Pentru a ajunge la ceea ce am promis și anume la prezentarea lucrărilor din Reșița a celebrului arhitect bucureștean (fig.1) Tiberiu Niga (cel care s-a alăturat grupului avangardiștilor în arhitectura interbelică română condus de Marcel Iancu, Horia Creangă, Duiliu Marcu, etc.) am simțit nevoia să înțeleg o istorie (chiar dacă este subiectivă) a factorilor geopolitici, economici și sociali care au marcat evoluția urbană a Reșiței și care l-au făcut pe Tiberiu Niga să lucreze aici în perioada 1940-62. Nu pot să nu amintesc că în perioada (1969-75) în care am fost student în primii ani la Institutul de Arhitectură Ion Mincu București, la anii mari un atelier era condus de profesorul Tiberiu Niga (”Lordul”) cunoscut în folclorul universitar ca arhitectul care în perioada interbelică se plimba cu o mașină sport Porsche, ca apoi ca profesor universitar (după 1970) să utilizeze doar un ”Fiat 850”.
Fig. 1- (fig.1a) București, str. M.H. Berthelot, perioada interbelică -imobil locuințe colective; (fig.1b) Reșița, str. Traian Lalescu (Reșița Montană), colț cu str. Șomesului perioada interbelică -imobil locuințe colective (probabil proprietate UDR -Uzinele de Fier și Domeniile Reșița), autor arh. Tiberiu Niga (sursă foto: fig. 1a -[1]; fig. 1b- Muzeul Cineastului Amator Reșița);
AȘADAR:
Dezvoltarea urbană a Reșiței a fost supusă de a lungul secolelor de interesele în jurul resurselor naturale (rezerve de cărbuni, fier, etc) și a capacității sale de prelucrare mai multor conglomerate geopolitice care au stăpânit/dictat evoluția localității. Deși este cunoscută din jurul anului 1430, importanța sa este relevantă după 1700 când devine un pol industrial de interes major pentru Europa Centrală. Ca să înțelegem acest fapt am împărțit evoluția sa pe etape, funcție de administrația care a condus destinele zonei însoțite de scurte descrieri ale faptelor aferente perioadei respective.
ETAPA I (1430-1718) – Reșița în perioada otomană
-1430, vechi sat românesc amintit ca aşezare în veacul al XV-lea, Reșița apare pentru prima dată în actele vremii;
-1552-1716, 164 ani Banatul (inclusiv Reșița) a fost sub stăpânire otomană;
-1673, este menționată într-un act turcesc sub denumirea ”Reszintza”;
-1699, în urma păcii de la Karlowitz, Banatul timișean rămâne sub turci (în timp ce Transilvania trece sub administrația habsburgică);
-1716, în urma bătăliei de la Petrovaradin- câştigată de Eugen de Savoia, urmată de eliberarea Timişoarei acesta numește ca guvernator al Banatului pe Claudiu Forimund de Mercy, care împarte zona Banatului în 11 districte. Părţile muntoase formau un “despărţământ” de sine stătător.
-1718, în urma păcii de la Pasarovitz se încheie luptele dintre cele două imperii (otoman și habsburgic) și Banatul se separă de Ungaria devenind provincie ”autonomă”.
Etapa II (1718-1868) – Reșița în perioada habsburgică
Fig. 2 – 1764-85 Reșița, în ridicarea Josefină
-1718, la Ciclova, lângă Oraviţa, apare primul cuptor de topit cuprul, datorită resurselor minerale existente în zonă;
-1719, la Bocşa funcționează prima mare manufactură de stat din sud-estul Europei, respectiv prima mare topitorie de fier (Altwerk), urmată în 1722 de una nouă (Neuwerk);
-1740, Maria Terezia încurajează mineritul din zonă (întrucât cca 50% din necesarul de cupru al imperiului este din zonă);
-1765, Iosif al II-lea, după vizita la Bocșa (“unde se toarnă gloanţe, bombe şi grenade”) decide ca producția să se mute de la Bocșa la Reșița care era mai aproape de păduri (materie primă) și de râul Bârzava (utilizabil pentru mașinile hidraulice);
-1769, centrul siderurgic de la Bocşa se mută la Reșița;
-1763, sub patronajul împărătesei Maria Tereza se începe procesul major de colonizare a zonei Reșița cu populație utilizată ca forţă de muncă specializată (din Bohemia, Tirol, Slovacia, Italia, Alsacia, Oltenia, etc) pentru utilizarea resurselor minerale din zonă și începe construirea unor furnale pe teritoriul actualei localități, necesare producției de armament specifice vremii (ghiulele de tun, obuziere, etc);
-1771, funcționează deja în Reșița două furnale (“Franziskus” şi “Josephus”), trei fierării pentru drugi de fier, o fierărie pentru unelte și canalul de pe râul Bârzava al topitoriei “Schmelzgraben” de 1.723 m., ce colectează apele din Masivul Semenic pe care le dirijează spre primele instalații hidrotehnice (diguri, greble, lacuri de acumulare, centrale hidroelectrice), care este utilizat şi pentru plutărit.
Notă 1: în 1793 s-au exportat din Reșița 20.000 obuze pentru Napoli;
Notă 2: furnalele din Reșița apar înaintea celor din Essen (1811-Krupp), din Pilsen (1860-Skoda) sau Donauwitz Austria (1836);
-1771, este realizată șoseaua Reșița-Bocşa (19,5 km) de-a lungul Bârzavei;
-1779, vechiul sat românesc este atestat sub denumirea de Reşiţa Română, iar colonia muncitorească din preajma uzinelor nou apărute este atestata sub numele de Reşiţa Montană;
-1806, se realizează (pentru eliminarea transportului neeconomic al lemnului și al minereului pe apă) şoseaua Reşiţa-Văliug;
-1846, fiscul habsburgic începe linia de cale ferată Oravița-Baziaș (acces la Dunăre);
-1864, începe utilizarea cocsului pentru retopirea fontei;
-1848, populația germană din localitate pactizează cu revoluționarii maghiari împotriva Habsburgilor organizați în gărzi naționale maghiare și ocupă Reșița, fapt de netolerat pentru habsburgi, pentru că aici se afla ”UZINA” producătoare de armament pentru imperiu. Trupele de graniță românești din zonă se alătură armatei habsburgice învingând sub comanda lui Traian Doda gărzile naționale maghiare. Ca urmare a acestei poziționări acestea primesc titlu de ”Regiment de Graniță Valaho-Bănățean”. Cu această ocazie s-au incendiat toate evidențele populației din zonă.
-1849, se restaurează uzinele din Reşiţa, și cu această ocazie care se adaugă un nou furnal, astfel încât deja în 1850 uzinele produc din plin.
-1849, Republica Maghiară a fost înfrântă, dar și imperiul habsburgic începe să-și piardă influența în zonă din cauza frământărilor interne;
-1851, laminorul din Reşiţa livrează şine pentru construcţia căii ferate Oraviţa-Baziaş (port la Dunăre).
-1854, din cauza deficitului bugetar din 1853 imens al complexului industrial, dar și a cheltuielilor imense în războaiele purtate în Crimeea, Curtea Imperială a fost nevoită să concesioneze pe 90 de ani uzinele din Reșița, Oraviţa, Ciclova, Dognecea, Sasca, Doman, Secu, Anina, Ocna de Fier cu domeniile lor aferente cu 130.000 ha din 80.000 ha pădure dar și cu zăcăminte de fier, metale neferoase. Acestea sunt preluate de consorțiul St.E.G (Kaiserliche und königliche privilegierte österreichische Staats Eisenbahn Gesellschaft -Societatea privilegiată chezaro-crăiască austriacă a căilor ferate de stat) formata din patru grupuri financiare și anume cele franceze (prinţul Galiera Rafael din Paris și Société du Credit Mobilier-bancherul Issac Pereire ), cele austriece (Banca Sina -bancherul George Sina și banca “Arntein & Eskeles” -baronul Daniel Eskeles). Cu această ocazie statul austriac a concesionat pe timp de 90 de ani societăţii STEG aproximativ 280km de căi ferate din Ungaria şi Banat. Reșița devine centrul unei industrii strategice de nivel european în dezvoltarea din zonă, necesara extinderii căilor ferate (noua invenție apărută la începutul secolului în Anglia), care se alătură nevoilor de armament;
-1859, a fost deschisă şoseaua Văliug-Cuptoare;
-1862, a fost deschisă şoseaua Reşiţa-Steierdorf;
-1864, se realizează linia de cale ferată Timişoara – Reşiţa;
-1846, se modernizează fabrica de maşini ce se desparte ulterior în două: Fabrica de locomotive (prima locomotivă a fost fabricată aici în 1872) şi Fabrica de poduri şi cazangerie.
Notă 3: aproape toate podurile construite în Banat şi Transilvania, au fost fabricate la Reşiţa.
-1864, începe procedeul cocsificării cărbunelui de Secu şi Doman, cocs care este folosit în noul furnal (construit în 1880) de 50 tone în 24 ore;
-1868, se introduce la Reșița tehnologia inventată de H. Bessemer în Suedia (1855) la fabricarea oțelului;
-1867, la Paris, 1873, la Viena, 1878, din nou la Paris sunt expozițiile la care se expun produse realizate la Reșița;
-1867, în urma cheltuielilor și incapacității de a se adapta la noile condiții, monarhia habsburgică acceptă compromisul și Imperiul devine Austro-Ungar;
-1868, noul imperiu este format din două state, două guverne, două constituții, dar cu un singur monarh (sistem dualist), și Banatul revine Ungariei (un stat ”național” diferit de vechiul imperiu);
Etapa III (1868-1918)- Reșița în perioada maghiară
fig. 3- 1880 Reșița Germană, extras harta zonă Reșița (sursă hartă: Radoslav Radu);
-1870, la Reșița intră în funcţiune laminorul de bandaje;
-1872, la Reșița începe construcția de locomotive (primele din Ungaria Mare) însoțită de producția de șine de cale ferată, de poduri, material rulant, rămânând și cu producția de arme și muniții;
-1887, la Reșița șoseaua se prelungește până la Prislop, continuă și apoi către Brebu Nou şi Sadova Veche;
-1887, se realizează șoseaua către sud Reşiţa-Doman-Caraşova-Anina-Oraviţa (57,5 km), ce face legătura cu Dunărea prin calea ferată dintre Baziaş şi Timişoara;
-1885, la Reşiţa Montană se înființează primăria aferentă;
-1891, Reșița dispunea de laminoarele cu 9 linii moderne dotate cu maşinile necesare producerii şinei de cale ferată şi a altor laminate (tablă, profile);
-1898, la Reşiţa Română se înființează primăria aferentă;
-1905, la Grebla s-a construit prima centrală hidroelectrică, urmată în 1909 barajul de la Breazova și în 1916 de centrala hidroelectrică de la Breazova;
-1907, la Reșița funcționează Școala de Beton din Reșița Montană și din 1908 funcționează Școala de lângă distilerie;
-1908, se realizează calea ferată maghiară de stat Reșița- Bocșa;
-1908-1918, Ioan Niga (tatăl arhitectului Tiberiu Niga) a fost arhitect al Direcţiei Generale a Căilor Ferate Ungare M.A.V.;
-1910, la Reşiţa re-începe producția de armament pentru afete de tunuri, şrapneluri, obuze de artilerie, ţevi de tun şi scuturi protectoare;
-1914.06.28, la Saraievo este asasinat Franz Ferdinand, cel desemnat a fi viitorul Împărat Austro-Ungar, fapt ce a declanșat Primul Război Mondial (Franz Ferdinand a declarat că dacă va ajunge împărat va impune o singură limbă, o singură capitală și un singur parlament pentru Imperiul pe care îl va conduce);
-1918, Consiliul Național Maghiar (un grup de stânga) proclamă apartenența Reșiței la “Republica Autonomă Banat” entitate social-democrată de sorginte marxistă după modelul ”Revoluției Crizantemelor” de la Budapesta. Se declară încheierea războiului, Imperiului Austro-Ungar se prăbușește. Trupele sârbeşti ocupă Banatul, dar în decembrie 1918 sosesc în Banat şi trupele franceze;
-1918, Populaţia Republicii Bănăţene era de 1.582.133 de persoane, dintre care 592.049 români (37,42%) etnie majoritară. Sârbii reprezentau 17,97 %, cu 284.329 de persoane. Germanii şi maghiarii au fost în număr de 629.797, reprezentând împreună 39,81% (387.545 germani şi 242.152 maghiari);
-1918 (întâi decembrie), în cadrul Adunării Naţionale de la Alba Iulia se hotâreşte alipirea Ardealului şi Banatului la România. La adunare au fost prezenți și reprezentanți din Reșița;
-1919, la conferința de Pace de la Paris, în confirmate cu principiul filozofiei wilsoniene ”Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele” pe baza majorității etnice, Banatul se împarte în 3 părți: România cu 66,88%- 19.100 kmp, Serbia cu 32,22%- 9.200 kmp și Ungaria cu 0,9% -258 kmp. Se instaurează la Reșița administrația românească.
ETAPA IV (1918-1939) – Reșița în perioada interbelică românească
Fig.4 – 1925 Reșița, hartă (sursă: Suditu Bogdan);
-1918, la finalizarea primului război mondial, în urma schimbărilor intervenite în geopolitica mondială (apariţia statului Socialist Rus şi a instaurării puterii sovietelor în Ungaria), guvernele câștigătoare din Anglia şi Franţa au presat guvernul României în a acapara fosta societate STEG, prin transformarea ei în societate cu capital românesc pentru controlul fabricării de locomotive și armament. Acționarii austrieci și francezi se retrag parțial (STERG păstrează totuși acțiuni în valoare de74.200.00 lei) vânzând acțiunile noilor proprietari în majoritate români (oameni de afaceri, latifundiari, politicieni, clerici). Din primul Consiliu de Administrație fac parte printre alții: prințul Barbu Știrbei (președinte), prințul Mihai Cantacuzino, prințul Constantin Caragea, Constantin Sturdza, marelui jurist/ latifundiar/ aventurier Dimitrie Ghica Comăneşti, specialiști precum dr. ing, Adalbert Veith (fostul director al minelor, uzinelor din perioada St.E.G), dr. Georg Guenther (președintele căilor ferate austrice) dar și dr. Valeriu Frențiu (episcop greco catolic din Lugoj, Avram Imbroane (preot ortodox, politician, om de afaceri), avocat Victor Bontescu (personalitate marcantă ante și post 1918) sau Stan Vidrigin (primul primar român din Timișoara după 1919, primul rector al Școalei Politehnice din Timișoara 1921), etc. Fiecare din Consiliul de administrație contribuind cu acțiuni în sume modice;
-1919-1937, arh. Ioan Niga (tatăl arhitectului Tiberiu Niga) a fost angajat la Direcţia Generală CFR în Bucureşti, perioadă în care a proiectat și refacerea Gării de Nord între anii 1925-1926;
-1923, s-a adoptat legea 2455/1923 de organizare a UDR (Uzinele și Domeniile Reșița) ce a funcționat din nou ca un consorțiu format de data aceasta din marile bănci românești (Marmorosch Bank, Banca Crissoveloni, Banca de Scont a României, Banca Comercială Română, Banca Generală a Țării Românești București, Banca Albina Sibiu, Temeswarer Bank și Handel A.G. Timișoara) etc, ce produce fontă, oțel, poduri, locomotive cu abur, material rulant, utilaj petrolier, hidroagregate, dar și armament. Întrucât legea obliga ca minimum 60% din capitalul social al UDR să aparțină cetățenilor români, societatea STEG în parteneriat cu familia Auschnitt din Brăila (evreu convertit ulterior la catolicism prin căsătorie cu o româncă), sub acoperirea acţiunilor la purtător cu ocazia transformării acestora în acţiuni nominative în schimbul unor garanţii a ajuns acționarul principal (246.471 acţiuni);
-1929, Auschnitt, datorită calităților sale excepționale de manager preia administrarea societății UDR, aducând-o în 1939 la poziția societății cu cel mai mare capital social și cu un număr de peste 16.000 salariați;
-1936, regele Carol II inaugurează lucrărilor la linia CF de stat Câlnic-Caransebeş ce leagă Reșița de rețeaua națională de căi ferate care devine funcțională în 1938.
Notă 3: în perioada interbelică Reşiţa constituia o puternică bază siderurgică şi constructoare de maşini (fontă, oţel, locomotive, poduri metalice, cazane, etc.) având în 1939 o pondere de 80% din producţia de oţel pe ţară, 75% din producţia de fontă, 50% din producţia de locomotive şi 100% din materialul rulant din ţară.
ETAPA V (1939-1944) -Reșița în perioada nazistă –Reichswerke Hermann Göring
-1933, în conformitate cu ideologia/programul economic proclamat de naziști pentru controlul industriei private (posibilă de a fi angrenată în producția de armament de către stat) se trece treptat la anexarea majorității acestor uzine din Germania;
-1937, a fost înființat Reichswerke Hermann Göring, conglomeratul industrial de stat din Germania nazistă (supravegheat de însuși Hermann Göring, unul dintre adjuncții lui A. Hitler), pentru a controla înarmarea țării. După Anschluss conglomeratul a absorbit industria grea din Austria. După ocuparea Cehoslovaciei a fost absorbită și cca 50-60% din industria grea cehă. Operațiunea a fost repetată și în Polonia, Letonia, Ucraina ajungând la o deținere a unei mari parți din industria grea europeană, devenind cea mai mare companie din Europa cu peste 500.000 muncitori. După 1941-42 industria oțelului și a cărbunelui a fost capturată total și a fost necesar a se recruta forța de muncă și din toată Europa, deseori din lagărele de concentrare. Conglomeratul a fost dezmembrat de Aliați în 1944-45;
-1939, UDR intră sub tutela Hermann Göring Werke, alături de aproape întreaga capacitate de cărbune și oțel din România;
-1939, Auschnitt (managerul societății UDR), este arestat (la ordinul lui Carol al II-lea care dorea o mai mare apropiere de Germania). Acesta a fost eliberat în 1942 la ordinul lui Antonescu (pentru serviciile sale financiare aduse -donarea pachetului de acțiuni Titan-Nădrag-Călan, dar și sprijinirea acțiunilor elementelor de extremă dreapta din România);
-1941, în conformitate cu viitorul concept propus în 1942 de Albert Speer de raționalizare a activităților industriei de război, se produce divizarea concernului ”Hermann Göring Werke” în trei divizii, din care ”Blocul A” – cărbune, fier și oțel România (cu combinatul siderurgic din Reșița) alături de Germania, Austria, Boemia, Moravia, Franța, Luxemburg, Polonia. Aici la Reșița s-a produs tancul SRT-128, dar să nu uităm că în același program la Șantierul naval din Galați s-au produs submarinele Marsuinul (1941) și Rechinul (1943) pentru armata germană;
-1943, pentru a satisface nevoile energetice și de apă industrială preconizate Uzinele de Fier și Domeniile din Reșița -direcțiunea Generală prezintă un ”Memoriu privind Planul General de Amenajare al Uzinelor Hidroelectrice pe Bârzava Superioară și Anteproiectul Uzinei III Gozna”, întocmit de București- Reșița de UFDR S.A. prim Director General Al. Popp și Consultant tehnic prof. dr. ing. D. I. Pavel (fig. 5). Documentul conține 151 pagini, din care un Memoriu cu 3 variante și anume varianta A -cu dig de anrocamente, varianta B -baraj de greutate arcuit și varianta C -”baraj descompus” (p. 7-47), Debitele anuale la Grebla, Claus pe ani din 1906 -1937 (p.48-52), pe luni din 1906-1942 (p.53-89), Calculul compensației prin acumulare al debitului Bârzavei (p. 92-102), Calculul capacității de acumulare la lacul Gozna, lacul Crivaia, lacul Claus (p. 102-106), etc, Calculul eforturilor în digul de anrocamente Gozna (p. 121-134), Antemăsurătoarea barajului de greutate în arc ”Gozna” (p. 135-137), Castelul de apă al căderii Bârzavei (p. 138-140), Dimensionări referitoare la conducta forțată a căderii Bârzavei (p. 141), Calcule în legătură cu aducțiune, castelul conducte forțate Semenic și Gozna (p. 142- 147), Raportul preliminar geologic (p. 148-151). Concluzia analizei este că energia termică este mai scumpă decât cea hidraulică în an ploios cu 171% și în an secetos cu 62%;
Fig. 5- 1941 Reșița, copii după copertă și prima pagină din ”Memoriu privind Planul General de Amenajare al Uzinelor Hidroelectice pe Bârzava Superioară și Anteproiectul Uzinei III Gozna” (sursă: colecția Radoslav Ioan);
-1944, UDR era apărată de 12 locații de baterii de antieriană;
-1944, (septembrie) armata sovietică ocupă Reșița;
-1945, pierderile României din cauza războiului depășeau de 12 ori bugetul țării de atunci;
– 1946, s-a pus problema măririi capacităţilor de producţie a uzinelor din Reşiţa şi a diversificării gamei de produse pentru despăgubirile de război ale României către URSS, fiind printre puţinele uzine din România care au rămas neafectate de război, fapt care a atras populație atinsă de marea foamete din Moldova;
Notă 4: UDR a fost una dintre puținele societăți strategice din Europa de Est care nu a fost bombardată de aviația sovietică.
ETAPA VI (1944/50 – 1954) -perioada sovietică
-1945-1950, sunt deportați din Banat (implicit din Reșița) cca. 75.000 de oameni (în majoritate de etnie germană);
-1948, 11 iunie, U.D.R. este naționalizat, dar funcționează mai departe sub UDR-IN;
-1950, UDR-IN se transformă în SOVROMETAL (la fel ca în Polonia unde aceste întreprinderi se numeau ”Sovleh”), iar aceasta se divide în 1952 în SOVROMETAL şi în SOVROUTILAJ PETROLIER, până în octombrie 1954, când sovieticii pleacă din Reșița. Operațiunea se încadrează în sovietizarea economiei românești începută cu Sovromtransport (1945-1954) societate de navigație, continuată cu Sovromcuarțit (1952-1956) societate ce se ocupa cu explotarea uraniului, cu Sovromfilm, cu Sovrombanc, Sovromlemn, Sovromgaz, Sovromchim, Sovromconstrucția, Sovromnaval, Sovrom Metale Neferoase, Sovromcărbune, Sovromasigurare, Sovromtractor, Sovromutilajpetrolier și TARS (Transporturile Aeriene Româno -Sovietice) în total 16 unități care se desfinteaza în totalitate până în 1956;
-1954, UDR-UP operează sub numele de Combinatul Metalurgic Reșița (societate română de stat);
-1955, conf. unui raport desecretizat al CIA (fig. 6) putem afla date foarte precise despre uzinele din Reșița, din care spicuim: – după naționalizare uzina a fost condusă de tov. Loncear, un muncitor din zonă, devenit ulterior de mai multe ori ministru în guvernele României, fiind arestat în 1962 la Galați pentru că a criticat situația muncitorilor din țara noastră rezultată din politica PMR; – din partea armatei sovietice managerul uzinei a fost Sergienko însoțit de 16 tehnicieni sovietici (care locuiau cu familiile lor în uzină); – în uzină lucrau în timpul războiului cca 19.000 muncitori, 1.400 funcționari, 80 de ingineri; din total 60% erau de etnie română, 30% germani, 10% maghiari. Cca. 95% din producție era exportata direct sau indirect în URSS fiind cea mai mare întreprindere din Europa de Sud-Est de acest gen, exportând și în Bulgaria, Austria, Ungaria, Yugoslavia, (…), Albania; – întreprinderile unde se trimiteau produse din Reșița: Sovrompetrol (Concordia Ploiești), Sovromtractor, Sovromtransport, Sovromcărbune, C.F.R., Min. Agriculturii, Uzinele 23 August, uzinele Hunedoara, Oțelul Roșu, Steagu Roșu, Tohan, Cugir, Vulcan, Steaua Roșie, Vasile Roaită, Republica, Bella Breiner Brașov, etc;
Fig.6- 1955 Reșița, copii după documente desecretizate CIA ce oferă informații despre activitatea din zonă (sursă: Search | CIA FOIA (foia.cia.gov));
-1955, se ajunge la cca 20.000 angajați la Reșița;
Notă 5: 1961, Chivu Stoica (prim ministru România 1955-1961), relata unor jurnaliști sârbi, de la Tanyoug, de faptul că din toate încasările sovromurilor, 50% se plătea în mod automat rușilor, în timp ce România trebuia să suporte toate cheltuielile de regie, de cele mai multe ori soldându-se în deficit.
ETAPA VII (1954-1971)- Reșița în administrație românească în încercarea sa de delimitare de Blocul Sovietic
-1954, se finalizează lucrările începute în 1948 (după planurile prof. dr. ing. D. I. Pavel) la barajul Gozna (fig. 6) de 10 mil. mc apă şi la CHE Crăinicel (cu aportul tatălui meu Ioan Radoslav ing. șef șantier, fost student favorit dlui prof. D. I. Pavel) mărindu-se astfel aportul de apă pentru uzină şi oraş, cât şi producţia de energie electrică necesară uzinei;
Notă 6: alături de portul Constanța și calea ferată din Timișoara apare în raportul CIA mai sus menționat și planul amenajării barajului Văliug cu câteva informații surprinzătoare (vezi: HYDROELECTRIC WORKS AT VALIUG UDRIN COMPANY – RESITA (cia.gov) );
Fig. 7- Valiug, (fig.7a) valea Bîrzavei înainte de începerea lucrărilor-iunie 1948, (fig. 7b) fundația barajului- martie 1949, (fig. 7c) sudarea tablei pe fața ce urma să se acopere cu apă-mai 1951 (sursă foto- Radoslav Radu);
-1955-56, se finalizează turnătoria Mociur (lucrare la care tatăl meu a fost ing. șef);
-1958, se modifică hala oţelăriei;
-1962, se construiesc cele două furnale de 700 mc.;
-1960, se finalizează primul motor Diesel de 2100 CP pentru locomotive;
-1962, Combinatul Metalurgic Reșița se împarte în COMBINATUL SIDERURGIC REŞIŢA şi UZINA CONSTRUCTOARE DE MAŞINI REŞIŢA;
-1963, se finalizează barajul Secu (fig. 8) pentru mărirea aportului de apă la uzină şi oraş;
fig.8 – barajul Secu în timpul execuției; (fig.8a) betonare contraforți; (fig.8b) golirile de fund în funcțiune; (fig.8c) prof. dr. ing. D. I. Pavel (cel cu pălărie) și tatăl meu (al treilea din dreapta) la Crivaia sărbătorind finalizarea lucrărilor hidroelectrice din zonă (sursă foto: radoslav radu);
-1965, se finalizează prima turbină Kaplan de 178 Mw pentru centrala hidroelectrică Porţile de Fier;
-1965, o serie de specialiști, cadre de conducere din Reșița sunt transferați la Galați, Târgoviște, Călărași pentru a ajuta la industrializarea României ;
-1966, Reșița ajunge la o populație de 68.900 locuitori;
-1969, se finalizează barajul Timiş Trei Ape cu staţia de pompare aferentă;
-1969, Reșița devine capitala jud. Caras-Severin;
-1969, se înființează CENTRALA INDUSTRIALĂ SIDERURGICĂ REŞIŢA (C.I.S.R.) în componenţa căreia intrau: C.S.R., I.O. Roşu, I.C. Nădrag şi I.M. Dr. Turnu Severin, respectiv GRUPUL de UZINE REŞIŢA cu: U.C.M.R., U.C.M. Bocşa, I.M. Topliţa şi I.C.M. Caransebeş, ce funcționează pînă în 1989.
– 1971, se finalizează Schița de Sistematizare Reșița , care prevede o populație de 120.000 locuitori în perspectivă, prin atragerea de forță de muncă din întreaga Românie;
-1971, populația Reșiței ajunge la 76.835 locuitori;
-1977, se finalizează Fabrica Nouă de Oxigen;
-1978, se finalizează Laminorul Degrosisor şi de Semifabricate;
Notă 7: să nu uităm că în această perioadă de revitalizare a industriei metalurgice la Reșița, între 1969 și 1976 în SUA s-au pierdut cca 35 milioane de locuri de muncă în nucleul industrial al țării (Frostbelt), în Marea Britanie între 1971 și 1981 s-au pierdut cca 2 milioane de locuri de muncă în același domeniu (cu efecte dramatice în Glasgow și Liverpool) și că în Germania în aceiași perioadă a început închiderea minelor de cărbune (finalizată în 2018), operațiune însoțită de micșorarea activității industriei metalurgice și apoi de re-tehnologizarea ei.
Ar fi trebuit să mă opresc aici pentru dl. prof. arh. Tiberiu Niga a proiectat ultima sa lucrare în 1962 la Reșița, dar:
ETAPA VIII (1978-1989) – Reșița în perioada naționalistă și izolaționismul românesc aferent
-1978-1989, majoritatea populației de etnie germană s-a repatriat în RF Germania, însoțită de un număr mare de români, slovaci, maghiari, etc;
-1991, populația Reșiței ajunge maximul istoric 109.401 locuitori, număr obținut prin atragere de forță de muncă din județul Caras Severin și din restul țării;
ETAPA IX (1990-2021) – Reșița în perioada speranței reîntoarcerii României în Europa Unită.
-1989, nu mi-a fost clar la ce zonă geopolitică este arondata Reșița, Banatul, România;
-1990, se stabilește întreruperea activității industriale din zonă (fig.9);
-2007, populația Reșiței se restrânge la 86.228 locuitori;
-2015, mediul universitar/politic timișorean, neînțelegând nimic din interesele unei universități regionale nu dorește să ajute Universitatea din Reșița, care este obligată să devină o anexă a universității din Cluj-Napoca.
-2021, la Reșița s-au împlinit 250 de ani de la inaugurarea primelor furnale;
-2022, administrațiile județene, municipale cad de acord să solicite fonduri europene pentru conexiunea dintre Reșița și Timișoara (aeroport), idee studiată încă din 2012 în cadrul Centrului de Cercetări pentru Planificare Urbană (CCUPT) de pe lângă UPT, proiect elaborat sub coordonarea mea.
Notă 8: în același documente CIA (desecretizate) apare și harta căii ferate ce străbate Timișoara, care oferă informații logice unde poate fi stabilită stația trenului urban din zona centrală, intermediară între Gara de Nord și Gara de Est (sursă: HYDROELECTRIC WORKS AT VALIUG UDRIN COMPANY – RESITA (cia.gov))
Fig. 9- 2004 Reșița, furnalul 2 neutilizabil, ultimul vestigiu ce a mai rămas din faima combinatului siderurgic (sursă foto – Petre Dalea);
Etapa X – (2021-…) Reșița în epoca inteligenței artificiale
Unde va ajunge Reșița în viitorul apropiat sunt sigur că noua generație va scrie mai mult și mai bine decât mine.
raduradoslav, Timișoara, 2022.01.15.
SURSE PRINCIPALE UTILIZATE:
[1] https://arhitectura-1906.ro/wp-content/uploads/2011/11/Strada-M.-H.jpg
[2] Ioan Cornel Chira, (2010) ISTORICUL HIDROAMENAJARILOR de pe BÂRZAVA SUPERIOARĂ, https://ioancornelchira.wordpress.com/
[3] Julian Chitta (2010) https://ziare.com/cultura/documentar/dosarele-istoriei-sovromurile-revizitate-via-oklahoma-1062202
[4] Rudolf Graff – tatăl (2021), Reșița, o Europă în miniatură | Revista 22SCHIȚA de SISTEMATIZARE REȘIȚA 1971 (RESTITUIRI URBANISTICE -III) | Blogul lui Radul (wordpress.com) 21.12.13.
[5] Radoslav Radu (2021) -SCHIȚA de SISTEMATIZARE REȘIȚA 1971 (RESTITUIRI URBANISTICE -III) –SCHIȚA de SISTEMATIZARE REȘIȚA 1971 (RESTITUIRI URBANISTICE -III) | Blogul lui Radul (wordpress.com) din 21.12.13.
Blogul lui Radul 
Pingback: ANII 1960, NOILE CENTRE CIVICE din ROMÂNIA (EPISODUL I) | Blogul lui Radul