CULTURA și URBANISMUL

(note la cursul ”Compoziție urbană”, an V, prelegerea preliminară ”Cultura și Urbanismul”, noțiuni de bază – Facultatea de Arhitectură, UPT 2015)

DEFINIREA CULTURII:

-un mod de viață tipică pentru un grup, un mod particular de a produce lucruri;

-un sistem de simboluri, sensuri și scheme cognitive ce au fost transmise grupului cu ajutorul codurilor simbolice;

-un set de strategii, adaptate pentru supravietuirea unui grup; (sursă: Rapaport 1984).

(nn.1 -de analizat cu studenții definiția grupului bazată pe: a. relația ființei cu spațiu aferent: eu în apatamentul meu, familia mea în casa scării bloculu meu, familiile din bloc în vecinătatea mea (UdV), cei ce formăm o vecinătate în unitatea mea de referință (UTR), etc; b. relație etnică; c. relație confesională; d. relație de preocupări; e. relație de vârstă, etc);

(nn.2 – de analizat cu studenții diferența între multicultaritate și interculturalitate)

SETUL DE VALORI:

-al cooperării: diversitatea, autenticitatea, sinceritatea, curajul, empatia, integritatea, cinstea, reciprocitatea, cumpătarea, indeplinirea obligațiilor, responsabilitatea, capacitatea de a învăța (de participare și ascultare), curiozitatea, creativitatea, gândirea critică, competențe, încrederea, concentrarea, îngrijorarea, cooperarea, activism civic, etc;

–al dominării: dezorganizarea, dezimformarea, descurajarea, blocarea, distrugerea eficacității inamicului prin acțiuni rapide= surpriza, izolarea, uzura, etc; (sursă: Sun Tzu ”Arta războiului” tratat de strategie pentru obținerea victoriei, scris acum 2500 de ani).

(nn. -de analizat cu studenții când/unde aplicăm și în ce scop cele două seturi de valori; exemplul cazul ”Calul Troian”);

ORDINEA SOCIALĂ

-în epoca tradițională/ierarhică (industrial/comunistă) ordinea socială TREBUIA impusă printr-o ierarhie centralizată, rațională, birocratică (fig. 1). În societățile tradiționale nimănui nu i se permitea să rupă o relație;

fig. 1- Ștefan Bertalan, (grupul Sigma, Timișoara) studiu după natură (1979 -8 sept), structura ierarhica a unui copac fară frunze;

-în epoca digitalizării (modernă) ordinea socială se bazează pe organicitate, descentralizare, delegarea puterii (fig. 2).

fig. 2 – Constantin Flondor (grupul Sigma, Timișoara)- studiu după natură (1982 8-9 iunie) – structura organică, posibil a unui copac cu frunze;

(nn. – lucrările celor doi mari artiști ai grupului Sigma au fost adăugate în 2023 cu ocazia transcrierii notelor de curs din 2015);   

Epoca digitalizării/navigabilității ideilor presupune însușirea unor noi reguli și norme de comportament (sursă: Max Weber).  Atenție: relațiile se bazează pe ”contract” (care însă nu conține noțiunea de morală, dar presupune capacitatea de a învăța continuu = participare și ascultare). Orașul devine un loc cu mulți învățăcei și mulți profesori. Capacitate de a se auto-organiza înseamnă ”nu numai ca guvernul să nu fie obligat să impună ordinea pe cale ierarhica, de sus in jos” ci și că ”asocierea civilă este în același timp și o școală de auto conducere care îi învață pe oameni deprinderi de cooperare de care aceștia să se folosească în viața publică”(sursa: F Fukuyama- Marea ruptură 2012).

(nn. -de analizat cu studenții avantajele/dezavantajele celor două tipologii de organizare a societății);

ARTA ASOCIERII

–epoca digitalizării presupune: ” tendința societății de a se autoorganiza într-un imens număr de asociații de voluntari și de comunități, ce presupune încălcarea regulilor nedrepte, incorecte, irelevante sau depășite și încercarea de a ne bucura de cât mai multă libertate personală. Ca atare avem nevoie permanentă de reguli noi, care permit noi forme de efort comun și ne fac să ne simțim legați unii de alții în cadrul comunității noastre.

ÎNSĂ:

-o societate care are drept scop doar impunerea de norme și reguli în numele libertății tot mai mari a individului de a alege, se va trezi tot mai DEZORDONATĂ, FĂRĂMIȚATĂ, IZOLATĂ și INCAPABILĂ de a înfăptui scopurile și sarcinile comune (sursa: F Fukuyama- Marea ruptură 2012).

(nn. -de analizat cu studenții cum/dacă putem evita erorile epocii în care intrăm);

CAPITALUL SOCIAL

se defineşte ca fiind un set de valori informale împărtăşite de membrii unui grup şi care le permite acestora să colaboreze între ei. Numai dacă membrii grupului ajung să se aștepte ca şi comportamentul altora să fie sigur şi cinstit, ei vor reuși SĂ AIBĂ ÎNCREDERE UNUL ÎN ALTUL. Încrederea întregii comunități se obține numai prin TRANSPARENȚA acțiunilor fiecărui grup în parte (sursa: F Fukuyama- Marea ruptură 2012).

(nn. – de analizat cu studenții cum putem evita erorile noului);

VALORI CARE PRODUC CAPITAL SOCIAL

Un capital social sănătos trebuie să includă valori precum SINCERITATEA, ÎNDEPLINIREA OBLIGȚIILOR și RECIPROCITATEA (n.n. : în Europa de Est, China, Rusia, America Latină, Orient, familiile sunt puternic legate și unite, DAR oamenii se încred cu greu în străini, iar cinstea și colaborarea în viața publică sunt foarte scăzute. REZULTAT: NEPOTISMUL și CORUPȚIA sunt larg răspândite în viața publică).

(nn. – de analizat cu studenții când/unde aplicăm, în ce scop cele două seturi de valori; vezi cazul ”Calul Troian”);

raduradoslav, Timișoara, 23.02.25. 

UN PROVINCIAL

Fig. 1- (fig.1a) 1985, Timișoara, str. Alba Iulia cu imaginea Catedralei Mitropolitane cap de perspectivă; (fig.1b) 2023. 01.31, Timișoara, str. Alba Iulia cu imaginea Catedralei Mitropolitane mușcată parțial de viitoarea instalație denumită ”Spații vii-Pepiniera”ne-înverzită încă (sursă: fig.1a- httpwww.youtube.comwatchv=qqkO3pmo-Rse, fig. 1b- raduradoslav 2023.01.30)

Am pornit această postare de la imaginea (fig. 1a) pe care o am în minte de peste 65 de ani: cea a Catedralei Mitropolitane din Cetate văzută din Piața Libertății (de atunci au apărut poate doar parapeții de protecție pentru trotuare). Aceasta imagine copleșitoare a turlei Catedralei nu s-a schimbat de la prima mea coborâre, din remorca tramvaiul 4, venind din Mehala în oraș. Se întâmpla prin 1955.

Știam încă din 2015 că programul ”Timișoara (inițial 2021) 2023 -Capitala Europeană a Culturii” trebuia să impună linia ”bid book”-ului oficial stabilit de UE, care solicita impetuos implicarea comunității locale multiculturale/multiconfesionale, cu precădere în zonele periferice ale localității. Timișoara era locul perfect. Cu toate acestea, în ultima parte a lui ianuarie 2023, am citit o mulțime de postări pe rețelele de socializare cu privire la ridicarea unei schele metalice în spațiul public cel mai încărcat de simbol din Timișoara, Piața Victoriei, care părea că nu se încadrează în acest program. Majoritatea covârșitoare a acestor postări erau negative. Nu înțelegeam de ce. Unii dintre prietenii de vârsta mea m-au interogat direct: ce este cu acest gest, făcut public doar la începutul ridicării instalației denumită ”Pepiniera. 1306 Plante pentru Timișoara”. Nu știam nimic, lucrarea nu a trecut prin Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism. Am văzut atunci câteva perspective (aeriene, parcă văzute din balon) desenate de un calculator, publicate în câteva ziare locale, care m-au speriat puțin, pentru că știam aversiunea unor reprezentanți ai tinerei generații, aflată în poziții administrative cheie, față de unele clădiri de cult din Timișoara, printre care se număra și Catedrala Mitropolitană. Acele atitudini nu prevesteau vremuri de echilibru social  și confesional la care am visat mereu, respectiv o pace multietnică solicitată la atribuirea titulaturii ”Timișoara 2023- Capitala Culturală Europeană”  (TM2023-CCE). Aceste gânduri mi-au adus aminte de un text pe care l-am scris la începutul anului trecut despre acest fenomen, pe care din considerente de solidaritate în fața marelui eveniment ”Timișoara Capitală Europeană a Culturii” nu l-am publicat. Dacă se acoperă imaginea Catedralei Metropolitane cu o schelă metalică, a fost primul meu gând? Dacă este o structură metalică care are această intenție? Dacă este poziționată pentru acoperirea BALCONULUI OPEREI, simbolul revoluției timișorene din 1989? Dar de unde o așa furie în postările unor timișoreni? Tonul negativ al mulțimii postacilor să fi fost orchestrat din afară? Cam multe semne de întrebare, recunosc.   

Mi-am adus aminte că la Bruges, acum câțiva ani, la o manifestare culturală (2021) tema aleasă a fost ”TraumA”, ce se referea la efectulintervenției omului față țesutul istoric obosit în relația sa cu mediul înconjurător. Pentru mine a fost un exemplu de empatie, de tandrețe, față de zonele istorice părăsite ale orașului, dar mai ales față de mediul natural rămas încă intact în fața agresiunii umane. Tema sugera nevoia unui semnal de alarmă care trebuia tras de artiști/arhitecți pentru a sensibiliza comunitatea locală în acest sens. Pentru mine cel mai interesant obiect artistic realizat atunci a fost o structură metalică (foarte apropiată ca idee de cea din Piața Victoriei) care înconjura/încarcera un străvechi pin austriac existent într-un parc. Soluția propusă de un artist releva reacția sa violentă cu referire la modul în care se ”sufocă” natura/viața de către artefact-urile omului consumerist modern. Localnicii/turiștii erau invitați să urce pe schelă care urma forma naturală a pinului și să ”interacționeze” cu trauma arborelui european strivit de obiceiurile noastre actuale. Curatorul susținea că soluția aleasă are o semnificație dublă ”două laturi: visul și trauma”.

La începutul anului întrebarea care mă frământa era ce o fi cu ”instalația” din Piața Victoriei? Deși nu-mi mai face plăcere să circul prin oraș, mi-am făcut curaj și am pornit cu scopul de a vedea ”schela” mult bârfită. Era în ianuarie, 31, anul acesta. Prima imagine din Piața Libertății (fig. 1b) m-a liniștit puțin: doar o ciupitură pe imaginea catedralei. Dacă priveam de la Fântâna cu pești, Balconul Operei nu era acoperit. Nu era așa de catastrofal cum bănuisem. Din textele oficiale publicate, după sărbătoarea anului nou, am aflat că suntem invitați să urcam pe această instalație. Ca la Bruges (unde era o structură organică și nu una rigidă ca în Timișoara) și la noi bătrânii și tinerii sunt invitați oare să urce printre schele ca să înțeleagă  suferința plantelor sufocate de acțiunea umană? Să fie un protest al generației ”NEW GREEN DEAL-ului” timișorean împotriva închiderii plantelor într-o cușcă? Sau să fie un cod de citire invers a ideii de la Bruges: eliberarea plantelor spre înaltul cerului? Multe întrebări, puține răspunsuri.

Ajuns atunci în Piața Victoriei, am citit anunțul oficial al administrației locale pus pe gardul de sârmă ce închidea incinta imensă care înconjura ”instalația” noastră, din care spicuiesc: ”Șantier în lucru. Pepiniera 1306 plante pentru Timișoara. AMPLASARE INSTALAȚIE TEMPORARĂ (12 luni de la data emiterii autorizației de construire)  AC nr. 47/25.01.2023”. M-a neliniștit posibila semnificație a numărului 1306. Era anul de naștere al viitorului SUPRAOM?  Dar apariția noțiuni de PROVIZORIU pe panoul oficial m-a liniștit. Dar dacă după model balcanic atât de hulit de noi, după închiderea festivităților, la solicitarea unui ”grup de simpatizanți,” totul se va transforma în ceva PERMANENT? Am devenit neliniștit. Ce garanție avem? Este oare un preambul pentru PUZ-ul care se lucrează de administrația locală, privitor la schimbarea aspectului simbolic al Pieței Victoriei din Timișoara?

Un remarcabil strateg local ne numește pe noi timișorenii ”provinciali”, pentru că nu am înțeles acest act artistic, pentru că nu știm probabil că un eveniment artistic se pregătește după toate regulile moderne ale promovării: SURPRIZA este un element premergător, esențial oricărui act artistic. Așadar pare un primul pas corect, din punctul de vedere al unui act artistic, pentru că și-a atins scopul: a produs o mare vâlvătaie. Și atunci de ce această avalanșă de postări negative în social media? Poate pentru că acest tip de manifestări artistice pomenite de specialiștii locali în cauză se desfășoară în spații închise/private în care dacă vrei pătrunzi, dacă nu, nu. În expoziții, în spații interioare vizitate de poate 1 la 10.000 din locuitorii metropolei timișorene, se poate plasa un obiect minuscul cu semnificații provocatoare, sau în spații publice, împotriva conducătorilor locali/centrali ca acte ”underground”, de protest. Greu de crezut, pentru că organizatorul acțiuni este chiar administrația locală și un colectiv de specialiști ales de aceasta. Poate timișorenii, provinciali notorii nu sunt pregătiți la nou? Țin să menționez că Piața Victoriei este un spațiu public. Și nu orice spațiu public: este unul SACRU, cel mai încărcat de semnificații istorice pentru cei peste 100.000 de cetățeni care au fost aici în 1989. Să nu fi știut ”experții culturali evaluatori” ai evenimentului TM2023-CCE de acest aspect, sau chiar au vrut  doar să provoace? Colectivul de conducere al Ordinului Arhitecților Timișoara a ales varianta actului artistic (n.n.: actul a fost corect). Aprobarea amplasamentului, promovarea și organizarea evenimentului este sarcina altor organisme abilitate. Totuși într-un spațiu public european dominat de TRANSPARENȚĂ, orice act artistic desfășurat, indiferent de importanța lui, ar fi trebuit cel puțin să fie supus unei dezbateri publice pentru informarea publicului/cetățenilor. Să fie doar cum remarca în 2023.01.03. într-un editorial din România Liberă, dna Brândușa Armanca ”Comunicarea a fost de la început un segment vulnerabil al proiectului”.

Altfel, este metoda cea mai simplă de a transmite ”provincialilor”, vechilor timișoreni, sentimentul de AROGANȚĂ al responsabililor culturali. E adevărat că astfel se reaprinde un sentiment de ”cetățenie activă” (cum remarca Adi Mondiru în 22.02.24 într-un articol din ”Agenția de presă Rador”), dar din păcate în sens opus dorit de promotorii europeni ai acestui demers. Nu cred că era necesar ca acum, după doar 33 de ani de la Revoluția din Timișoara cu spațiul său sacru Piața Victoriei, să apară o astfel de ruptură majoră între generații. Poate în alte culturi (naționale) europene aceste rupturi pot fi asimilate fără traume majore, dar la noi gândesc că este puțin altfel.

Dar dacă însă nu se limpezește situațiunea cât mai repede, s-ar putea să repetăm pățania domului I. L. CARAGIALE, de la redacțiunea ”Războiului-Weiss”, care nota în textul său ”Din foloasele tiparului” publicat în 1885, următoarele: ”Un surdomut foarte interesant, de la Szegedin, ni s-a prezentat azi la redacția noastră. El a absolvit institutul imperial de surdomuți din Viena, și vorbește deslușit limbile  germană, franceză, italiană, engleză, română, greacă, turcă, arabă, spaniolă, și chaldeică”  (ILCaragiale – ”OPERE 2 -MOMENTE, SCHIȚE, NOTIȚE CRITICE ” Editura DE STAT PENTRU LITERATURĂ ȘI ARTĂ -1962, pg. 334).  

Sunt convins că putem totuși contribui împreună la promovarea orașului nostru, indiferent de părerile noastre, în dramaticul context provocat de războiul care se desfășoară lângă noi. Să nu uităm niciodată că identitatea bănățeană/timișoreană a fost definită de CHIBZUINȚĂ și RESPONSABILITATE.

Un provincial de Timișoara, 2023.02.04.