipsa experienței, fie din lipsa unui Plan de Acțiune coerent. Această stare se datorează unui management urban neperformant.

Să urmărim și cîteva vești bune:

-18.12.2018 Contractul pentru realizarea Centurii rutiere Sud Timișoara (Calea Lugojului/Calea Șagului) a Timișoarei a fost semnat cu un termen de proiectare de 6 luni și de 2 ani de execuție dacă ”nu vor fi probleme cu documentaţia, vom reuşi cel puţin să ne încadrăm în durata de execuţie a contractului” [18].

-19.12.2018 Contractul pentru extinderea Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara (AITVT) a fost semnat: ”Obiectivul de investiții Terminal Sosiri Curse Externe este numai o parte din programul de dezvoltare până în 2021 a infrastructurii aeroportuare, în valoare totală de 372.295.000 lei. Acest obiectiv “Terminal curse externe” este finanțat în proporție de 50% de către Aeroportul Timișoara, cu suportul financiar-bancar al Banc Post și Banca Transilvania, și cealaltă parte de 50% este finanțată de către Statul Român, prin Programul Operațional Infrastructură Mare, gestionat de către Ministerul Transporturilor prin Autoritatea de Management a Organismului Intermediar pentru Transporturi…. Construcția Terminalului va demara la începutul anului viitor și are o durată de execuție de 12 luni. Terminalul pregătește aeroportul pentru a susține un flux de aproximativ 3 milioane de pasageri pe an, cifră estimată pentru următorii ani” [19].

Pentru că termenul pentru depunerea proiectelor pentru axa 4 POR (fonduri europene) a fost prelungit de la sfîrșitul acestui an pînă pe 29.03.2019, se mai pot obține finanțări pentru Timișoara de peste 50 milioane de Euro [20].  Astfel, pe lîngă proiectele sale, municipiul Timișoara ar trebui să se alieze cu UAT-urile periurbane, pentru obținerea de finanțări europene pentru infrastructura, atît de necesară Polului de Creștere:

-Există posibilitatea depunerii documentației (proiectare/execuție) pentru ca AITVT să fie legat cu o linie ferată (tram-tren) de Gara de Nord, secțiune de tranzit Calea Aradului, Gara de Est prin Calea Ferată existentă/completată Timișoara-Giarmata Vii-AITVT;

-Există posibilitatea depunerii documentației (reproiectare/execuție) să înceapă Centura rutieră Vest Timișoara cu caracter de Drum Expres/Autostradă (de pe cea de a treia coborîre de pe A1 pînă la Parța –legătura cu Centura rutieră de Sud), ce ar facilita legătura cu Belgradul și irigarea/accesibilitatea unei părți semnificativă a UAT Timișoara din vest;

-Există posibilitatea depunerii documentației și pentru alte proiecte.

CONCLUZIE PARȚIALĂ III: dacă toți participanții la alianța urbană se dovedesc performanți, atunci cele două obiective certe și cele două în studiu pot fi realizate, doar dacă administrațiile locale/ județene/ centrale  pot/doresc să coopereze respectiv -Ghiroda/Moșnița/Giroc/CJTimiș/CNADR/Guvernul României-, -Ghiroda/Timișoara/CJTimiș/CNADR/Guvernul României-, -Ghiroda/Timișoara/ CFR/Guvernul României- și -Dumbrăvița/Sanandrei/ Timișoara/ CJTimiș/CNADR/Guvernul României)-.

CONCLUZIE FINALĂ: o poate trage fiecare cetățean, politician, consilier local, funcționar public, societate comercială, etc     

raduradoslav 27.12.2018

notă: din respect nu am postat nici o poză/imagine cu mizeria din Timișoara.

REFERINȚE

[1] https://radulblog.wordpress.com/2017/12/

[2] https://radulblog.wordpress.com/2018/01/28/curatenia-spatiilor-publice-si-asociatiile-de-interventie-cetatenesti-mai-sunt-doar-3-ani-iii/

[3] https://radulblog.wordpress.com/2018/05/20/japonia-aprilie-2018-imagini-si-scurte-comentarii-iv-curatenia-spatiilor-publice/

[4] https://radulblog.wordpress.com/2018/04/02/cum-cauti-afara-radule/

[5] https://radulblog.wordpress.com/2018/11/03/rusinea-este-a-fiecaruia/

[6]  https://www.banatulazi.ro/robu-acuza-alte-institutii-pentru-mizerie-garda-de-mediu-amendeaza-primaria-timisoara/

[7] Digi24 Timişoara 12.,12 2018  la 07:49 ·

[8]  http://debanat.ro/2018/12/plecat-la-plaja-primarul-robu-n-a-uitat-de-cadou-pentru-timisoreni-un-oras-ingropat-in-mizerie-foto_244023.html

[9]  https://www.pressalert.ro/2018/12/colterm-reparatii-cu-wc-de-4-773-lei-si-granit-cu-1-000-lei-metru-patrat-robu-crize-de-isterie-directorul-faur-fara-explicatii/

[10] https://www.agerpres.ro/mediu/2018/12/15/anm-mentine-avertizarea-cod-portocaliu-de-ninsori-abundente-si-viscol-in-noua-judete-ninsori-lapovita-si-polei-in-restul-tarii–228459

[11] https://www.epcrugby.com/2018/12/15/timisoara-saracens-v-northampton-saints-match-cancelled/

[12] http://debanat.ro/2018/12/angajatii-retim-vor-lucra-si-in-zilele-libere-de-sarbatori_244092.html

[13]  http://debanat.ro/2018/12/plecat-la-plaja-primarul-robu-n-a-uitat-de-cadou-pentru-timisoreni-un-oras-ingropat-in-mizerie-foto_244023.html

[14] https://www.pressalert.ro/2018/12/primarul-timisoarei-manipulare-din-concediu-scandalul-gunoaielor-de-pe-strazi-firma-care-plateste-benzina-la-mercedes-laudata/

[15] https://debanat.ro/2018/12/zeci-de-copaci-cazuti-si-sute-de-crengi-rupte-zac-pe-malurile-begai-in-voia-sortii video_244152.html?fbclid=IwAR2OdDkCo6EClthbZbMuGzjfOTRLuSPru5xS9lwwOsTW1M0UlH3QFJGsC9Y

[16] https://www.opiniatimisoarei.ro/zone-mari-din-timisoara-raman-fara-caldura-si-apa-calda-aproape-o-zi-intreaga/26/12/2018

[17] https://debanat.ro/2018/12/tupeu-fara-frontiere-primarul-robu-da-vina-pe-timisoreni-pentru-gunoaiele-care-au-ingropat-orasul_244199.html?fbclid=IwAR18kUi6Y5aIChN9dXWOWU-35Fp56n3XxBbWzQrEWJt_fPC38aWN4ED3C60

[18] http://www.tion.ro/la-timisoara-a-fost-semnat-contractul-de-realizare-a-centurii-sud/2165436

[19] https://www.banatulmeu.ro/terminal-ultramodern-pentru-cursele-externe-din-2019-pe-aeroportul-international-timisoara/

[20]   https://debanat.ro/2018/12/robu-salvat-de-psd-cu-53-de-milioane-de-euro-ministerul-dezvoltarii-a-prelungit-termenul-de-depunere-a-proiectelor-europene_244236.html?fbclid=IwAR1BRy4_jkdgY5Rcjpmnl3wJf8BhN-wiNldCvix4WAZ6cmldALb0ite9a0c

CUM STĂM CU ÎNVĂȚĂMÎNTUL?

A apărut clasamentul Universităților din România pe 2018 [1]. Motivul interesului nostru pentru poziționarea Timișoarei în acest clasament, este unul foarte clar: poziționarea unei Zone Metropolitane (precum este considerată Timișoara în filozofia Uniunii Europene) în competiția mondială/europeană depinde de mai mulți factori, printre care menționăm pe lîngă conectivitate, mobilitate, numărul populației, etc și CERCETAREA, legată direct de existența unei Universității  (instituția de învățămînt ce oferă CERCETARE  pe lîngă cunoștințe).  În acest clasament din cele 54 universități românești sunt analizate doar 26, în creștere cu 6 față de 2016 (un semn bun). În primele 5 sunt două din Cluj Napoca, două din București și una in Iași (nici una din Timișoara, un semn rău pentru noi). Pe locul 6 este Universitatea de Vest (UVT), pe locul 12 Universitatea Politehnică (UPT) și pe locul 24 este Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara (UMFVBT). Păcat că UPT a pierdut temporal prioritatea pe care o avea în anii 1960 în privința IT-ului. Pentru a scuza această situație a Universităților din Timișoara/Banat putem invoca faptul că puterea unei universități depinde și de istoria/vechimea sa. Această aserțiune este parțial adevărată pentru că învățămîntul universitar a început în Timișoara/Banat abia în 1920 și asta în urma presiunii unor mari înțelepți locali [2], față de cele din Cluj-Napoca, București, Iași care au apărut cel puțin în secolul XIX-lea.  

La nivel european aserțiunea pare și mai corectă [3]: să ne reamintim că la Bologna a apărut prima Universitate din Europa în 1088 , cu acte oficiale în 1254, care ocupă azi în lume locul între 180 și 200  (după QS World University Rankings), iar la Napoli a apărut prima Universitate Publică în 1224 ce ocupă azi locul 397, după aceleași criterii.  Universitatea Oxford, Marea Britanie a apărut după unii în 1096 (este plasată în primele 6 din lume), iar Universitatea Cambridge din Marea Britanie a fost înființată în 1209 (este plasată pe locul 3 în lume).

Și totuși raționamentul este parțial adevărat pentru că universitățile de top din lume sunt cele din SUA, deși de exemplu Universitatea Harvard a fost înființată abia în 1639 (profesoara mea din Napoli – unde am făcut un stagiu doctoral în 1994 – dna Caniglia C., cea care mi-a determinat evoluția în domeniul planning-ului, a studiat/predat acolo).

Dar mai trebuie adăugat ceva (ce poate să-i liniștească pe unii) și anume că între primele 500 de universități din lume (după unele criterii) nici o universitate din fostele țări comuniste din Europa Centrală/de Est (evident aici includem și România) nu este prezentă (și aceasta cu toate că olimpicii elevi din România au încă rezultate excepționale în EU sau în lume).

Această înșiruire de date sunt și ele parțial adevărate pentru înainte de a purta titlul de ”Universitate” în Europa ele purtau titlul de ”Studiu General”, iar acestea provin din vechile ”Școli Clericale” [3].

Și așa ne apropiem de ce voiam să spun în această postare.

La începutul anilor 90 am făcut o vizită în China și ce m-a șocat acolo au fost Universitățile Religioase –un fel de Școli Clericale Creștine/Musulmane, despre care am pomenit deja (cu acces foarte limitat pentru turiști). Ele erau preocupate nu doar de acumularea de cunoștințe, dar esențialul era valoarea morală a utilizării acestora. Să nu uităm că la Nammjing a apărut o astfel de instituție încă în 258 ÎC.  Vizita în China de la începutul anilor 1990 a fost într-o țară la pămînt după efortul de ridicare de la momentul 1900 cînd aproape a fost pulverizată de pe fața pămîntului. Și unde este China azi!. Cea mai mare putere economică, printre primele puteri militare și foarte sus în privința puterii politice. Ce m-a frapat atunci era numărul mare de copii și apetența lor de a învăța limba engleză (erau atunci zeci de posturi TV pentru învățarea acestei limbi). Și ce este important este că acei copii absolvă azi cele mai prestigioase Universități din lume și peste 90% din tinerii chinezi se întorc acasă, după finalizarea studiilor universitare/de cercetare.   

Anul acesta am vizitat Marocul. Scopul a fost orașul Fes (Maroc) unde undeva în Medina (fig.1a) era ascunsă Universitatea Al-Karaouine ce a apărut în anul 859 și care a fost înființată de o femeie musulmană. Funcționa într-o clădire cu acces de pe străduțe înguste, fără fațade exterioare, pentru că esența era în interior, lucrat prețios (fig.1b), conform filozofiei lor. A fost și a rămas o Universitate Clerică,  cu acces complet interzis și azi pentru noi non-musulmanii.

De ce cu o astfel de vechime a unei universități, țara a rămas în urmă, de ce visul tuturora de aici este azi să emigreze în Europa?

Capture 1

fig.1 – 1a, Medina din Fes, unde este ascunsă Universitatea Al-Karaouine; 1b, unul din accesele în Universitate (foto: Radoslav R., 2018);

Ce m-a uluit acolo era numărul mare de copii pe străzi (atît în mediu rural/urban), dintre care după spusele ghidului doar fetele finalizează liceul în proporție majoră. Băieții se pregătesc probabil pentru altceva (doar sub 50% finalizează studiile școlare). Grija față de copii mici este în responsabilitatea comunității (probabil Clerice), fiind gratuită. Sunt săli mici, fără ferestre, pe parcursul pietonalelor din Medina (fig.2), cu un instructor supraveghetor, probabil voluntar, unde aceștia stau.  Accesul tinerilor în actualele Universități Publice din Maroc este dur, depinzînd de parcursul anterior (după modelul francez). Pentru a nu mai cheltui bani în străinătate (de exemplu la Facultățile de Medicină din România) noua strategie guvernului a fost de a înființa Universități Private (cu plată) în țara lor.

Cu toate strădaniile unor guvernanți africani pentru educație, de înlăturare a sărăciei endemice, în toate aceste țări natalitatea este enormă.  Migrația tinerilor din aceste țări (în care excelează Sudanul, Nigeria, etc) spre o stație de transfer africană (Marocul în cazul nostru) pentru emigrarea în Europa este MARELE VIS. El este vizibil în Casablanca (centru financiar/comercial-port metropolă) care adăpostește și moscheea lui Hassan al II-lea, finalizată în 1993, care a costat aproape un miliard de dolari și care este punctul turistic cel mai vizitat, alături de cafeneaua fabricată ulterior turnării filmului cu numele orașului, care a fascinat tinerețea părinților mei.

Capture 2

fig. 2- 2a, sală dintr-o grădiniță clericală -2b, aflată pe una din miile de străzi din Medina din Fes, Maroc (foto: Radoslav R., 2018).

Despre educația din Japonia am scris puțin în postarea mea [4]. Un excepțional ministru al învățămîntului din România a încercat acum cîțiva ani să implementeze o reformă după principiul de acolo al competivității. Reacția împotriva acestuia/reformelor sale propuse în România a fost furibundă. Dar nici Europa nu a fost pregătită.

Să ne îndreptăm de data asta spre continentul INDIA, unde natalitatea, diferențele sociale sunt de neînțeles pentru noi.  Și cu toate acestea e greu de acceptat că o mulțime din pozițiile cheie din multinaționalele de frunte mondiale, din Centrele de Cercetare din lume sunt deținute de specialiști indieni care și-au urmat/finalizat studiile în țara lor.  Să încercăm să înțelegem fenomenul [5]. Sunt 1,2 milioane de tineri indieni care dau teste de accesare în fiecare an în unele universități competitive și doar 11.000 sunt admiși. La Universitatea ”IIM Ahmedabad” doar unul din 400 este admis (la noi în unele Universități/Facultăți cu mare greutate este un candidat pe un loc). Și totuși nu doar natalitatea joacă un rol în această reușită. Care sunt trăsăturile cei-i fac atît de valoroși? Reziliența la nenorociri (naturale) îi fac capabili să depășească orice obstacol. Familia și încrederea în forțele proprii sunt definitorii. Sunt foarte silitori și competitivi. Ce mi-a atras atenția este capacitatea de a accepta diversitatea, indiferent de rasă, naționalitate, culoare, religie. Fluența limbii engleze este un alt punct forte pentru toți tinerii indieni. Impactul acestor trăsături este definitoriu asupra traseului lor profesional.  Acest comportament derivă așadar din cultura lor.

Ce ne deosebește pe noi românii de europeni?

Eforturile europenilor spre re-ocuparea unui loc fruntaș în mediul universitar mondial este dovedit de faptul că Germania a alocat pentru educație 11%, respectiv Franța 9,6% din PIB (pentru sănătate Germania a alocat cca 20% și Franța cca 16%). La nivel național scuza parlamentarilor din România este sărăcia noastră pentru procentul mic acordat învățămîntului (îmi este rușine să-l scriu).

La nivel local, orașul Leipzig-ul (Germania) dintr-un buget de 1.700 milioane euro, a alocat pentru investiții 400 milioane euro, din care pentru învățămînt (re/construire școli, grădinițe) 180 milioane (cca. 10,6%), pe cînd Timișoara (teoretic de aceiași mărime) dintr-un buget de 307 milioane euro, a alocat pentru investiții 82,9 milioane euro, din care pentru învățămînt (re/construire școli, grădinițe) doar 5,2 milioane (cca.1,7%) [6].  Dezvoltările urbane din ultimul timp din Polii de Creștere/Dezvoltare din România (respectiv Timișoara) s-au făcut fără a asigura măcar terenuri de către autoritățile locale pentru construirea acestei facilități esențiale dezvoltării unei societăți competitive.

În România procentul copiilor cu vârsta între 3-5 ani înscriși în învățământul preșcolar este de 81,4%, pentru anul școlar 2016-2017, cu o diferență de aproximativ 10 puncte procentuale între mediul rural și urban: 75,9% rata de înscriere în mediul rural și 86,2% în mediul urban (pare bine). În realitate participarea efectivă a copiilor la această etapă esențială a educației, conform datelor europene, este de doar 60,8% pentru același an școlar. Și mai grav este că în mediul urban o mare parte din instituțiile de învățămînt preșcolar sunt private, ceea ce face ca diferențele sociale, accesibilitatea la fazele următoare de învățămînt să fie deficitare [7]. Nu am pus în discuție problema ”after school”,  problema specific românească a ”meditațiilor” sau problema terenurilor de joacă/sport, bazinele de înot sau sălile de sport ale școlilor.

Abandonul școlar a fost în România de 18,5% în 2017, ocupînd un alarmant loc 3 (în urma clasamentului) în Uniunea Europeană (după Malta și Spania și puțin în fața Italiei), în timp ce Croația are doar 2,8% sau Lituania are 4,8%, procent ce le situează pe locurile fruntașe.  Procentul abandonului școlar dorit în EU pentru 2020 este de 11,3%. Accesul la educația de calitate reprezintă o provocare, îndeosebi în zonele rurale unde studiază 45% din populația școlară a României (nivel primar și gimnazial). Abandonul școlar în mediu rural, care este cu 20% mai mare ca cel urban, face situația deosebit de alarmantă. În 2016, 37,5% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au avut rezultate slabe (sub nota minimă 5), comparativ cu 15% în școlile urbane [7].

Abandonul universitar a fost în România la licență de cca 35%, la licență și master de 31% (per total cca 33%). Unul din trei studenți abandonează studiile. Motivația invocată este lipsa banilor/finanţarea studiilor, legislaţia schimbătoare, neatractivitatea Universităților/plecarea în străinătate pentru continuarea acolo a studiilor (visul elitelor), lipsa consilierii pentru cariera viitoare în timpul liceului, etc [8].

O altă problemă interesantă este rata mare de analfabetism funcțional.  Cu toate aceste imense deficiente sistemice, rezultatele olimpicilor noștri sunt încă remarcabile.

Doar cultura politicienilor/administratorilor (locali și centrali) din România să reflecte această diferență imensă față de alocarea de fonduri pentru educație (și cea pentru sănătate) față de Europa, sau este și altceva? Toate acestea fac ca în România egalitatea de șanse pentru tineri să fie doar o lozincă patriotardă.

Anunțul noii politicii de achiziționare de table inteligente (a noului ministru al învățămîntului, profesor universitar remarcabil) îmi aduce aminte de hei-rupismul pentru achiziționarea de computere de acum cca 10 ani (finalizat cu o corupție invidiată și de epoca fanarioților). Astăzi acele computere sunt depășite total.  Se repetă oare frauda de atunci, sau se iau decizii radicale de schimbare din temelii a problemelor reale ale învățămîntului preșcolar, școlar, universitar, postuniversitar din România?

Ce ne deosebește pe noi europenii de asiatici?

Părerea mea este că totul pornește de la definiția acceptată a culturii!

Nu știu cît de adevărată este că aserțiunea următoare “cultura are aerul de a fi un instrument ce este mînuit de funcţionari, pentru a fabrica funcţionari, ce vor fabrica la rîndul lor funcţionari” aparține lui Eugen Ionescu. Pare însă adevărată/rezonabilă, pentru că tot ce se petrece acum la Paris poate fi rezultatul faptului potrivit căruia toți funcționarii de acolo trebuie să absolve doar o anumită universitate, care probabil îi învață doar cunoștințe, ce nu mai au nimic comun cu realitatea de azi a Franței/Europei.  Dacă ne imaginăm că școala franceză/europeană a influențat cultura intelectualilor din Romînia, ne putem da seama de diferența de șanse între noi și acești orientali asiatici.

Rappaport A [9] susține Cultura este definită ca un mod de viață tipică pentru un grup, un mod particular de a produce lucruri” sau Cultura este privită ca un sistem de simboluri, sensuri și scheme cognitive ce au fost transmise cu ajutorul codurilor simbolice” dar mai ales Cultura este privită ca un set de strategii, adaptate pentru supravieţuire”.  Cît se potrivește acest mod anglosaxon de comportamentul asiaticilor descris anterior cu aceste definiții.

Ce trebuie făcut la noi pentru remedierea situației catastrofale din învățămînt?

Experiența din China este prea diferită de noi prin supradiferențele culturale existente între noi.

Experiența din Japonia s-a dovedit că nu se poate implementa la noi din cauza supradiferențelor culturale.

Experiența europeană este singura pe care suntem obligați să o urmăm, dar….

Problema reală este acceptarea conținutului definiției conceptului anglosaxon de cultură și anume să schimbăm o serie de elemente din comportament nostru pentru a ne putea compatibiliza cu comportamentul european (care și el se metamorfozează) [10].

Pînă nu vom avea o bază de date reală despre clădirile ce adăpostesc procesul de învățămînt preșcolar/ școlar/universitar/post universitar, tipul de proprietate a lor, suprafața terenurilor aferente, dotarea lor cu infrastructură edilitară (grupuri sanitare legate la aceasta, etc), de sport/de cercetare, accesibilitatea aferentă (numărul de microbuze, etc), încărcarea lor cu numărul de elevi/studenți, numărul de cadre didactice aferente, calificarea lor, responsabilizarea bugetară locală/județeană/regional/națională, pînă nu va dispărea clientelismul politic din învățămînt etc., mă tem că se vor achiziționa (după modelul fanariot) în continuare table inteligente pentru școli din sate care nu mai există, pentru universități private din locuri fără nume, fără acreditare, etc.

Indiferent de ce se va face acum, totul ține de schimbarea comportamentului întregii societăți românești. 

Radoslav Radu

Acest articol a fost scris între 10 și 15 decembrie 2018

REFERINȚE:

[1] https://www.edupedu.ro/clasamentul-universitatilor-din-romania-2018-universitatea-babes-bolyai-din-cluj-napoca-este-pe-primul-loc/

[2] https://radulblog.wordpress.com/2018/10/13/coerenta-incoerenta-aplicarii-strategiei-de-regenerare-urbana-si-turbocampusul-universitar-timisoara/?fbclid=IwAR2mty23XlW4EryHG-VV2TXoHz-Shds207-GeMaW1gLmu6rT4-9zGhdbpfk

[3] http://epochtimes-romania.com/news/cele-mai-vechi-universitati-din-lume–234842

[4]. https://radulblog.wordpress.com/2018/05/13/japonia-aprilie-2018-imagini-si-scurte-comentarii-iii-educatia/

[5]  https://radulblog.wordpress.com/2017/06/24/lectia-tuneluluimetroului-din-leipzig/

[6] http://www.ziare.com/afaceri/management/de-ce-indienii-sunt-lideri-atat-de-buni-incat-au-ajuns-sa-conduca-google-microsoft-si-pepsico-1539441

[7] https://www.stiri.ong/ong/social-1/romania-inegala-rata-abandonului-scolar-mai-mare-cu-20-in-scolile-din-rural-fata-de-cele-din-marile-orase

[8] http://stiri.tvr.ro/unul-din-trei-studenti-renunta-la-facultate–cauzele-abandonului-universitar_815022.html#view

[9] RAPOPORT A., (1984) “CULTURE AND THE URBAN ORDER”

[10] https://radulblog.wordpress.com/2018/11/22/cind-doi-se-cearta/

NAPOLI 18.12.2018

aTimisoara

fig.1 -afișul expoziției ”Timișoara Premium RestaurExposed City” de la Universita degli Studi di Napoli Federico II_ Departamento di Architettura 18.12.2018.

Din păcate din cauza blocării Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara în aceste zile, nu pot fi alături de cei care au organizat din partea noastră acest eveniment.

Totuși postez prelegerea mea pregătită pentru această ocazie, pentru expo din Napoli, oraș care a obținut în acest an peste 1 miliard euro pentru Regenerarea zonei istorice:

”Traseul meu profesional a fost puternic influențat de contactul din 1994 (printr-o bursă de cercetare doctorală Tempus) cu orașul Napoli, cu ”Universita degli Studi di Napoli Federico II, Dipartimento di Pianificazione e Scienza del Territorio” și în special cu dna profesor Constanza Caniglia Rispoli. Atunci, prin dna Caniglia am luat contactul cu revistele ce cuprindeau studiile studenților americani ai anilor 90 din Havard University, Massachusetts, aflate în biblioteca Universității din Napoli. Conceptele universitare  americane în privința planningului erau noi și pentru Italia, dar pentru noi de neimaginat. Conceptele de Planificarea Urbană, Land Use, Environment, Mobility, Mobilitate Pietonală, etc au fost dezvoltate, aplicate ulterior în Timișoara, în România, fie în Teza mea de Doctorat, în cele peste 20 de cărți, în sute de articole de specialitate, fie ca Arhitect Șef Primaria Timișoara, fie ca Profesor de Urbanism la Facultatea de Arhitectură din Universitatea Politehnica din Timișoara pînă acum 3 ani, respectiv în Centrul de Cercetare pentru Planificare Urbană al Universității și acum ca reprezentant al Registrul Urbaniștilor din România (RUR) din Regiunea de Dezvoltare Vest. Ca partener activ al grupului ”Expose Architecture” am încercat să impun ideea că acțiunea de RESTAURARE a OBIECTULUI de ARHITECTURĂ, cea de REGENERARE URBANĂ trebuie să aibă anterior o PLANIFICAREA URBANĂ coerentă, adică  mai pe înțelesul tuturora „salvarea patrimoniului este inutilă, dacă nu există o strategie de regenerare urbană sustenabilă”.

Toate acestea au avut sursa în acel contact din 1994.

Ca reprezentant al UPT am stabilit încă din 1997 prezența studenților arhitecți timișoreni la Napoli în programul Tempus la Seconda Universita degli Studi di Napoli, Facolta di Architettura (Aversa) la care au participat de atunci peste 30 și reciproc, peste 50 studenți italieni la UPT (ulterior și cei din Palermo, Trento, Roma, etc). Numai în ultimii 5 ani au venit la Timișoara  să studieze 6 studenți din Napoli.

Noua experiență a napoletanilor privitoare la ”turistificarea” sau la ”gentrificarea” zonei istorice este un bun exemplu și pentru ”Timișoara 2021”. Relația democratică dintre ”guvernanți” și cei ”guvernați”, criza locuințelor, criza gunoaielor, datoriile ilegitime ale municipalității, eliminarea discrepanței dintre săraci și bogați, dar și nevoia apartenenței la o piață europeană unică, au fost probabil politicile coerente ce au determinat EU să acorde suma de peste 1 miliard de euro orașului Napoli, condus după concepția ”democrației locale” pentru restaurarea zonei istorice.

Atunci în 1994 am învățat de la napoletani încă un lucru elementar și anume că importanți sunt oamenii și nu clădirile.

Mulțumesc napoletanilor,

Mulțumesc dnei Caniglia

raduradoslavtimisoara

PS. SUCCES COLEGILOR MEI CARE AU REUȘIT SĂ DUCĂ EXPOZIȚIA NOASTRĂ în aceste condiții vitrege la Napoli și care sunt convins că ne vor reprezenta cu cinste.

 

0 ISTORISIRE auzită într-un Caravanserai din țara lui ALI BABA

0 ISTORISIRE auzită într-un Caravanserai din țara lui ALI BABA

Într-o seară Marele VIZIR (în istorisirea povestitorului meu din Caravanserai, conducătorul urbei sale avea rolul unui vizir), sătul de numeroasele încercări de a cîștiga recunoașterea națională/internațională pentru orașul pe care-l păstorea, a chemat sfetnicii săi solicitîndu-le sfatul pentru ce anume trebuie să facă în viitor. Conducătorul nu înțelegea de ce străinii/turiștii sunt nemulțumiți de curățenia din spațiile publice, de agresivitatea supușilor săi față de străini (cei cu numere de înmatriculare auto din alte părți), pentru că doar în palatul său totul strălucea de curățenie, toți se comportau cu multă deferență față de Domnia Sa. Tinerii sfătuitori (majoritari) au prea slăvit curajul, viziunea excepțională a prea Iubitului VIZIR și i-au atacat nemilos pe detractorii săi. Se spune că atunci prin zonă trecea întîmplător un bătrînel (nici acum nimeni nu a aflat cum a nimerit acesta la acel sfat de mare taină) care auzind dezbaterea aprinsă spuse în șoaptă doar: ”Măria Ta, am eu o soluție”. La auzul acestei intervenții tăcerea adunării a devenit asurzitoare. Nu trecea nici măcar un tramvai pe stradă care să acopere această intervenție stînjenitoare. Nemaiavînd nici o speranță ca să intre în grațiile celor care trebuiau să-i acorde măcar o mare distincție, Marele VIZIR a avut un moment de rătăcire și a grăit: ”dă-i drumul, moșule”. Acesta smerit începuse: ”Vă invit la mine acasă, am să vă schimb hainele, parfumul, mersul, frizura (să vă pun și o barbă falsă) ca să semănați cu noi toți ceilalți. Și am să interzic gardei personale să vă insoțească într-o plimbare în oraș” și apoi a tăcut. Întreaga adunare țipase într-un glas:” O NUUU, ocupați-vă doar de lucrurile mărețe…!”  Spre mirarea tuturor Marele VIZIR a intrat în joc. Ce a văzut Marele VIZIR (de acum omul nostru obișnuit) în orașul său, l-a îngrozit: cerșetorii îl agasau, mirosurile pestinențiale erau de nesuportat, nu putea călca pe jos de atîta murdărie și tot ce mai puteți dvs să vă imaginați mai rău. A doua zi a chemat armata sa de slujitori și le-a ordonat să curețe de două ori pe zi coșurile de gunoi, să măture strada de două ori pe zi, să măture trotuarele de cîte ori este nevoie, să amendeze constructorii care murdăresc orașul, care nu oferă muncitorilor lor o sală de masă în incinta șantierului lor (ca să nu mai murdărească orașul cu PET-uri/pungile lor de plastic din care servesc mîncarea lor mizerabilă), să amendeze proprietarii instalațiilor stradale ce oferă cafea (dacă în jurul lor sunt pahare goale de cafea), să amendeze comercianții care nu mătură strada în fața afacerii lor și cîte și mai cîte, pe care nici acest suport virtual nu le poate reproduce. Și a repetat experiența pînă cînd…

Poate a fost doar o poveste pe care ghidul nostru local Mohamed a spus-o în jurul unor tăciuni aprinși, sau poate a fost doar un vis de al meu într-o seară minunată de noiembrie 2018.

Azi orașul acela arată așa:

Picture1

fig.1 –stradă dintr-un oraș african în care trotuarul și carosabilul se spală de două ori pe zi cu detergent (sursă: Radoslav R., 2018.11);

Rezultatul acțiunii Marelui VIZIR este că faimosa sa Piață Publică Jamaa el Fna  (fig.2) a fost înclusă în patrimoniul imaterial al UNESCO, pentru ”spectacolul care se repetă zilnic și care este în fiecare zi diferit. Fiecare schimbare de voci, sunete, gesturi, publicul le vede, ascultă, miroase, gustă, atinge. Tradițiile orale sunt încadrate de ceva vast pe care-l putem numi intangibil. PIAȚA, ca spațiu fizic adăpostește o bogată tradiție orală și intangibilă”. Așa a susținut Juan Goytisolo, în cuvîntarea sa din 2001, cînd Piața (spre mîndria de azi a Vizirului) a fost inclusă în patrimoniul universal UNESCO.

Orașul, mult mai curat azi ca altele din zonă, se numește Marrakech, Maroc, Africa și are un flux de turiști uluitor.

3

fig. 2-  Marrakech, Maroc, Piață Publică Jamaa el Fna într-o seară de sfîrșit de noiembrie, cu dans, cîntece, sunete ciudate, mirosuri, mîncăruri, etc. un spectatol multisenzorial unic (sursă: Radoslav R. 2018.11);

Poate că povestea mea este imaginară, poate bătrînul înțelept din istorisirea mea este imaginar. Dar poate este personajul din stînga figurii următoare (cel din dreapta este doar pentru a putea depune mărturie).

Capture 1

fig. 3 – un înțelept admirat de un iubitor de povești reale/imaginare (sursă: Radoslav R. 2018.11).

Radoslav Radu

Timișoara 05.12.2018

 

CÎND DOI SE CEARTĂ….

În planning (urbanism -domeniul nostru de studiu/cercetare) este important modul de abordare ce utilizează politica de implementare a unor reguli eficiente, care nu este uniform în zonele europene.

Pentru început să descifrăm ce este planning-ul: “Planning-ul este o dispoziție știintifică, estetică și ordonată a terenului, a resurselor, a facilităților și serviciilor pentru a asigura  eficiența fizică, economică, socială, sănătatea și bunăstarea  comunităților urbane și rurale” [1]. Cum populația României este în descreștere, cum acest proces este însoțit și de migrarea cetățenilor din zonele rurale în cele urbane și din cele urbane mici în marile aglomerațiile urbane, profesia de planner trebuie să aibă din ce in ce mai mult de a face cu problemele urbane, precum ar fi: Conversia terenului de la cel natural la cel construit în zonele urbane; Mentenanța și utilizarea resurselor umane și a habitatelor; Dezvoltarea infrastructurii legate de transport; Asigurarea protecției mediului etc.  Dar plannerii/urbaniștii ar trebui să se ocupe și de: Serviciile sociale și comunitare; Managementul resurselor culturale și istorice; Nșterea capacităților economice ale comunităților; Abordarea transportului și a infrastructurii aferente ; Interșanjabilitatea forței de muncă în Uniunea Europeană etc. Impactul acestei transformări fără precedent asupra marilor orașe, a micilor orașe, a satelor noastre a oferit unele din cele mai mari provocări pentru societatea noastră: Cum sunt  asigurate tuturor cetățenilor din România aceste nevoi? Cum am asigurat și am menținut serviciile zilnice care fac viața noastră mai plăcută și mai eficientă? Cum am adăugat societății noastre noul, fără a distruge trecutul? Cum am susținut mediul nostru pentru prezent și cum l-am pregătit pentru viitor?  Sunt doar cîteva întrebări la care trebuie să dăm socoteală. Am fost pregătiți, suntem pregătiți profesional pentru aceste provocări? Suntem luați în considerare pentru a realiza cercetarea, analizele rezonabile și recomandările necesare atît pentru sectorul public cît și pentru cel privat, în atingerea nevoile pentru toate sectoarele societatii [1]? Acestea sunt provocări reale ce se pun în fața celor care se ocupă de domeniu, indiferent de oraș/regiune/țară.

Așadar este nevoie să analizăm care sunt instrumentele utilizate în planning (urbanism) și mai ales dacă ele sunt codificate uniform în Uniunea Europeană. Conform lui Pedro Ortiz [2] în ”Europa Civilizată” (Europa de Vest) de azi putem rezuma că există în acest sens două moșteniri total diferite și anume SISTEMUL ROMAN/LATIN (ce respectă tradiția Legilor Latine sau a Codul Napoleonean) și SISTEMUL ANGLO-SAXON (ce respectă legile evului mediu englez) ce se chinuie să se armonizeze. Paralel este o luptă pentru supremația unui unic mod de aplicare a unor reguli pentru întregul continent.

Planing-ul poate să fie obligatoriu, sau să fie director.Obligatoriu” este relaționat de capacitatea de a “ordona”.  ”Director” este relaționat cu arta “conducerii” (a conduce sau a influența prin capacitatea intelectuală/politică). În cazul planning-ului ”Obligatoriu” (capacitatea de ordonare a fenomenelor) acesta este limitat în domeniul nostru de activitate, dar poate fi efectiv rapid în implementare. În cazul planning-ului ”Director” (capacitatea de a conduce este mult mai largă), pentru ca să fie efectiv trebuie să fie însușit în mecanismul jucătorilor ca și ”capital social”. Capitalul social se defineşte simplu ca fiind un  set de valori informale împărtăşite de membrii unui grup şi care le permite să colaboreze între ei. Dacă membrii grupului ajung să se aştepte ca şi comportamentul celorlalţi să fie sigur şi cinstit,  vor ajunge să aibă încredere unul în altul. Din acest motiv am criticat deseori anumite măsuri decise prin HCL-uri care direct/indirect au afectat cu bună știință/prostie comunitățile tradiționale (bazate pe încrederea reciprocă) din Timișoara.

Să revenim însă la cele două moșteniri ce nu sunt clarificate încă în România din motive istorice:

”Planning-ului Latin” este bazat pe principiile obligativităţii ce leagă sectorul public direct de cel privat.  Legile latine cer “securizarea formei administrate” pentru evitarea abuzului discreţional al politicienilor, cerîndu-se un control discrețional al autorităţilor locale. Aleșii/autoritățile de cele mai multe ori au ocupat funcții sub forma ”numirii directe” (fapt inexplicabil pentru oamenii de rînd) și „nelegitim” în termenii democraţiei de azi. Legile Latine se bazează pe procedurile unui mecanism complex şi îndelung exersat, ce oferă securitate și este obligatoriu/executoriu atît pentru oamenii de rînd, cît şi pentru autorităţi. Legile Latine au fost perfecționate de Codul Napoleonean fiind caracteristice pentru marile imperii, pentru un anumit tip de colonizare (după 1848 intelectualii români din Principatele Unite -școlați în mare parte în Franța- au încercat să aplice acest sistem și la noi). Din acest rezumat rezultă că în acest caz interesele ”statului” sunt superioare intereselor ”comunității”. Însă cum apare aici o lege generală (care nu poate să se conformeze cu realitatea de pe teren) apare o nouă lege, care o modifică pe prima și procesul este continuu. Evident această neconcordanță între realitatea comunitară și lege conduce la CORUPȚIE.    

”Planning-ului Anglo-Saxon” este bazat pe sistemul tribal medieval prin sistemul de drept comun.  Puterea politică este ”responsabilă” faţă de comunitate/populaţie și ca atare este ”legitimă”. Membrii grupului votanților, controlează imediat tot ce este discreţional făcut bine/rău (Pentru clarificarea din start a problemei există o diferență de principiu între Constituția din SUA și cea din Uniunea Europeană pentru că în EU proprietatea privată trebuie să servească scopului social. În SUA există o distincție puternică între legislația publică și cea privată și anume cea publică se ocupă de disputele dintre guvern și individ, iar cea privată de disputele între indivizi privați). Să revenim la Legile Anglo-Saxone europene care sunt bazate pe discreţionalitate (puterea cu care este investită o instanţă sau un reprezentant al ei de a lua din proprie initiativă hotărîri sau măsuri, ce pot chiar să depăşescă cadrul legal).  Acest sistem oferă Planning-ului (Urban) o mare flexibilitate/adaptabilitate la schimbările circumstanțiale. Din acest rezumat rezultă că în acest caz interesele ”comunității” sunt superioare intereselor ”statului” (în Transilvania acest sistem Anglo-Saxon a fost predominat, iar în Banat cele două sisteme au coexistat)).  Și sistemul Anglo-Saxon are însă inconveniente pe care unii cetățenii/politicienii din Europa fostă comunistă nu le pot înțelege: neexistînd pentru Dreptul Planing-ului Anglo-Saxone un dublu control şi dacă el nu este realizat într-o manieră democratică (respectiv opacă sau non colegială) totul se sfîrșește cu ceea ce se numește la noi: CORUPȚIE.

Dar CORUPȚIA nu este o problemă exclusivă a politicii. Politicienii sunt parte din societatea noastră și sunt definiți prin valorile ce le propagă și prin procedurile lor de acțiune. Corupția politică deseori este doar un tip de corupție ce se răspîndește și în sectorul privat, dar mai ales în comportamentul individual al oamenilor (respectiv pervertește Capitalului Social). Acest sistem privat de valori va infecta în final comportamentul politic și din păcate nu va fi penalizat de electorat, care-l găsește normal.

Societățile latine (din care facem parte și noi azi), derivate din Legile Imperiului Roman sunt mult mai  inclinate spre Planning-ul Obligatoriu, pe cînd societatile anglo-saxone și germane derivate din Legile Comunale Tribale sunt mult mai inclinate spre Planul Director. Planning-ul director s-a dovedit mult mai eficient în economia de piață a societăților moderne, ca răspuns la atomizarea puterii economice și sociale între părțile interesate și jucători.

Indiferent însă de dreptul latin sau de cel comunitar, dacă proprietatea privată este implicată, dreptul administrației publice locale/centrale trebuie clar statutat, pentru a evita abuzurile acestora. În special cînd populația nu participă direct (datorită  pasivității sau dacă este împiedicată) în procesul de cunoaștere al relațiilor/deciziilor administrative, această opacitate ce se opune transparenței poate deschide posibilitatea unor tăieri discreționale (stabilind alte priorități politice față de cele ale comunității) sau direct corupției.

Aceasta este încercarea de armonizare ale celor două sisteme după care se conduce azi UNIUNEA EUROPEANĂ. Ce este însă la noi în țară? Deși s-a statuat unificarea sistemului cadastral după 1990, el nu este finalizat încă. În România după 1990 s-a întărit planning-ul obligatoriu, după modelul francez al anilor 70, care a fost abandonat acolo de mult. De aici apare azi proasta situație a PUG-urilor pentru toate localitățile din România, cu accente dramatice pentru cele mari – Polii de Creștere (de exemplu Timișoara) sau Polii de Dezvoltare (de exemplu Arad). De aici apare dezvoltarea de tip TURBO-URBANISM a localităților noastre. Dramatismul situației provine din faptul că localitățile trebuie ca să fie capabile să se adapteze la noile schimbări economice, sociale, climaterice, ştiinţifice etc. cu o frecvență tot mai mare, blocîndu-se în desene aprobate care nu pot fi aplicate/schimbate. Legislativul forțat de această situație schimbă formal legile, fiind incapabil să schimbe fondul problemei, filozofia noastră a profesioniștilor, a administratorilor, a politicienilor, a tuturor cetățenilor. Administratorii/politicieni se ascund în spatele acestor cerințe de adaptare rapidă la noile schimbări și fac tot ce le trece prin cap și de aici apare CORUPȚIA.

Să încercăm să cercetăm de unde provine această incapacitate a noastră de a ne adapta noilor tendințe europene și reușita noastră de a complica și mai mult armonizarea principiilor europene ale planning-ului urban (surse: [3], [4], [5], [6]).

Din punctul nostru de vedere ”Dreptul Planining-ului Fanariot” a apărut în Uniunea Europeană, după primirea unor țări din fostul bloc sovietic, cu precădere din zona balcanică (2004-2007). Totul părea simplu pînă atunci, dar lucrurile s-au complicat. Nici o parte nu poate înțelege cealaltă parte.

Să încercăm o scurtă analiză:

-zona de utilizare a acestei filozofii a ”fanarioților” ce s-a instaurat (cred unii pe veci) în România este parțial în fosta Yugoslavia, Grecia, Bulgaria, Albania, etc. zone care sunt considerate ca fiind chintesența corupției, a trădării continue, a perfidiei politice.

-înainte de instaurarea controlul otoman în Moldova și Valahia, țăranii nu se aflau sub dominația unei elite de tip feudal tipic Europei vestice, neintrînd deplin în starea de șerbie. Ei trăiau în devălmășie, fiind datori să plătească sume (nu exagerate) elitei a căror venituri reale proveneau din impozitarea rutelor comerciale. Boierii erau numiți “stăpîni”  a unor sate,  ceea ce însemna că aveau dreptul de a percepe o dijmă în produse.  Țăranii din acele sate le mai datorau, de asemenea și un număr de zile de muncă, neexagerate, care a ajuns la sfîrșitul sec XVII-lea doar de 6 pe an.

-adevarata instaurarea a fanarioților la noi în țară a fost definitivată de nefericita inspirație a ultimilor domni pămînteni pentru a scăpa de jugul otoman cu ajutorul Rusiei [3].  Fanarioții erau principii de origine străină impuși de Stambul după 1711. Ei au format o ”aristocrație superioară” vechilor familii boierești autohtone. Majoritatea dintre aceste familii fanariote s-au menținut la vîrful sociețății pînă azi  (sau au constituit modelul), deși schimbarea între ei la tron era de o frecvență foarte mare, datorită intrigilor politice aduse la perfecțiune.

-liderilor de la Stambul nu le păsa cine conduceau state vasale din Principatele Române, atîta timp cît din ele se primeau cît mai mulți bani și cît mai multe bogații naturale. Fanarioții veniți aici au învățat repede regulile jocului, aducînd aici intriga, trădarea și mituirea numeroșilor înalți functionari turci la nivel de ”artă rafinată”.

-deși inițial a existat Legea Pămîntului și Dreptul Cutumiar (parțial nescrise) și s-a încercat unificarea lor prin codificare, ele au fost pervertite de noii veniți din Fanar în Țara Românească și Moldova.  Această epocă s-a remarcat prin politici fiscale excesive/excepționale, datorită funcționarilor/conducătorilor care, conștienți de vremelnicia lor în funcții, sperau să-și plătească creditorii (de la care au obținut bani pentru cumpărarea funcțiilor) cît mai repede pentru o îmbogățire ulterioară ”sănătoasă”. Sărăcirea excesivă a populației a fost inevitabilă, care a devenit o adunătură de SLUGI. Unii domnitori fanarioți au încercat totuși să stopeze corupția (utilizînd salarizarea funcționarilor publici) rezultate din faptul că în acele vremuri era mai avantajos să ai o funcție publică neplătită decăt să ai o afacere agricolă de exemplu.

-această acțiune a stîrnit reacția vechilor familii boierești care au început vestitele și nemuritoarele acțiuni de ”petiții de pîră” adresate Înaltei Porți, Curții Imperiale din Viena, dar mai ales Rusiei de la care solicitau intervenția armată. În această perioadă a fost schimbat statutul juridic al țăranilor, din cel de dependență totală într-un raport juridic contractual în schimbul ”dijmei” și ”clăcii”. Cu timpul  sătenii și-au pierdut dreptul de folosință asupra pămîntului și s-a trecut la un contract încheiat cu proprietarul. Efectele acestei politici a determinat o emigrare masivă a unei populații din sudul țării (din Oltenia în Banatul montan sau în actualaul județ Hunedoara) sau din Moldova în Transilvania, ce prevestea migrația actuală în Europa.

-la sfîrșitul sec. al XVIII-lea numărul de zile de clacă crescuse foarte mult în Moldova și destul de mult în Valahia. După 1818, așezarea țăranilor pe moșiile boierești de acolo devenise un privilegiu și nu un drept, iar dijma ce se percepea pentru deținerea unui lot de pămînt din cadrul moșiei a crescut enorm, ridicîndu-se pînă la 1/10 sau chiar 1/5 din produse.  În același timp s-a accentuat tendința boierilor de a încredința administrarea moșiilor unor arendași. Atunci cînd în sec. al XIX-lea, boierii din București au început să imite stilul de viață al claselor avute din Viena sau Paris, nevoia de venituri mult mai mari a fost resimțită foarte puternic. În Banat, în schimb după 1718 toate terenurile au trecut în proprietatera Curții Imperiale din Viena și abia după 1800 au început să fie vîndute altor proprietari.

-reforma agrară din 1864 din Principatele Române, deși a fost începută cu intenții bune, a folosit în final doar marilor boieri. Conceptul de proprietate a fost pentru prima dată clarificat legal, boierii primind 1/3 din moșiile pe care le deținuseră pînă atunci, restul de 2/3 fiind distribuit țăranilor în mici loturi de teren.  Interzicînd în timp vînzarea terenurilor de către țărani, reforma a blocat însă formarea unei clase de țărani bogați. Legea presupunea și obligativitatea țăranilor să plătească în 15 ani, o sumă mare în schimbul eliberării de povara dijmei și a clăcii.  Din păcate această prevedere a obligat țăranii să se îndatoreze la boieri și apoi să lucreze pămîntul boierilor, pentru a-și plăti datoriile cu majorările aferente.  Ca atare la începutul sec XX-lea marii moșieri au ajuns să aibă proprietăți imense, țăranii ajungînd din nou la stadiul de șerbie.

-metoda ”reformelor agrare” de atunci s-a repetat după primul război mondial, după cel de al doilea război mondial și după 1990.

Fanarioții de atunci și urmașii lor de azi strălucesc printr-o viață de huzur, ce sfidează restul populației, fiind caracterizați de o setea de un lux extrem, de lene, de risipă, etc. De atunci s-a stabilizat forța clanului,  a nepotismului, etc.

Din acest scurt rezumat rezultă că în ceea ce am denumit noi ”Dreptul Planining-ului Fanariot”  interesele ”comunității” sau ale ”statului” sunt inferioare intereselor personale ale ”boierilor”.

Cum trebuie operat ca populația/profesioniștii/administrația/conducătorii politici din România să adopte filozofia ce se dorește să se promoveze în Europa Vestică, este treaba oamenilor mai înțelepți ca noi.

Ca atare să revenim la sfaturile lui Pedro Ortiz (Senior Urban Consultant at World Bank) în acest sens.

Fiecare din sisteme are avantajele și dezavantajele ei, dar armonizarea lor este esențială în buna funcționare a Uniunii Europene de azi (din care facem și noi parte), pentru că în competiția de azi pe plan global se solicită schimbări rapide ale ritmului de adaptare la nou.

Așadar Planning-ul (în manieră sa actuală) nu poate fi o misiune împovorătoare pe termen lung impusă unei comunități sau a unui oraș. De exemplu Planning-ul din Franța, Italia, Spania face eforturi majore să se adapteze pentru a oferi o mai mare/reală autonomie locală. Unii liderii politici/administrativi locali de la noi se fac că au nevoie de un planning modern flexibil de tip anglo-saxon, dar consideră că doar ei au dreptul să decidă, fără o participare a tuturor actorilor, fără un control al comunității. Și aceasta, cu toate că pe termen lung șansele acestui tip de mentalitate este TOTAL INEFICIENT.

În situația în care ne aflăm dialogul real dintre sectorul public si cel privat este foarte necesar. Nu mai este cazul ca administrația să impună sectorului privat, cum s-a întîmplat în perioadele nedemocratice, care ne-au marcat pe noi cei din țările blocului estic european, dar mai ales pe cele marcate de moștenirea fanariotă.  Ar fi mai degrabă nevoie de un dialog permanent dintre guvernul local/central, proiectat să atingă cel mai bun rezultat în termenii creșterii economice, echității sociale şi păstrării echilibrul mediului pentru întreaga societate.

Indiferent de dorința noastră, fiecare din aceste două prime filozofii are un cîmp de aplicare, ce depinde de scara lucrării, de perioada de timp de aplicare, etc. Astfel PLANNING-ul STRATEGIC este întotdeauna DIRECTOR.  Planning-ul strategic obligatoriu este aproape imposibil de conceput. Poate fi totuși obligatoriu pentru administrație doar la stabilirea cadrul (temei program) și aceasta dar doar dacă este rezultatul unor îndelungi acorduri, consensuri, respectiv a unui dialog larg deschis. Planul strategic trebuie să fie întotdeauna director, chiar dacă întocmitorii săi decid ca el să fie acceptat ca obligatoriu.

Analiza lui Pedro Ortiz merge mai departe pe fiecare palier:

PLANNING-ul Strategic EUROPEAN/ REGIONAL/ METROPOLITAN nu trebuie să implice cetăţenii decît la un nivel secundar.  Desigur rezultatul final este în beneficiul cetăţenilor și ei trebuie să fie conştienţii de asta (respectiv să-l cunoască), dar participanţii direcţi ai planurilor europene/regionale/metropolitane sunt însă instituțiile, organizațiile etc. care au responsabilităţi pe teritoriul european/regional/metropolitan sau care au responsabilități sectoriale la aceste scări. Planning-ul strategic European/ Regional/Metropolitan este așadar un dialog între instituții și agenți, în scopul de a atinge o strategie comună pentru o dezvoltare echilibrată (socială, economică, de mediu) a entității respective. OBIECTIVUL Planingul Strategic  European/Regional/ Metropolitan este DIALOGUL, în care nici o agenție nu poate  să se impună în faţa alteia. Rezultatul   dialogului, nu poate fi decît director, chiar dacă anumite agenţii decid acorduri obligatorii.

PLANNING-ul URBAN  -dacă coborîm scara operațiunii putem susține la nivel local că acesta este un contract între administraţiile municipale/locale și cetăţeni. El definește drepturile și datoriile terenurilor și clădirilor aflate în proprietate privată. Deși defineşte și angajamentul autorităților locale pentru investiţile publice, scopul principal al Planning â-ul Urban (Local) fiind de a defini drepturile sectorului privat.  Este astfel un dialog și o definire a limitei dintre public și privat. El implică atît autorităţile locale cît şi cetăţenii săi. Dialogul dintre părţi trebuie sa fie unul public.  Viitorul municipalităţii poate fi discutat (deşi el a fost stabilit înainte în Planul Strategic), DAR  odată ce decizia a fost luată ea este obligatorie atît pentru ”privat” cît și pentru ”public”. Nimic nu mai poate fi exceptat  (în acest caz trebuie sa fie abordate proceduri excepționale).

Planning-ul Fizic, definește fizic cu preciziie drepturile și datoriile asupra terenurilor şi el trebuie să se supună drepturilor legale ale proprietarilor. Trebuie să fie consultați real înainte și odată decizia luată, ea trebuie să fie aprobată corect/legal și apoi întărită în timp. Planning-ul fizic/spațial trebuie să fie obligatoriu, dar pot să aibă și aspecte ce nu se pot a fi obligatorii  (ex: propunerea unei investiții pe termen lung se poate doar sugera în ideea unei dezvoltari pe termen lung a localității) și astfel se permite o abordare Directoare.

Planning-ul de fond  se concentrează pe ceea ce va fi făcut: ce este bun sau rău pentru entitatea spațială/oraș, dar și pentru societate. El se ocupa de obiectivele și țelurile planning-ului.  Orice proiect trebuie propus în urma analizei efectelor sale rele/bune.

Planning-ul procedural se focusează pe administrarea metodelor legale ce trebuie aplicate pentru a fi aprobate și implementate. Are de a face cu aspectele administrative ale planning-ului. Deseori însă planning-ul procedural este aplicat din ce în ce mai stufos avînd scuza administrațiilor al “introducerii obiectivităţii” și “de a face o procedură egală pentru fiecare”. Cu cît procedurile au devenit din ce în ce mai complexe/stufoase, a crescut șansa ca abordarea să fie de formă în luarea deciziilor și astfel se înlocuiește mecanismul procedural corect. Astfel se pierde scopul etic al planning-ului. Și pierzînd elementul etic se transformă într-unul ne-etic.  Problema pentru politicieni și pentru proiectanți este că nu mai contează ce este bun sau rău pentru oras, ci mai degrabă ce este legal și ce nu. Legalitatea nu presupune că este etic sau bun. În concluzie ar trebui să promovăm și un comportament etic în interiorul legalităţii pentru că DEMOCRAȚIILE NU IMPUN OBLIGATORIU CRITERIUL MORALITĂȚII ca REGULĂ, spre deosebire de TEOCRAȚII. Deciziile făuritorilor de orașe, domeniul politicilor locale, trebuie văzut ca bunul mers al localității prin respectarea legii. Dar dacă planning-ul se focusează doar pe proceduri legale și pune fondul pe plan secundar, cum s-a întîmplat deseori, el își pierde legitimitatea și invers.  FONDUL trebuie pus pe primul loc.

Uniunea Europeană se teme că din înfruntarea dintre planning-ul  de tip latin/napolonean și cel de tip anglosaxon s-ar putea să cîștige cel de al treilea și anume planning-ul de tip fanariot (în lumea occidentală clanurile albaneze, sîrbești, bulgărești, grecești, kosovare, moldovene, muntene, bănățene etc. au regulile lor ce au penetrat UE), uitînd că există o și o a patra mare provocare: planning-ul de tip musulman.   

Radoslav Radu   Timișoara 22.11.2018

REFERINȚE

[1] http://www.cip-icu.ca/web/la/en/pa/3FC2AFA9F72245C4B8D2E709990D58C3/template.asp

[2] Pedro OrtizSenior Urban Consultant at World Bank  –  via LinkedIn member@linkedin.com

[3] http://ro.nccmn.wikia.com/wiki/Epoca_fanariotă

[4] https://ro.wikipedia.org/wiki/Epoca_fanariotă#Administrația_și_boierii

[5] http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Dreptul-in-Tarile-Romane-in-se15.php

[6] Chirot D. (2004) -Originile înapoierii în Europa de Est – ed. Corint Bucuresti

 

RUȘINEA ESTE A FIECĂRUIA

RUȘINEA ESTE A FIECĂRUIA

Acum aproximativ o lună am participat la o dezbatere regională, cu reprezentanți din București pe o tema de protejare a patrimoniului. Parcă toți participanții se întrebau ce fac ceilalți în acest domeniu. Momentul culminant al acestei situații a fost încheierea discursului unui distins coleg arhitect, care se întreba retoric ”ce fac arhitecții”. Am urmat eu la cuvînt și am început discursul spunînd ”ca arhitect în fiecare zi eu/noi măturăm trotuarul din fața casei noastre și o dată pe săptămînă, alături de vecini măturăm și carosabilul”. Pentru conformitate o imagine a străzii (fig.1), după o operațiune la care au participat aproape toți vecinii mei (în fundal frunzele din fața casei unui vecin care a participat mai tirziu la acțiune). Notă: această atitudine am revăzut-o și pe alte străzi din urbea noastră.

1d

fig. 1 –imagine după o acțiune de măturare a carosabilului de membrii comunității de pe strada noastră (sursă: Radoslav Radu 13.10.2018).

Despre murdăria de pe străzile noastre am mai scris acum un an [1]. Din păcate situația a degenerat. Ultimele imagini șocante de pe paginile de socializare sau din ziarele locale din ultimele zile [2] din Timișoara ne arată un oraș cu străzi murdare, coșuri de gunoi care se revarsă, cu zone de depozitare clandestine a deșeurilor la aproape fiecare colț etc. Putem să avem doar atitudinea populației din Roma, Italia (fig.2) de acum cîteva zile cînd „Incapabilă, incapabilă”, au scandat manifestanţii sub ferestrele primăriei, fluturând bucăţi de plasă portocalie pe care autorităţile le amplasează în mod regulat în jurul găurilor din asfalt pe străzile Romei. La apelul unui grup pe Facebook al cărui slogan „Roma spune destul!” s-a răspândit în ultimele săptămâni pe reţelele sociale, manifestanţii au protestat împotriva găurilor din asfalt, a gunoaielor de pe străzi, a haosului din transportul public, de starea precară a spaţiilor verzi…”  [3].

2

fig. 2 – protestul populației din Roma din fața Primăriei, față de incapacitatea dnei primar Virginia Raggi  de a păstra curățenea în oraș, cerînd demisia dînsei (sursă [3]). 

La mijlocul lunii octombrie am stat două zile în Moneasa (stațiune/sat în regiunea noastră, în partea de nord a jud. Arad). Seara, fiecare gospodărie, fiecare spațiu comercial, fiecare hotel/pensiune își mătura trotuarul și chiar și șoseaua din fața sa. Dimineața am văzut mașina salublității care a strîns pubelele/ sacii cu gunoaiele, adunate de localnici. Nu mică mi-a fost mirarea să văd un indicator la un colț de stradă (fig. 3), ce încerca să responsabilizeze membrii comunității locale:

moneasa 10.2018

fig. 3- indicator de stîrnire a mîndriei locale din Moneasa, jud. Arad (sursă: Radoslav Radu 10.10.2018).

În realitate, în cazul nostru din Timișoara RUȘINEA nu este este doar a PRIMARULUI (care a fost ales pentru a veghea asupra ONOAREI noastre), nu este doar a CONSILIULUI LOCAL (care a fost ales să reprezinte interesele tuturor locuitorilor urbei noastre), nu este doar a membrilor CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE a firmei care trebuia să se ocupe de curățenia orașului (care au fost aleși acolo ca să reprezinte nu numai interesele firmei), etc.  Și indiferent de orgoliile, de interesele, de prostia celor mai sus menționați aceștia trebuie să dea socoteală, prin rapoarte publice, către populație cum de s-a ajuns aici, dar

RUȘINEA este și a NOASTRĂ, a TUTUROR.   

Radoslav Radu Timișoara  03.11.2018

REFERINȚE

[1] https://radulblog.wordpress.com/…/forta-disperarea-solida…/

[2] http://www.sursadevest.ro/social/timişoara,-sub-asediul-gunoaielor-retim-anunță-încetarea-oficială-a-serviciului-de-curățenie-     stradală.html?fbclid=IwAR0NGPmWsrGN7KZN02Okgan9mAbWheMecGWv3n_WrSQGZ7mAGjYXRuTp-80

[3] http://www.rador.ro/2018/10/27/protest-la-roma-impotriva-primarului-virginia-raggi/